Vom traduce mai intai textul acestui act papal, varianta sa in limba engleza, cf. aici, apoi il vom comenta.

Constitutia Benedictus Deus, Despre vederea fericitoare a lui Dumnezeu, promulgata de papa Bendict XII,
in anul 1336

Prin aceasta constitutie, care va ramane valabila in veci, noi, cu autoritatea apostolica [pe care o avem], stabilim urmatoarele:

In acord cu vointa lui Dumnezeu, sufletele tuturor Sfintilor care s-au mutat din aceasta lume inainte de Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu ale Sfintilor Apostoli, Mucenici, Marturisitori, Fecioare si ale tuturor celor credinciosi, care au murit inainte sa primeasca Sfantul Botez al lui Hristos – neavand ei nevoie de vreo curatire cand au murit sau nefiind nevoie de asa ceva nici la cei care vor muri in viitor, sau, mai bine-zis, neavand nevoie sau nedorind astfel de curatiri, fiind curatiti dupa moarte – si la fel si sufletele copiilor care au fost renascute prin acelasi Botez al lui Hristos sau care au dorit sa fie botezati, dar au murit mai inainte de a-si implini dorinta, toate aceste suflete, imediat dupa moarte si, in cazul celor care au nevoie de curatire/purificare, dupa curatirea mentionata mai sus, datorita Inaltarii Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos la cer, mai inainte ca ei sa invieze si astfel inainte de Judecata [finala], au fost si vor fi cu Hristos in Rai, in Imparatia Cerurilor si in Paradis,veselindu-se impreuna cu Sfintii Ingeri.

Datorita Patimilor si a Mortii Domnului nostru Iisus Hristos, aceste suflete au vazut si vad fiinta divina printr-o vedere nemijlocita/directa/intuitiva si fata catre fata, fara mijlocirea vreunei creaturi care sa obtureze obiectul vederii. Mai bine-zis fiinta divina se dezvaluie in mod manifest fiecaruia dintre ei, in mod clar, limpede, deschis si in aceasta vedere ei se bucura de fiinta dumnezeiasca.

Mai mult, de aceasta vedere si desfatare a sufletelor [se bucura] sufletele celor care deja au murit si sunt cu adevarat fericiti si au odihna si viata vesnica. Iar sufletele celor care vor muri pe viitor vor vedea de asemenea aceeasi fiinta/esenta dumnezeiasca si se vor bucura inainte de Judecata universala.

De o astfel de vedere si de desfatare de fiinta divina au parte cei care savarsesc faptele credintei si au nadejde in sufletele lor, mai ales credinta si nadejde, care sunt virtuti teologice. Si dupa aceasta vedere directa si fata catre fata si desfatare [cereasca] sau a ceea ce aceste suflete au de la inceput, aceeasi vedere si desfatare vor continua la nesfarsit si va fi fara sfarsit dupa Judecata, pentru toti vecii.

Pe langa acestea, noi mai definim si aceea, ca in acord cu vointa lui Dumnezeu, sufletele celor care au murit in pacate de moarte vor merge in Iad imediat dupa moarte si vor suferi durerile Iadului. Cu toate acestea, in ziua Judecatii toti oamenii vor veni in trup inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa primeasca potrivit faptelor lor, ca fiecare sa primeasca fie cele bune, fie cele rele, potrivit cu faptele sale in trup ( II Cor. 5, 10).

Comentariul nostru vizeaza pasajul hasurat

In dogma papala se stabileste, dupa cum se poate vedea, ca sufletele Sfintilor vad fiinta divina in mod direct fara ca sa se faca vreo precizare despre intreita subiectivare a fiintei divine, adica de Prea Sfanta Treime. Nu exista o raportare personala, personalista la Dumnezeu ci una substantialista, obiectuala. Dogma romano-catolica stabileste ca Dumnezeu este o fiinta impersonala la care se poate ajunge in mod personal. Un fel de vorbire a noastra cu calculatorul, in care Sfintii am fi noi iar Dumnezeu ar fi un obiect, calculatorul spre exemplu, cu care noi ne-am intretine la discutie.

Insa Dumnezeul nostru nu este o Fiinta impersonala sau Marele Necunoscut ci Prea Sfanta Treime, Dumnezeu in trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Raportarea ortodocsilor la Dumnezeu este raportarea la un Dumnezeu tri-personal, la Dumnezeul care este Treime de persoane. Cand noi vorbim de vederea lui Dumnezeu ( asa cum o facem in cursul nostru) vorbim de vederea slavei lui Dumnezeu si nu de vederea fiintei lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata si nu poate sa-L vada, spunem noi. Si cand spunem ca nu poate nimeni sa-L vada, ne referim la fiinta lui Dumnezeu care este necunoscuta atat Sfintilor cat si Ingerilor.

