Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 8 ianuarie, 2007

Frumusete de suflet: un nou folder pe eSnips

Aici veti gasi…Frumusete de suflet
un nou folder pentru dv.

Va multumim pentru fidelitatea dv.!

Pr. Dorin.

Despre bunele intentii care sfideaza

Una din bunele intentii pagubitoare este aceea de a incerca sa modifici arealul vietii romanesti printr-o elitizare cu forta a maselor. Nimic mai putin democratic ca aceea de a nu accepta gradul vointei de culturalizare si de specializare al oamenilor si cu totul samavolnic sa vrei sa fii teologul, si maine preotul unei natii, pe care nu o iei ca atare, ci vrei ca toti sa fie tot la fel de specializati ca si tine in domeniul teologiei si al culturii.

Observam in articolul domnului drd. Mihail Neamtu postat pe platforma Gruparii Aproape [ a se vedea aici ], ideea subterana ca nu ne pot reprezenta pe noi ca Biserica, persoane ca domnul George Becali care nu manipuleaza foarte bine terminologia teologica.

Eliminarea mediocrilor din prim planul societatii este o dorinta fundamentata ori pe primatul catar, al nepatarii in istorie, ori pe primatul gnostic, in care numai cel care stie trebuie sa vorbeasca. Insa folosirea domnului George Becali ca brand al discutiei, arata ca domnul Mihail Neamtu nu se poate reprezenta pe sine, ca subiect al discutiei, decat demitizand si inlocuind alura domnului George Becali.

Elitele culturale si teologice ale Romaniei, ca vrem sau ca nu vrem noi, sunt mult mai putin reprezentate sau slab reprezentate la nivelul larg al populatiei si incercarea noastra de a destabiliza pe cei din primul plan, pe cei pe care mass-media i-a facut fotografiile recurente ale mintii noastre, nu ne face sa parem decat niste fiinte searbede, fara vana, care ne castigam gloria nu din ce facem noi, ci din detronarea peste noapte a altora.

Insa domnul Mihail Neamtu, ca si subsemnatul, este un om de teologie si de cultura care se adreseaza unui public specializat si nici dumnealui si nici noi nu facem Biserici, nici nu ridicam case, nici nu avem echipa de fotbal, nici banii si nici relatiile domnului George Becali.

Muncim cu tastele, scriem articole, carti, participam la intruniri si dezbateri teologice, ne zbatem sa fim la curent cu noutatile din domeniul nostru de specializare si nu facem lucruri marete, asa ca domnul Becali, pentru oameni, pentru o masa mare de oameni. Adica nu suntem evidenti pentru omul de rand, neinteresanti, ne ocupam de lucruri care ne intereseaza mai mult pe noi decat pe majoritatea oamenilor si nu avem exercitiul real, zilnic, al imaginii publice ca domnul Becali.

Ca sa dam cu piatra sau ca sa detronam, o stim prea bine, trebuie sa intrecem pe cel pe care vrem il desfiintam din atentia oamenilor.Insa noi doi nu avem cu ce sa-l desfiintam pe domnul Becali, ci, daca vrem sa ne certam cu zidurile, nu avem decat sa radem de dansul intr-un limbaj mai alambicat, pe care dansul nu il poate percepe prea bine, sa ne aratam indignarea ca acesta imbina defectuos perspectiva eshatologica asupra lumii cu un sarac avatar de formule nationaliste si dogmatice, si, in definitiv, sa ne aratam pe fata invidia netrucata, ca noi nu putem sa parem mai interesanti, cu toata stiinta noastra de carte, in comparatie cu rudimentaritatea conceptiei sale despre viata si Biserica.

Amandoi nu probam ca am fi mai buni pentru marele public. Noi vom fi cotati intr-un fel sau altul prin tezele noastre doctorale si prin munca noastra teologica de cercetare, insa nu vom inlocui faptele in lant de milostenie ale domnului Becali.

Nimeni nu spune, si nici macar dumnealui, ca e teolog sau ca le stie pe toate. El e un crestin ortodox care da bani pentru toate punctele sensibile ale romanilor, mai mult decat o face statul roman de cele mai multe ori, vorbeste de Iad si de Judecata finala, de demoni si de pacat, cand noi teologii vorbim mai putin de ele, si care face, din punctul nostru de vedere, foarte multe greseli de exprimare in domeniul credintei, bineinteles, pentru ca nu are o cultura teologica academica.

Insa nu avem nici un drept sa ii cerem domnului George Becali sa fie teolog, cand el este latifundiar, dupa cum nici dumnealui, nu trebuie sa ne ceara noua sa zidim Biserici si sa facem afaceri, cand nu avem nici in clin si nici in maneca cu astfel de demersuri costisitoare.

Trebuie sa acceptam ca avem frati de credinta mai dotati sau mai putin dotati intelectual, mai blegi sau mai curajosi, mai sfinti sau pacatosi pana la exasperare, in Biserica si ca datoria noastra de teologi, care am mancat banii statului, ai Bisericii sau a celor care ne-au mecenat pentru ca sa ne instruim riguros, este de a fi vizibili in mod multiplu in societate si de a lucra pe falia noastra de activitate, cele care tin de noi.

Insa nu avem nici un drept sa descurajam si pe cei foarte putini care mai fac lucruri absolut reprezentative pentru noi, dar nu sunt ei toba de carte dar sunt ortodocsi, atata timp cat acceptam patronajul unui stat roman fara culoare religioasa si la fel a unei Uniuni Europene incolore religios.

Rolul nostru de teologi este acela de a indrepta oamenii si nu de a-i descuraja. Iar teologii care sunt si preoti au rolul de a fi preotii tuturor, fara discriminarea vreunuia pe baze educationale, politice, rasiale sau sexuale.

Pledam in concluzie pentru descurajarea etatizarii fortate a societatii, pentru vizibilitatea onesta a elitelor in societate si Biserica si pentru nesubminarea actiunilor laudabile, chiar daca cu carente, ale tuturor crestinilor nostri.

Altfel avem bune intentii laudabile, care prind bine la cei energici si cu o viata planificata teologic [ il inteleg perfect aici pe colegul nostru, pe domnul Mihail Neamtu, pentru ca am, ca si dumnealui, o viata proiectata teologic, cu proiect teologic in derulare] insa care sfideaza democratia intitiativei, a intiativei vulgare in Biserica, pe care oricat de mult am vrea noi, nu putem sa o eradicam.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Prima zi în UE a fost luminoasă

Anul care a trecut, 2006, am putea spune că a fost însorit, că Dumnezeu şi Preacurata ne-au dăruit un an frumos inclusiv din punct de vedere climateric, după ce 2005 ne-a zguduit cu ploi multe şi inundaţii în lanţ. Am privit acest lucru, împreună cu Părintele Dorin, ca pe un dat al Providenţei dumnezeieşti, ca pe o mare purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru noi.

Nu am putut să nu observăm că prima zi a lui 2007 a fost o zi cu soare, o zi de primăvară afară, dar şi cu mult har în sufletele naostre, cu o bucurie prin care credem că Dumnezeu ne-a dat semn să nădăjduim.

La 1 ianuarie 2007 am intrat în Europa. Din ceea ce am citit până acum, multe pronosticuri făcute de oamenii credincioşi sunt sumbre. Mulţi analişti, inclusiv ortodocşi, avertizează asupra faptului că privim cu prea mult idealism spre Europa, că politicienii europeni sunt nemiloşi şi politica Europei este secularistă şi atee până în măduva oaselor, ba chiam am întâlnit avertismente dintre cele mai alarmiste cu privire la viitorul Bisericii noastre, venind chiar din partea unor teologi şi jurnalişti ortodocşi sau din partea unor voci cu mare rezonanţă în cultura românească, care şi-au asumat Ortodoxia, precum este domnul H. R. Patapievici.

Primul sentiment este de bucurie la vederea faptului că oamenii reacţiunează, tind să se apere, vor să treagă semnale de alarmă cu privire la cele ce nu sunt bune în Europa: înseamnă că le pasă.

Al doilea sentiment este însă că ne punem prea multe întrebări, vrem să rezolvăm toate problemele deodată, vrem ca Biserica Ortodoxă să iasă imediat trimfătoare din contactul cu bastionul ateismului care este Europa încă de pe vremea lui Voltaire, a lui Diderot, a lui Spinoza.

Considerăm însă că, dacă Dumnezeu a vrut să mărim rândurile în Europa, noi, românii şi fraţii noştri bulgari, alăturându-ne grecilor care erau acolo mai de mult, înseamnă că lucrurile au un rost şi un sens dumnezeiesc. Personal, aştept ca şi Serbia şi celelalte ţări ortodoxe din fosta Iugoslavie să-şi vindece dureroasele răni ale războiului şi să vină alături de noi, precum şi fraţii noştri de peste Prut şi (de ce nu?) Ucraina, Bielorusia şi Rusia.
Viitorul este unul pe care pronosticurile nu-l pot detecta, pentru că el este în mâinile lui Dumnezeu.

Deocamdată, ni se pare că glasurile ortodoxe sunt subversive şi catacombale – ca mod de exprimare într-un ambient mediatic dominat de politica furibundă consumistă, de hedonism şi de filosofia materialistă – chiar în propria ţară, în care Ortodoxia este religie naţională. Intrând în Europa, nu facem decât să prelungim catacombele credinţei noastre ortodoxe (inclusiv prin bloguri!) în Europa, să erodăm fundaţiile ateismului turnate odată cu Revoluţia franceză, deşi săpăturile acestor fundaţii au început în Renaştere şi s-au adâncit prin Umanism.

Şi apropo de Umanism, observăm cu multă bucurie că apărarea dreptului la identitate ortodoxă duce, în mediile culturale româneşti, la dezavuarea filosofiei umaniste şi a moştenirii ideologice renascentiste, de la care a început răul, dar care până de curând erau considerate valori şi virtuţi culturale tabu.

Ţările vest-europene (ca şi America, de altfel), încearcă să ne predea sentimentul stabilităţii lor de neclintit şi al invincibilităţii politicii şi filosofiei lor capitalist-ateiste, însă ele însele sunt subminate din interior, de glasurile unor comunităţi pe care noi nu le auzim prea bine şi nu le prea cunoaştem în acest moment, dar le vom percepe în curând. Comunităţile magrebiene din Franţa, precum şi cele indo-pakistaneze din Anglia (predominant musulmane) nu s-au putut integra nu numai din punct de vedere economic, dar mai ales din punct de vedere cultural, pentru că nu s-au aliniat ateismului impus ca politică de stat şi „culturii” consumiste, fără valori morale stabile.

Amintiţi-vă anii ’90, când ni se cerea imperios să ne integrăm ţiganii! Amintiţi-vă cum era când orice critică sau observaţie venită din Vest ne făcea să plecăm ochii de ruşine şi să ne credem ultimii oameni de pe pământ!

Faptul că astăzi ripostăm, denunţăm impostura şi ipocrizia „moralei” occidentale, ne afirmăm cu tărie trecutul şi tradiţiile, nu mai roşim şi nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare, este o mare victorie. Atunci nu aveam curaj să zicem nimic, pentru că ştiam că apărarea noastră va provoca şi mai mult aruncarea cu pietre în noi.

Altfel vom purta dialogul cu Europa însă, când vom fi pe picior de egalitate. Descoperirea şi bucuria noastră a fost, în aceste zile, că românii ard de nerăbdare să se afirme, să strige că sunt români şi să trăiască după credinţa şi obiceiul lor. Integrarea în UE a redeşteptat credinţa şi patriotismul din noi!

Cel mai esenţial este faptul că, cu cât primejdia care ne paşte e mai mare, cu atât ne trezim mai mult, iar semnalul trezirii e un îndemn haric şi nu o iniţiativă a noastră, ci o inţiativă de la Dumnezeu care ne mişcă inimile spre a fi mai curajoşi, spre a ne întoarce la propovăduirea Adevărului Său în lume.

Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina

Cine nu suporta interioritatea Bisericii lui Dumnezeu?

In primul rand cei care au o abordare sociologica, culturala, filosofica sau economica a rolului Bisericii in societate. Sociologul se va uita la numarul de oameni pe care il formeaza corpul Bisericii, poporul lui Dumnezeu si impreuna cu economistul, vor fi interesati de banii pe care ii manipulam sau ii strangem din slujbe si cotizatii. Omul de cultura va fi interesat de cartile pe care le producem sau de tezaurul de carte teologica al trecutului, ca si de arhitectura dumnezeiasca a Bisericilor noastre, pe cand filosoful va incerca sa puna rational, sa cocoloseasca pe Dumnezeu, in limitele unei abordari rationaliste. Toti acestia vor vedea partial Bisrica sau ii vor intelege dintr-un anume unghi de vedere existenta.

Nu suporta Duhul Bisericii, se intelege,si am spune-o pe scurt, cel care nu este membru viu al Bisericii si care nu se umple in ea de darurile cele vesnice ale lui Dumnezeu. Adica nu inteleg adancimile vii ale Bisericii, cei care nu experiaza viata dumnezeiasca a Treimii in Biserica, adica insasi fundamentul si esenta Bisericii in lume.

Cei care nu inteleg Biserica au privirea blocata de tot felul de cortine de fier care le stau inainte. Mai intai de toate se tamponeaza cu cine stie ce pacat al unui membru al Bisericii. Apoi vad in Biserica o ordine pe care nu o inteleg, si nu cam le este proprie si spun ca nu avem nevoie de ea.

Abordarea gay, o abordare sociologica in primul rand, ca si abordarea feminista, doreste de la Biserica o aclimatizare a credintei crestine cu libertatile non-revelationale garantate de un stat democrat, fara culoare religioasa declarata. Penibilitatea acestor dorinte e maxima, atata timp cat nu Biserica le da dreptul la o sexulaitate alternativa sau dreptul de egalitate sociala intre femei si barbati, ci acestea sunt drepturi constitutionale, garantate de legislatia democrata.

