Impacarea cu sinele si cu trecutul nostru

La fiecare noua faza din viata noastra, la fiecare faza marcanta a vietii noastre, ne regandim trecutul, ca sa ne intelegem forta de care avem nevoie pentru a ne parcurge prezentul.

Prezentul are nevoie de liniste pentru a deveni viitor.
Dar pentru a avea nevoie de liniste in prezent, trebuie sa ne intelegem si mai mult, tot mai mult, trecutul nostru.

Crestinul ortodox trezvitor este un muncitor al sinelui, al fiintei sale interioare, care, pe de o parte, cauta sa vindece fiinta lui de ranile trecutului iar pe de alta parte isi ia masuri de contracarare la tot ce inseamna indispozitie venita din afara. Suntem atenti la orice fel de agresiune a fiintei noastre.

Contracararea indispozitiilor venite de la demoni sau de la oameni indiferenti de mantuirea lor se face printr-o atentie neintrerupta la ce vine in fiinta noastra, la ce vrea sa ne violeze buna noastra liniste interioara.

Dar trecutul se cere inteles prin prisma rememorarii lui, din perspectiva voii lui Dumnezeu si a normalitatii vointei divine. Trebuie sa ne aducem aminte de pacatele noastre si de oamenii pe care i-am indurerat. Trebuie sa ne impacam cu cei cu care suntem certati si sa ne rugam pentru cei cu care suntem certati, cu care suntem in schisma interioara.

Vindecarea are nevoie de amintire, de cainta si de intelegere corecta a situatiilor prin care am trecut. Vindecarea este o reintalnire cu membrii trecutului nostru, in fiinta noastra sau fata in fata, pentru a pune la punct, pentru a reevalua, vechile noastre pozitii vis a vis de ce ne-a despartit.

Cand ranile sunt recente e mai greu, e adevarat, sa facem reconcilierea cu trecutul nostru. Impacarea cu trecutul vine in timp, cand ne-am intarit in viata duhovniceasca, in linistea si in iertarea lui Dumnezeu. Tocmai din iertarea lui Dumnezeu si din impartasirea continua cu El, cu Dulcele nostru Mantuitor, putem sa iertam, sa ne iertam, sa lasam totul sa se aseze in inima noastra si sa nu mai umblam tot timpul sa ne ranim, iarasi si iarasi, inima.

Adevarata impacare cu sine inseamna o constiinta buna fata de trecutul nostru.
Asta nu inseamna ca am uitat cu totul relele pe care le-am facut si le facem, ci e starea in care intelegem ca ne-am vindecat de cele pe care le-am facut, cu harul lui Dumnezeu si ca,ceea ce trebuie sa facem acum, trebuie sa ne acapareze cu totul.

Reconcilierea cu sine, cu Dumnezeu, cu oamenii inseamna sa terminam odata cu viata schizoida, cu viata traita cand in trecut, cand in prezent, si sa optam cu fermitate pentru prezent, pentru ce facem in prezent. Sa fim in prezent, dar fara sa fim amnezici!

Amnezia, uitarea trecutului e patologica, tine de domeniul bolii sau al indiferentei. Amnezia pe care o ofera viata duhovniceasca a Bisericii e tocmai iertarea prin Sfanta Spovedanie si impartasirea euharistica cu Domnul, care sterge in timp,din noi, rautatea trecutului nostru, care ne face sa ne uitam avalansa de rautate pe care am scos-o din noi si ne face sa respiram usurati.

O buna respiratie, o buna constiinta si un somn linistit sunt componentele reconcilierii, ale impacarii de care vorbim acum. Ne impacam cu noi, pentru ca Hristos Dumnezeu ne impaca cu noi. El ne vindeca de pacatele si de patimile noastre, stergand astazi pata neagra din trecutul nostru.

Intelegem, traind cu adevarat ortodox, ca trecutul nostru pacatos a insemnat o non-viata si ca numai acum incepem sa ne bucuram cu adevarat de noi si de tot ce exista, ca traim in noi bucurii duhovnicesti inexplicabile pentru ceilalti si ca traim o pace atat de frumoasa, pe care nu am vrea sa o vindem niciodata. Insa dorim aceasta pace tuturor.

Pentru cei care privesc credinta ortodoxa ca pe o afacere privata sau ca pe un anacronism , le spunem ca miezul ei este trairea unei bucurii si impliniri coplesitoare, ca virtutea si curatia vietii sunt cele care iti dovedesc cat de frumos e omul in harul lui Dumnezeu si ca niciodata, zic niciodata, nu vei mai vrea sa pacatuiesti cu pofta, dupa ce ai mancat cu pofta, cu implinire, la Masa Stapanului.

Singura impacare e impacarea cu Dumnezeu si trairea ca membru viu al Bisericii, in care simti cum peste veacuri, in toti cei care au trait ortodox, a viat, a locuit acelasi Duh ca si in tine. Te simti contemporan cu Dumnezeu, cu toti Apostolii, cu toti Sfintii, cu Prea Curata Stapana, te simti slujit si aparat de Puterile ceresti, traiesti minuni peste minuni, esti mai mult decat implinit si nu te simti niciodata singur si fara vreun rost pe lume.

Impacarea cu noi este adevaratul dinamism de care orice societate umana are nevoie. La intrarea noastra in UE, pentru ca sa fim cetateni eficienti, trebuie sa fim crestini ortodocsi impacati cu trecutul nostru si care facem din orice clipa a vietii noastre si din orice business pe care il intreprindem o portie integrata in mantuirea noastra.

Munca, efortul social si familial nu striveste efortul interior al curatirii de patimi, ci e unit cu acesta. A ne mantui inseamna a trai oriunde ca slujind lui Dumnezeu si in orice facem sa avem scopul intelegerii si al luminarii noastre duhovnicesti. Daca suntem cu o constiinta buna suntem si oameni viabili pentru astazi.

Cei care acuza Biserica noastra de anchilozare in act se refera tocmai la acei crestini ortodocsi care nu stiu cine sunt, nu fac ce trebuie sa faca ca ortodocsi, care nu sunt impacati cu ei insisi si care nu au proiecte bune in care sa fie integrati. Cine ne va vedea muncind toata ziua, incercand toata ziua sa invatam mai mult, sa rabdam mai mult, sa ne sfintim mai mult viata, vor ramane cu adevarat uimiti de noi si vor intelege ca daca Biserica in integralitatea ei, toti membrii ei ar fi atat de dinamici ca oamenii duhovnicesti veritabili ai Ortodoxiei, Biserica ar fi o forta unica la nivel social si economic, pentru ca e liderul vietii duhovnicesti, intelectuale si culturale al lumii.

Ma refer aici la pragmatismul vietii saociale de care poate fi in stare si de care este in stare un crestin ortodox. Un crestin ortodox poate fi un bun actor, un bun profesor, un bun jurist, un bun muncitor, un bun sofer, un bun electrician, care se poate bucura de munca lui si care isi poate trai ortodox munca pe care o presteaza. Nu are nici un inconvenient ca sa nu fie ortodox si in acelasi timp un bun fotbalist, cantaret, vanzator, macaragiu sau spalator de veceuri.

Cand am preluat interviul domnisoarei care a facut facultatea de teologie si apoi a devenit, in America, paznic in cimitir (Vezi aici) am vrut sa arat cum vom arata noi, cand vom face mai multi pasi in Uniunea Europeana.

Vom descoperi, sper cat mai repede, ca munca aduce respectabilitate indiferent de pozitia acelei munci pe harta intretinerii unui stat la parametrii ridicati de civilizatie.

Avem nevoie de veceuri curate in institutiile statului,in localuri private si in locuri publice si pentru asta avem nevoie de oamenii de serviciu care sa isi faca treaba cu constiinciozitate. O femeie sau un barbat crestin ortodox care spala veceuri nu face o munca rusinoasa, daca intelegem ca ei ne asigura, ne garanteaza sanatatea si igiena noastra, prin munca pe care o fac. Un electrician ortodox, un instalator ortodox sau un zidar ortodox sunt o adevarata binecuvantare pentru oricine ii angajeaza, daca din frica de Dumnezeu si din iubire de om fac lucruri cu constiinta.

Pentru toate muncile oneste si non-ilegale sau care nu ataca moravurile crestine e nevoie de oameni care sa nu aiba psihoze, sa nu aiba atacuri de panica, de sinucidere, sa nu vrea sa fuga mai repede acasa sau sa smechereasca si sa fure pe sefii lor, care sa doarma bine noaptea dupa ce isi fac bine treaba si sa se bucure cand muncesc, sa se bucure ca traiesc si sa faca totul cu grija si implinire interioara.

Cunosc astfel de oameni impliniti si cunosc si o multime de neimpliniti, de psihotici, de exasperati, de nelinistiti si frivoli. Acolo unde exista tare, acolo unde nu exista lupta cu patimile din noi exista galceava, ineficienta in munca, gelozie, prostie, indiferenta, barbarie interioara.

Europa si lumea intreaga nu are nevoie de oameni maimuta, nici noi nu avem nevoie de astfel de oameni ca sa o ducem mai bine, ci de oameni cu capul pe umeri, care traiesc din plin bucuria credintei lor dar si bucuria implinirii lor familiale, sociale, economice, politice etc., care sa nu li se para aiurea ca rad sau ca isi plang pacatele, care au nadejdi bune dar si o munca implinitoare.

Impacarea este un mare dar de la Dumnezeu.

Viata noastra e un dar imens de la Dumnezeu.

Posibilitatea uluitoare de a ne schimba viata intr-o clipa, pe fiecare zi este o harisma prea generoasa din partea lui Dumnezeu.

Si a nu profita ortodox de acestea toate inseamna sa fii cu adevarat fraier, inapoiat mintal si anacronic.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.