La vederea lui Dumnezeu se ajunge printr-o viata curata. Si noi, ca si romano-catolicii marturisim ca Sfintii vad pe Dumnezeu. Insa ei spun ca vad fiinta lui Dumnezeu, pe cand noi spunem ca vedem slava Lui si ca fiinta Lui este necuprinsa si neinteleasa pentru noi si pentru orice creatura.

Demonismul dogmei catolice consta in aceea ca ne face sa ne gandim la Dumnezeu ca la ceva, ca la o fiinta indepartata, rece, ca la un obiect, si nu ca la Cineva, ca la Dumnezeul iubitor si Parintele nostru. De aici au aparut, dintr-o asemenea raportare distanta fata de realitatea lui Dumnezeu si de la cerebralizarea relatiei noastre cu Dumnezeu, toate filosofiile rationaliste ale evului mediu.

Dumnezeul lui Spinoza, al lui Descartes, al lui Locke are raceala aceasta. El nu ne apropie, ci ne face or sa ne cutremuram de frica or ne lasa reci si trecem mai departe.

Conceperea vederii lui Dumnezeu ca o indrazneala si o putere personala a oamenilor Sfinti, ne arata calitatea orgolioasa a sfinteniei romano-catolice. Sfinitii despre care vorbeste papa Benedict al XII-lea au multa indrazneala si mai deloc smerenie. Ei au cutezanta de a vorbi cu Dumnezeu la modul impersonal, de a se raporta la Dumnezeu ca la un obiect de contemplatie, ca la un obiect de cunoastere, si nu ca la o Persoana sau la o Treime de persoane.

Desi ridicolul falsei dogme este extrem de mare iar realitatea Sfintilor nu are nimic de-a face cu un asemenea orgoliu, totusi o astfel de abordare pare si acum pertinenta pentru multi.

Din continutul falsei dogme papale reiese clar un lucru: fiinta divina se deschide spre o intelegere totala a ei din partea Sfintilor. Insa aici se pune accentul pe bucuria mentala a vederii fiintei (caci se refera la sufletele Sfintilor nu la Sfintii de dupa Judecata finala) si pe vederea ca o cunoastere totala.

Insa, cum cunoasterea are nevoie de relatie, cum cunoasterea unei persoane are nevoie de revelarea ei, de faptul ca ea sa ti se comunice, Sfintii din falsa dogma nu ar trebui sa se personalizeze contempland fiinta divina, ci, logic ar fi, sa se depersonalizeze si ei, sa devina si ei impersonali ca si Dumnezeul lor.

Gradul de impersonalizare al dogmei spune ceva despre impersonalismul la care am ajuns noi astazi. In masura in care nu ne mai raportam la Dumnezeu ca la Treimea care ne iubeste pe noi, ca la Tatal nostru din cer, vedem relatia noastra cu Dumnezeu numai prin prisma castigului imediat. Adica Il consideram pe Dumnezeu o masina de implinit vise, Care unuia ii da masina, altuia sa intre la facultate iar alteia ii da sa aiba barbat in casa.

Atunci cand ma doare eroarea romano-catolica, ma doare inclusiv si perpetuarea acestei erori in viata noastra. Proasta raportare la viata este o proasta raportare la Dumnezeu. In masura in care nu stii care iti sunt relatiile tale cu Dumnezeu, care trebuie sa iti fie relatiile tale foarte clare cu Dumnezeu, ai tot felul de probleme, neintelegeri, iti vine sa mori, sa te sinucizi, sa bati, sa insulti sau sa iei campii.

Greseala vine de aici: de la a nu sti adevarul despre cunoasterea lui Dumnezeu, despre cum te poti apropia de Dumnezeu, Care a dorit din veci sa Se apropie de tine si pentru care te-a si creat.

Credinta ortodoxa, in concluzie, vorbeste despre faptul ca, dupa adormirea celor mantuiti, a Sfintilor, acestia vad slava lui Dumnezeu cea vesnica, care se revarsa din Prea Curata Treime, din Dumnezeu nostru prea iubitor, si e înteleasa pe masura sfinteniei si a intelegerii lor si ca vor inainta vesnic in intelegerea slavei lui Dumnezeu fara sa o epuizeze vreodata. Daca Sfintii pentru romano-catolici traiesc vesnicia pe picior de egalitate trufasa cu Dumnezeu, cu un optimism gnoseologic luciferic, pentru noi, Sfintii traiesc bucuria vederii slavei lui Dumnezeu cu constiinta cea mai vie ca nu sunt vrednici de maririle lui Dumnezeu si ca fericirea lor este darul exclusiv al bunatatii dumnezeiesti.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: