Despre simplitatea nestiintei duhovnicesti

Cel mai greu de inteles pentru un om caruia ii place moda este ce inseamna simplitatea vietii si a vestimentatiei unui om duhovnicesc. Simplitatea, ca dorinta realizata de a avea numai strictul necesar si a nu ne ingriji de mai mult decat atat este o nebunie curata pentru cineva care vrea zilnic tot mai mult.

La fel e o nebunie uluitoare sa ii spui unui erudit ca nu gandirea, discursivitatea logica a gandirii e adevarata intelepciune sau cea care duce la intelepciune, ci tocmai renuntarea la gandire si practicarea necontenita a rugaciunii mintii, care, la un anumit grad, ne face sa traim revelarea lui Dumnezeu in noi, adica vederea slavei Sale, e drumul spre intelepciunea adevarata.

Simplitatea vestimentara a omului duhovnicesc, impreunata cu saracia de imaginatie, cu lupta cu imginatia si cu toate patimile deopotriva sunt creatoarele a ceea ce noi numim aici nestiinta duhovniceasca.

Spre aceasta stare de plin interior, care aduce in noi slava lui Dumnezeu se ajunge prin renuntare la sine si punerea intregii tale vieti in mana lui Dumnezeu. O dezgolire de tine pentru a te umple de El. O dezgolire asumata, care te implineste si din cauza careia tot ce inseamna posesiune de bunuri, de idei etc. se transforma intr-o posesiune smerita, umila a darurilor lui Dumnezeu.

Cel care renunta la sine pentru a fi locuit de harul lui Dumnezeu, pentru a fi condus de catre El, isi traieste viata ca pe un dar, ca pe o bucurie responsabila, atenta, ca pe o ardere continua pentru slava Sa si pentru bucuria fratilor sai. El face totul pentru ca Dumnezeu locuieste in el si pentru ca, constiinta lui intru Duhul Sfant, i-o cere.

Insa viata lui pare anacronica. Traind mereu in rugaciune, pare ca nu e la curent cu stirile, cu evenimentele…Insa cand stai de vorba cu el constati ca el stie mai bine decat tine stirile, pentru ca stie sa le analizeze mai bine. Realizand dezrobirea lui de lume, de poftele si tentatiile ei, omul duhovnicesc stie sa scaneze mult mai corect realitatea.

Principiul trezviei sau al concentrarii pe munca pe care o ai este unul profitabil si in viata cotidiana, sociala, nu numai in viata particulara, de rugaciune interioara. Ca sa scrii trebuie sa uiti tot ce te apasa si sa fii logic in ce scrii. Sa ai o logica a ideii, a expunerii…

Ca sa vezi lucrurile bine trebuie sa iesi din ele, sa le privesti distant, pentru ca sa surprinzi esentialul. Tocmai de aceea cand vrei sa te umpli de simplitatea nestiintei duhovnicesti trebuie sa te retragi in tine din lume, sa te aduni in tine si sa te pui in fata lui Dumnezeu simplu, smerit, ca sa vorbesti cu Dumnezeu si sa fii luminat pentru ceea ce trebuie sa faci.

In fata lui Dumnezeu, in rugaciunea simpla, copilareasca, smerita in fata Lui intelegi ca nu stii nimic serios, ca nu poti sa patrunzi taina oamenilor si a vietii, a viitorului tau si ca ai nevoie de dependenta totala de Dumnezeu ca sa vezi. Nu poti sa vezi simplitatea decat daca ajungi sa iubesti nestiinta, nestiinta sfanta venita in urma renuntarii la infumurarea ta proprie ca stii totul, ca esti cel mai bun, ca fara tine lumea se despica in doua si intra in neant.

Cand iti dai seama ca totul are un sens interior si ca tu ai fost un nebun pana acum, un om plin de iluzii, intelegi ca toata cunoasterea de care te-ai bucurat, toate acumularile tale intelectuale, sentimentale, culturale sunt abia inceputul adevaratei cunoasteri. Aceasta coborare in nestiinta, in simplitatea de a crede lucruri smerite despre tine inseamna redobandirea demnitatii umane, aceea de a fi rob slujitor al lui Dumnezeu.

Cand credeai ca tu esti dumnezeu nu aveai prea multe raspunsuri. Insa cand intelegi ca Dumnezeu e Creatorul tau iar tu o biata faptura a iubirii Sale de necuprins, atunci iti place sa stii ca bucuria Ta este El, cunoasterea Ta este El si tot divertismentul interior vine de la El.

Multi cred ca oamenii duhovnicesti, cei adanciti in sfintenie nu se bucura, nu au divertisment in viata lor, ca nu au diversitate. Nimic mai fals. Divertismentul interior si exterior al oamenilor duhovnicesti este tocmai bucuria de simplitate, bucuria de viata, de simtirea vietii ca dar al lui Dumnezeu, bucuria de cuviinta, de veselia reala a oamenilor. Ortodocsii constienti de ceea ce sunt se bucura enorm de bine fara sa faca chefuri, baieramuri, fara sa se bata, fara sa transpire tone de sudoare sau sa faca sex 24 de ore.

Noi stim sa ne bucuram si cand mancam si cand bem si cand privim si cand avem relatii intime cu sotiile noastre sau cand nu avem. Stim sa ne bucuram simplu. Nu avem mare inchipuire despre noi, nu ne credem atotstiutori, nu ne credem Sfinti, ci foarte pacatosi dar, foarte important, robi ai lui Dumnezeu, slujitori smeriti ai lui Dumnezeu.

Constiinta pacatului vine, se mareste in noi, tocmai cand intelegem ca nestiinta de care suferim e formata de pacatele si patimile noastre. De aceea nu putem sa ne credem altceva decat robi ai lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne da sa ne vedem pacatele noastre si sa vedem cat de multe trebuie sa reparam in noi, ca sa ne bucuram vesnic cu El.

Simplitatea in toate este o evidenta a cresterii noastre in viata duhovniceasca, in viata curata cu Dumnezeu. Nestiinta duhovniceasca nu inseamna agnosticism, prostie sau incultura, ci dimpotriva o depasire a culturii, a stiintei, a informatiei, prin constiinta si realitatea, ca adevarata cunoastere care vine de la Dumnezeu este nepretuit de importanta si de mare, ca aceea pe care o putem intelege noi insine, traind aiurea. In mijlocul smereniei, a iubirii vine nestiinta duhovniceasca care e tocmai adevarata cunoastere: cunoasterea voii lui Dumnezeu si implinirea ei.

Pe masura ce te cuplezi la viata lui Dumnezeu intelegi ca orizontul cunoasterii tale se lateste enorm. Cand treci in nestiinta duhovniceasca care te implineste treci de fapt intr-o imensa cunoastere, capeti capacitatea de a vedea adancimile realitatii personale si ale lucrurilor, adancimile voii lui Dumnezeu cu intreaga lume.

Tocmai de aceea aceasta stiinta duhovniceasca se numeste nestiinta, pentru ca e o invatatura si o experienta pe care nu o inveti din carti ci de la Duhul lui Dumnezeu. Viata sfanta este beata vita, viata fericita, in care simplitatea primeaza si unde stiinta duhovniceasca primita din cer e uluitor de frumoasa pentru cei care se trezesc din moartea pacatului si vin la Dumnezeu.

Orice convertit la Ortodoxie care citeste aceste randuri, poate sa confirme diferenta de grad a cunoasterii sale, intre vremea cand nu credea in Dumnezeu si intre viata de acum, in care crede in Dumnezeu si face, dupa masura sa personala, voia Lui. Pentru a crede in Dumnezeu, pentru a avea capacitatea sa vezi trebuie sa ai o cautare reala, adanca, nepervertita a lui Dumnezeu.

Toti converititii la Ortodoxie de astazi pe care i-am cunoscut si pe care ii cunoasteti si dv., au avut o cautare reala a lui Dumnezeu, nu s-au bucurat de putin, de adevaruri neexperimentate. Au vrut sa vada cum este Dumnezeu, daca El exista. Si cand au simtit dulceata pacii lui Dumnezeu, a intelepciunii Lui, inaltimea simplitatii si a smereniei Lui au devenit plini de cunoastere, de o cunoatere a harului, care nu se preda in scoli ci Insusi Dumnezeu o varsa in noi.

Asa ca, sa nu ne temem sa ne privim adanc, realist interiorul nostru si sa nu ne temem sa acceptam adevaruri mai inalte decat cele pe care le stim, cand simtim ca Dumnezeu ne da sa vedem mai mult, sa intelegem mai mult, sa facem mai mult.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Un comentariu la „Despre simplitatea nestiintei duhovnicesti”

  1. Redescoperindu-L astfel, cum sa nu repeti soptit in sufletul tau: „Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Carele faci minuni…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *