Nestiinta si Dumnezeu
Sunt un om nestiutor, in ciuda faptului ca postez in scris informatii despre tot felul de lucuri. Nu, nu e nici o greseala in a spune, ca sunt un om ignorant! De aceea, eu sfatuiesc intotdeuna pe oricine ma citeste, sa creada ca aceste lucruri sunt scrise de un om ignorant.
De ce vreau sa spun mereu asta? Pentru ca e adevarat. Si cat sunt un ignorant? Mai mult decat toti la un loc. Eu nu vad cu claritate lumea ca ceea ce este ea. Eu nu vad in mod clar, distinct oamenii, adica asa cum sunt ei. Eu nu ma vad cu adevarat nici pe mine insumi. Si cel mai important e aceea, ca eu nu vad nici pe Dumnezeu ca ceea ce este El.
Ignoranta e ceva ce nu poate fi scuzat. Doresc cu mult dor sa gasesc, sa intreb, sa ciocan [la usa adevarului]. Iar daca nu cunoastem pe Dumnezeu, acesta este adevarul adevarat, atunci vom pieri. Iar nestiinta, ignoranta este unul din lucrurile care ne duc la pierzare.
Daca ma gandesc mai bine eu intotdeauna am fost un ignorant, da, un ignorant, dar nu am stiut dintotdeauna acest lucru. Cu trecerea timpului am devenit si mai ignorant sau am devenit si mai constient de cat de ignorant sunt cu adevarat.
Ce ne face pe noi, de fapt, sa cunoastem o alta persoana? Scriptura ne spune ca adevarata noastra viata este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu ( vezi Coloseni), adica adevarul oricarei persoane e o taina. Iar eu nu cunosc mai nimic din aceasta taina. Nu ma cunosc nici pe mine si nici pe cei din jurul meu. De unde sa stiu eu de ce are nevoie cel de langa mine? Eu nu cunosc, dar Dumnezeu cunoaste acest lucru.
Ce ne determina pe fiecare dintre noi sa cunoastem pe Dumnezeu? Eu cred ca numai singur Dumnezeu cunoaste ce ne-a revelat noua in Hristos. Si numai daca citim aceasta revelatie, care este departe de ceea ce stim noi despre ceilalti, si avem aceasta revelatie. Dar aceasta se face foarte greu.
Fericitul Sofronie Saharov a scris undeva, ca astfel de revelatii vin ca o stralucire de lumina, tocmai cand inima e aprinsa de dragoste. Astfel de experiente sunt rare insa in timpul nostru.
Spunea el in cartea sa Despre rugaciune: Acumularile de experienta in Biserica sunt acele momente de iluminare care au organicitatea lor si care formeaza un intreg. Asa este prima incercare de sistematizare a teologiei traite, in lucrarea Sfantului Ioan Damaschin {se refera la Dogmatica sa}, a acestui om cu o atat de bogata experienta duhovniceasca. Eliminarea insa [din viata noastra], a acestei minunate ascensiuni catre Dumnezeu, in viata neinteleasa a inaltimii dumnezeiesti contemplate cu mintea, inseamna a duce in ruina experienta personala si a supune darurile Revelatiei unei ratiuni critice, adica slabiciunii unei filosofii a religiei. Consecintele unei asemenea tactici sunt insa scolasticizarea teologiei, adica trairea unei vieti care e mai mult filosofie decat viata a Duhului.
Ii rog pe toti care citesc acest blog sa isi aminteasca ca sunt un ingnorant si sa se roage pentru mine. Si eu ma rog pentru toti.
Traducere din engleza de Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian, a articolului
Parintelui Stefan :
Ignorance and God.
A se vedea: aici.
Pingback: Ignorance and God « Glory to God for All Things
You may need to change the trackback for my article, I made a slight change. Currently anyone who clicks on the article will be told they’ve made an error.
Now is perfect, my Father, and we are near you in every moment with our prayers. Thank you again for all your theological work and for your sincerity about the life in our Church.
Father Dorin.
Pingback: I Am Not A Theologian « Glory to God for All Things
Thanks, Father for this beautiful piece. I love the part of „hidden with Christ in God”, it is fresh in my ears!
Father bless,
Yudhie from Indonesia 🙂
God bless you and fill you with peace, brother Yudhie!
It’s a great miracle and bless the Church of Indonesia.
You have a very nice blog and I shall follow your posts with great joy.
Yes, our life is hidden in God, because our salvation mystery is full of His glory.
St. Paul speaks about the mystery of communion between Him and us and therefore our life is hidden in God, because only He truly knows us.
I pray God for you to have a life full of divine joy and much wisdom!
Father Dorin
This writing is very edifying for me personally :).
My joy for your great love, Father!
I have added this blog to my side panel in the „Orthodox blog”. Glory to God for making me know this blog.
In Christ,
Yudhie
And you are, Yudhie, from today, in our blogroll.
Parinte Dorin, cum se poate impleti trairea mistica ortodoxa cu viata cotidiana?
Sau, in final, este vorba despre slujirea a doi domni, pana cand nu vei mai putea suporta aceasta, pe unul urandu-l iar pe celalalt iubindu-L mai presus decat orice altceva?
Dragă domnişoară / doamnă Camelia,
îmi puneţi o întrebare foarte frumoasă, pe care eu o trăiesc zilnic de aproape 20 de ani.
Mi s-au pus întrebări puţine, de substanţă, la nivel online, dar asta e o întrebare capitală.
Nu am niciodată sentimentul că sunt fără Dumnezeu şi nu am niciodată sentimentul că sunt fără rugăciune.
Vorbesc cu oamenii, scriu, citesc, traduc, slujesc şi…nu înţeleg prea mulţi că pot fi în stare de rugăciune oriunde şi oricum pot.
Viaţa cotidiană e viaţa noastră şi viaţa noastră e sau nu e plină de rugăciune.
Trăirile mistice, profunde sunt climaxuri din timp în timp, însă, continuu, fiecare dintre noi trebuie să aibă o stare de a fi, plină de har, o pace continuă.
Au fost rare orele sau zilele când m-am simţit, în ultii 20 de ani sleit de puteri, gol sau în secetă duhovnicească.
Acesta (ştiu din plin) e un mare dar al lui Dumnezeu. Dar eu nu simt că trăiesc rupt de societate, de viaţa cotidiană pentru că mă rog, traduc, slujesc, ci, dimpotrivă, toată viaţa mea e centrată pe slujirea în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Când primesc răni de la oameni Dumnezeu mă umple de mult har, din plin. Astăzi am fost şi sunt plin de multă bucurie dumnezeiască, deşi nu aş fi avut niciun motiv ca să fiu astfel.
Însă viaţa cu Dumnezeu e o continuă minune, un continuu paradox, unde tăcerea rugăciunii nu te face asocial şi unde societatea te umple de dor de muncă şi de Dumnezeu.
Sper că m-am făcut, cât de cât, lizibil…
Vă doresc numai bine!
…dar atunci cand totul in jur isi pierde treptat culoarea si devine cenusiu, pulbere dusa de vant?
Atunci cand traiesti bucuria celor pe langa care treci si traiesti,ca si durerile lor, le simti, le stii necazurile si bucuriile marunte, efemere, vezi inimile lor impietrite si simti ca nimic altceva nu-i poate ajuta decat rugaciunea?…
Atunci iti doresti sa arzi in rugaciune continua, sa imbratisezi totul cu iubire, pentru ca acum stii ca iubire este totul, tot ceea ce inseamna viata…
Cand bucuria in valuri o traiesti, te copleseste, exista oare posibilitatea sa te afli in inselare?
Iertati, Parinte, indrazneala.
Doamne,ajuta!
Doamnă Camelia,
rugăciunea la combustie mare, ca vâlvătaie, pentru întreaga lume e la antipodul unei înşelări groase, pentru că chintesenţa înşelării demonice reale e tocmai iubirea de tine însuţi, plăcerea de tine.
Am cunoscut oameni cu diverse grade de înşelare demonică, m-am văzut printre ei…pentru că toţi avem nevoie de luminare, de aprofundare a dogmelor, a Scripturii, a Tradiţiei…şi la orice stadiu avem neştiinţă şi prostie cu carul.
Însă nu am văzut niciun înşelat cu adevărat, care să se roage, din iubire, pentru oameni.
De ce?
Simplu: se vede numai pe el şi se simte cel mai bine numai cu el…şi, într-un astfel de om Dumnezeu devine el însuşi.
Înşelarea demonică (care e o satanizare mai mică sau mai mare, fără ca cel în cauză să se manifeste la cote mari, evidente, ca atare) se petrece cu oamenii care vor repede vederi extatice pentru ele însele şi nu pentru a fi cu Dumnezeu, care se cred desăvârşiţi pentru că au avut una sau mai multe sau pentru că au trăit pe lângă mari Sfinţi sau teologi, cărora le place să frunzărească cărţile de teologie şi nu să le studieze…
E multă poză, da…
Însă înşelarea demonică nu e problema capitală în viaţa duhovnicească. Ni se poate întâmpla oricui să cădem în înşelări groase, rele, distrugătoare, pentru că în cele uşoare, mai mult sau mai puţin, toţi suntem.
Pentru viaţa duhovnicească cel mai important lucru e să ai sentimentul că eşti la început în toate şi că, pe fiecare clipă trebuie să fii foarte serios cu despătimirea ta.
Tocmai de aceea o nouă clipă de viaţă începe cu aceleaşi rugăciuni de dimineaţă, cu aceleaşi metanii, cu aceleaşi griji, cu serviciul nostru, cu familia noastră, cu grijile noastre…
Mereu suntem la început.
Pe scurt: cine îşi pune problema înşelării duhovniceşti e un om avansat şi, fără doar şi poate, ori a trecut prin ea, ori se curăţeşte de ea, pentru că astfel de griji binecuvântate (o ştiţi şi dv.) nu vin în capul oricărui creştin ortodox.
Îmi dau seama ce aţi citit, cine sunteţi, din cum puneţi problema… Să nu credeţi că aş fi scris aceste lucruri, la o atare oră, dacă nu aş fi simţit cine sunteţi…
Aşa că nu cred că aveţi o asemenea problemă, dacă vă faceţi griji pentru ea.
Cei care au aceasta problemă se cred foarte sfinţi, foarte dogmaticieni şi sunt argăţoşi din cale afară…
Aşa că nu e cazul.
Somn bun…şi de mâine să o luaţi de la capăt!
As dori sa va multumesc, Parinte, din suflet, pentru raspunsul si grija Dvs.
Multe bucurii duhovnicesti si spor in toate lucrarile Dvs. sa va aduca Bunul Dumnezeu.
Doamne, ajuta!
……………….
R: Vă mulţumesc, doamnă!
Trăim din bucuriile unor oameni ca dv.
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă umple de multă fericire în calea dv. !
Spuneti Dvs.:
„…nu înţeleg prea mulţi că pot fi în stare de rugăciune oriunde şi oricum pot.
Viaţa cotidiană e viaţa noastră şi viaţa noastră e sau nu e plină de rugăciune.”
Lucrurile simple intotdeauna au maretia lor aparte.
Stare de rugaciune este si atunci cand, trecand pe strada, vezi si simti viata in tot ceea ce te inconjura;inima canta si sufletul tresalta de bucurie. Inexplicabil,dar sublim.
Atunci cand simti ca primesti iubire si daruiesti la randul tau.Totul din jur capata viata,culoare, forma.
Alta viata,alta culoare,alta forma.
Traiesti sentimentul comuniunii cu natura. Pentru ca esti aici si pretutindeni.Tocmai afli ceea ce inseamna “totul intru toate”.
Primesti si daruiesti intr-un ciclu fara de sfarsit uneori;abia atunci traiesti cu adevarat.
Multumire, recunostinta, rugaciune…totul se impleteste in cel mai firesc mod cu putinta…De fapt,abia acum ai intrat tu insati in firescul lucrurilor…
Fiecare pas facut spre apropierea de Dumnezeu este unul al incordarii si al durerii;dar ceea ce doare este tocmai impuritatea noastra,nicidecum altceva.
Dupa cativa astfel de pasi,atunci cand te obisnuiesti cu durerea,cand incepi sa iubesti aceasta durere a apropierii, cand simti acut lipsa ei,atunci totul vine de la sine…
…Si dragostea pt.semeni,si dragostea pt. plante si animale,si tot ce te inconjoara…
Atunci totul devine firesc, pt.ca tu insati ai intrat in firescul lucrurilor…
Pingback: Ignorance and God « Glory to God for All Things