Despre simplitatea care cucereste
Iubiti frati si surori intru Domnul,
niciodata nu m-am simtit mai bine, va marturisesc cu toata inima, ca in compania oamenilor care nu ma sfideaza cu privirea lor, cu manifestarea interioritatii lor, ci ma lasa sa ma scufund in ochii lor si in inimile lor, ca intr-o liniste de acasa, ca intr-o acasa a mea din ei. Nimic mai frumos decat acesti ochi limpezi, neparsivi, unde iti vezi toata fiinta ta primita ca un prieten, ca un iubit mai bine-zis, si care te primeste fara retineri.
Aveam o femeie in varsta, care cand ma vedea i se luminau ochii si nu mai stia cum sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca ma vede. Pe atunci nu eram preot, dar ea imi ura oricand ma intalnea, ca sa devin preot, sa fiu un preot care sa vorbesc cu tarie oamenilor; sa fiu un adevarat preot al lui Dumnezeu. Am devenit preot dar nu cred ca sunt preotul real, adevaratul preot, pe care aceasta femeie, nu prea stiutoare ea de carte, si-l dorea odinioara.
Aceasta femeie nu mai e acum. Poate ca in aceasta zi, in aceasta ultima zi a anului, e bine sa elogiem, sa fim recunoascatori fata de iubirea gratuita (asa e intotdeauna iubirea, gratuita, nemuritor de gratuita) pe care ne-au daruit-o, ne-au adus-o in viata noastra, oamenii de langa noi.
Simplitatea unei iubiri reale. Simplitate care iti apleca grumazul, care te coboara in smerenie si care te invata evlavia de a vorbi despre Teologie. Nu imi pot inchipui vocatia mea preoteasca fara suma tuturor acestor invataturi orale si vizuale pe care le-am dobandit de-a lungul vietii mele, cand am invatat sa suport simplitatea ca pe o mangaiere si sa o caut ca pe o iubire, ca pe o implinire totala a vietii mele.
Credinciosii simt daca esti parintele lor. Dumneavoastra simtiti atat slabiciunile mele cat si ravna mea de a va sluji, de a va vorbi…Si eu simt slabiciunile dv. si vi le port, vi le rabd, dupa cum dv. ma rabdati pe mine. Nici nu se poate altfel. De fiecare data cand vedem naturaletea cu care cineva ne intreaba despre cele sfinte, cand simtim dorul de viata sfanta al oamenilor, cand vedem cat de mult doreste omul sa se lepede de metehnele lui, cat de prost se simte cu ele, de ingreunat, atunci suntem niste oameni care invatam din simplitatea de a trai crestineste a altora.
Cuvintele, cum spunea Sfantul Grigorie Palama intr-un tratat al sau, pot fi negate de alte cuvinte. Insa faptele, suportabilitatea noastra, ramanerea noastra in viata, intr-o viata buna, cu toate intemperiile istoriei, acestea nu se pot nega, nu pot fi scoase din noi si nimeni nu ni le poate fura.
Simplitatea de a rabda, rabdarea ta, rabdarea dusmanului tau, rabdarea fratelui tau, frumusetea care ti se intampla in viata ta sunt cuceritoare pentru cel care are nevoie de sprijin interior in viata lui. Toti avem nevoie de sprijin, de rugaciunea care sa ne duca mai departe, de umarul pe care sa plangem, de bratele care sa ne imbratiseze cu drag, de tacere si de odihna integrala. Acestea toate se ofera si trebuie sa se ofere cu simplitate, fara grandilocventa, fara ranchiuna, fara obedienta.
Mainile tabacite de munca ale bunicilor si parintilor nostri vorbesc despre simplitatea de a rezista, cat si despre greutatea de a ramana in picioare. Nu e usor sa ramai normal intr-o mare de anormalitate. Lumea postmoderna in care traim e o lume a conflictului, a maimutarelii de sine, a competitiei de jungla. E foarte greu sa rezisti necontaminat partial. Insa nu e imposibil sa rezisti, daca Hristos, Dumnezeul nostru, Care a invins lumea in Sine, ne da puterea sa o invingem si noi in fiinta noastra.
Rezistenta interioara a crestinilor, a noastra, se bazeaza pe rugaciune, pe iertarea pacatelor, pe impartasirea deasa cu Domnul, pe iubire si ingaduinta. Teologia este comoara din launtrul nostru, care poate fi deschisa numai prin umilinta si simplitatea de a urma viata sfinteniei. Comoara aceasta, Hristos, e in noi de la Sfantul Botez si nu trebuie sa ne temem sa fim frumosi, sa ne sfintim viata, adica sa cooperam cu El, sa ne intimizam cu El, cu El, Cel mai adanc decat sinele nostru.
Vorbim despre simplitate, despre simplitate si timp. Viata in timp e scurta, e simpla cand o gandesti pe patul mortii sau al suferintei si e complicata cand vrei sa uiti de tine, sa te negi pe tine, sa fii furios pe tine si pe mai te miri cine. In ceea ce ma priveste, dragii mei, cred ca am fost binecuvantat, ca si dv., cu multa iubire, iertare si frumusete in viata mea. Au trecut oameni prin viata mea care m-au invatat sa fiu frumos, sa fiu sincer, simplu, sa am o perspectiva larga al vietii, sa nu fiu badaran sau semidoct in ceea ce inseamna bucuria de a comunica.
Am primit lectii de simplitate, cuceritoare simplitate. Am simtit cum iese iarba din pamant, cum arata vantul prin spicele de grau, cum e gustul laptelui sau al painii aburinde, cum canta pasarelele, cum si cat de mult ma entuziasmeaza durerea si bucuria umana, compatimind si bucurandu-ma deopotriva, cum arata prietenia, dragostea, cat de dulce este unirea reala, fiintiala, cu Dumnezeul nostru in Sfintele Taine, cum simti pe Sfinti si pe Ingeri slujind cu tine realmente, oriunde trebuie sa fiu ca sa slujesc ca preot, cum e sa vezi minunea iertarii de pacate a oamenilor, cum arata adevarata mucenicie a celor ce iubesc mult pe Dumnezeu, cum arata smerenia ce te face sa te simti mic, neglijabil de mic…cum arata impacarea, da, impacarea cu tot ce se petrece cu omul.
Sunt convins, stiu, presupun, ca si dv. sunteti plini de astfel de bucurii. Nu se poate sa traim fara bucuria revelarii personale a lui Dumnezeu in persoana noastra si in altii, in intreaga natura si existenta, in intreaga istorie. Nu se poate fara bucurie. Dar nu se poate fara bucurie cand iti asumi, foarte discret dar si foarte energic in acelasi timp, calea vietii duhovnicesti, ca singura ta viata, ca singura viata frumoasa pentru a fi traita.
Tineretea exagereaza mult. Peste tot se exagereaza, la orice varsta. Insa cu precadere adolescenta si prima tinerete este o continua exagerare care ne demonteaza foarte mult emotional. Ne scuturam de entuziasm prea devreme. Mult prea devreme devenim niste batrani ai schimonoselii, ai plictiselii, ai urateniei, cand noi nu suntem batrani, ci foarte tineri.
Ma infiora, ma cutremura fetele urate, scalciate de pacate ale copiilor si ale tinerilor. Niste fete de teatru, fete masti, niste masti cu ochi rai, edulcorati, care iti fac rau cand le vezi. Pacat ca nu ne vedem prea des din afara, prin ochii lui Dumnezeu, ai harului, ca sa ne dam seama cat de urati suntem fara bucurie in noi. Dar nu cu o bucurie de doi lei, nu pe asta ne-o doresc la toti. Nu cu o bucurie de o zi, ci cu bucuria harului in inima noastra, cu bucuria Duhului Sfant, singura si adevarata bucurie incantatoare a omului.
Daca tot ce vorbim acum nu e realitate, lucru interior, e doar o predica fada pentru dv. E corect: nu v-ati putea bucura si nu ne putem bucura de irealitati. Daca aceste lucruri nu sunt si in dv. atunci nu sunt deloc pentru dv. Ne-am invatat sa credem ca predicile se fac numai din fariseism, din impostura. Nu e asa! Predicile se fac, cand au constiinta aceste predici, din suferinta, din rabdare, din lacrimi si din multa bucurie, din bucuria de a oferi vestea mantuirii, a bucuriei tuturor.
Bucuria Nasterii Domnului a fost reala numai pentru cei intru care Hristos Se simte prezent, Se simte mereu viu, mereu acolo, in noi. Nu poti mima o iubire pe care nu o ai, o suferinta pe care nu o ai…Ne-am bucurat daca ne bucuram. Daca ne bucuram mereu. Daca nu ne bucuram mereu am mancat numai carne prajita, sorici, rulouri, prajituri, portocale…si cam atat…Cam atat a fost bucuria. Bineinteles am primit mesaje, telefoane, am mancat impreuna cu familia, dar toate acestea, dupa cum bine stim, nu sunt bucuria reala, daca inima nu ne-a inflorit precum crinul in aceast decembrie 2006.
Bucuria nu sta in afara, ci inauntru. Daca ni s-a confiscat simplitatea de a ne raporta la evenimentul sarbatorii, la evenimentul duhovnicesc al sarbatorii ni s-a furat bucuria. Nu numai obiceiurile de Craciun au suferit schimbari majore, ci si modul nostru de a simpti viul sarbatorii a inceput sa se dilueze. Nu am pierdut pe Duhul sarbatorii, ci nu ne mai deschidem catre Duhul Sfant care face sarbatoarea in noi si in afara noastra.
Am ramas numai cu straiele populare dar nu si cu simplitatea poporului, cu smerenia si pudoarea curata, cu delicatetea poporului nostru. Am invatat dupa ureche faptul ca noi, romanii, suntem inferiori altora, dar asta de la cei care nu mai simt sarbatoarea de a fi crestin, de a fi roman, de a fi om simplu. Credem ca orice cuvant e demagogic, pana in momentul cand noi insine, cand vrem sa spunem cuvinte ( noi, cei care nu ne credem demagogi) incepem sa vorbim in coltul gurii sau apasat, fandosit, afectat.
Unde ne-am dus noi? Ce s-a ales din noi, din frumusetea noastra? Ce ne facem cu noi, daca nu ne mai place de noi in nici un fel? Nu sunt intrebari goale. Sper ca multi dintre dv. intelegeti durerea mea, cand spun aceste cuvinte. Unde suntem noi, noi, cei care nu mai suntem intregi, nu ne mai simtim deplini?…
Simplitatea hainei, a mesei, a casei. Simplitatea vorbei, adica adancul experientei noastre. Si cine a coborat in adancurile sale nu se teme ca va fi jefuit de vreun huligan anume de bogatie interioara, ci dimpotriva simte, crede, stie, vede, cum orice adanc cheama un adanc si mai mare, ca adancul pe adanc cheama, in desfatarea apei care vine din cer si care izvoraste in noi ca o apa pururea curgatoare, spre viata vesnica.
Mesajul meu pentru dv., acum, la o zi inainte de a ne vedea intrati in Uniunea Europeana si de a trece intr-un nou an, in 2007, e acela ca, a merge inainte inseamna a te avea deplin, intreg, pe tine insuti. Nu putem sa mergem inainte daca ne uitam pe noi insine, daca ne negam identitatea. Nu putem inainta orbecaind, ci vazand bine, clar.
istanbul eskort
eskort istanbul
istanbul eskort bayan
Va doresc sa vedeti clar drumul spre care mergem, sa aveti viziune de ansamblu, perspectiva duhovniceasca in viata dv. si sa nu va temeti de orice zvon, atata timp cat Dumnezeu e cu noi! Va doresc sa fiti frumosi intru Duhul, destepti intru smerenie si cuminti intru simplitate! Avem nevoie de cumintenie si de simplitate! Dar nu de una a pamantului, ci de una a cerului, a lui Dumnezeu!
La multi ani si multa pace in inimile dv.!
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian
Cata liniste, cata incredere imprima in suflet cuvintele care descriu si indeamna la simplitate.Parca grijile cotidiene se indeparteaza,lucrurile incep a se aseza singure,fiecare la locurile lor.
Sa fim asemeni copiilor pentru a putea intra in Imparatia Cerurilor.
Intoarcerea la simplitatea dintai.
Cand Domnul se descopera pe Sine in sufletele noastre,nimic altceva nu mai conteaza.Stii totul,ai totul,afli ce inseamna „totul intru toate” impreuna cu El,prin El,prin bucuria care-ti inunda fiece coltisor al sufletului.
Sufletul tau se roaga,slaveste pe Dumnezeu pe care acum Il simti,desi nu Il vezi,in toate lucrurile Lui…
„Singurul lucru care ne poate izbavi este simplitatea. O putem dobandi, daca ne rugam lui Dumnezeu in launtrul inimii sa ne faca simpli; daca nu ne consideram a fi atat de intelepti; daca, atunci cand se pune o intrebare precum „Putem zugravi o icoana a lui Dumnezeu Tatal?”, nu vom sari sa raspundem: „A, bineinteles ca nu! – cutare si cutare Sinod a spus asa si asa, canonul numarul cutare”.
Si astfel, avem de ales intre a-i excomunica pe toti ceilalti, „cunoscand” ca avem cu siguranta dreptate – caz in care am „intrecut masura” – si intre a ne opri si a declara: „Ei bine, nu cred ca le stiu chiar pe toate…”
Cu cat avem mai mult aceasta a doua atitudine, cu atat vom fi mai feriti de primejdii duhovnicesti.
Accepta, pur si simplu, credinta pe care ai primit-o de la parintii tai. Daca se afla in apropiere vreun preot cu inima simpla, multumeste-i lui Dumnezeu.
Socoteste ca deoarece esti atat de complicat, „intelectual” si capricios, ai avea multe de invatat de la el. Cu cat sporesti in Ortodoxie, citind, mergand la Biserica, din contactul cu alti ortodocsi, cu atat vei putea sa-ti „gasesti calea” in intregul taram al Ortodoxiei.
Vei incepe sa vezi intelepciunea din spatele lucrurilor si a oamenilor pe care inainte i-ai respins.
Vei incepe sa vezi ca, chiar daca oamenii ce poarta legatura cu trecutul nu sunt „intelepti” in mod constient, totusi Dumnezeu calauzeste Biserica. Stim ca El este cu Biserica Sa pana la capat; nu exista nici un motiv sa „intrecem masura”, sa cadem in apostazie si erezie.
Daca urmam calea simplitatii – neincrezandu-ne intelepciunii noastre, facand tot ce putem, dar constientizand ca mintea noastra, fara de incalzirea inimii, este o unealta foarte slaba – (…) va incepe sa se formeze in noi o filosofie ortodoxa de viata.”
(Parintele Serafim Rose,fragment dintr-o discutie purtata la Manastirea Sf.Gherman, Platina,1977.)