Relatia Bisericii Ortodoxe Romane cu statul roman este una amiabila, insa statul roman nu are culoare religioasa, ci numai politica. Cand se dau libertati sau cand nu se garanteaza libertati traditionale, de sute de ani, cel care e in spatele lor este statul roman si directivele UE si Nato.

Eu unul nu ma mir deloc ca popularizarea sexualitatii alternative se grefeaza pe legile statale, dar incalca libertatile oamenilor credinciosi ( de orice factura ar fi ei), minoritatea discriminand astfel majoritatea, dupa cum nu ma mira nici faptul, ca minoritatea mass-media, care isi propune in mod constant sa isi bata joc de credinta, slujbele si Biserica noastra, o face in detrimentul majoritatii celor afiliati constant la viata Bisericii.

Pradele gay sunt acceptate constitutional de statul roman si primesc acordul municipalitatii. Din punct de vedere legal ele sunt realitati ce decurg din asumarea unui etos de viata alternativ, pe care statul le accepta.

Insa tot la fel de legale sunt si marsurile si manifestatiile publice ale celor credinciosi, care au dreptul legal de a-si manifesta credinta si aspiratiile religioase. Mult discutatul articol al noii Legi a Cultelor doreste interzicerea batjocoririi insemnelor religioase si luarea in deradere a ceea ce este sfant pentru cei credinciosi.

Pe cine enerveaza acest text de lege? Pe cei care isi sprijina mentalitatea, doctrina, aspiratiile sociale pe o traditie recenta de denigrare a Bisericii si a etosului ortodox. Pe net se replica dur impotriva noii Legi din partea multor anarhisti, satanisti, rokeri sau artisti postmoderni, tocmai pentru pentru ca mobilul actiunilor lor si al vietii lor este anti-crestin, in special anti-ortodox.

Daca vrem schimbari de mentalitate profunde si sa ne aliniem cu adevarat unei corecte respectari a drepturilor si libertatilor oamenilor, atunci crestinii ortodocsi trebuie sa termine cu atacurile homofobe, care vor eliminarea memebrilor gay care nu sunt ca noi, iar toti cei care au in plan atacuri de destabilizare a credintei ortodoxe, sa se invete cu o mentalitate europena si postmoderna si sa renunte la politica anti-crestina ce au dus-o pana acum.

Cu alte cuvinte, daca Bisericii Ortodoxe Romane, legile statului roman, directivele americane sau europene ii cer o amiabilitate fata de minoritatea gay si nediscriminarea ei, atunci minoritatea gay trebuie sa isi promoveze proiecte proprii, din care sa lipseasca prozelitismul pentru alte orientari sexuale si anti-clericalismul si anti-ortodoxismul declarat.

Insa miscarea feminista, care a creat curentul gay, fiind o miscare sociala, care revendica drepturi sociale si nu religioase, nu se poate tine de planul ei orizontal si va ataca in continuare abordarea divino-umana a vietii omului promovata de Biserica, pentru ca, daca renunta la lupta pentru pluralitatea sexuala, miscarea gay isi pierde cu totul platforma program, fundamentele.

Biserica Ortodoxa Romana nu are planuri speciale de eliminare a minoritatilor sexuale, religioase, etnice din spatiul romanesc si nici nu considera problematica deviationista a minoritatii gay sau altele religii si culte, drept elemente de destabilizare fundamentale a vietii Bisericii.

Noi consideram, pe baze revelationale si nu sociologice, ca sexualitatea pluralista si libertina este un sumum de pacate grave, care denatureaza fiinta omului si care nu au nimic de-a face cu viata de sfintenie spre care tinde orice crestin ortodox. Membrii comunitatii gay stiu si dumnealor acest lucru si stiu ca orientarile lor sexuale sunt alegeri personale si nu realitati constitutive ale omului.

Din literatura oferita de comunitatea gay romaneasca si internationala cunoastem ca dumnealor abordeaza o religiozitate compozita, edulcorata, ca au o intelegere a Scripturii care incurajeaza sexualitatea plurala si ca minoritatea ca atare este foarte recenta. Din punctul nostru de vedere si al statului roman au dreptul sa creada ce vor si sa se comporte cum vor in intimitatea dumnealor, nu insa in detrimentul celor care nu le impartasesc convingerile.

La fel, cei care vor sa slujeasca demonilor, sa se inchine la stele sau la obiecte zburatoare, sa faca altare sexualitatii sau stiintei tehnologice au toata libertatea garantata de statul roman ca sa o faca, numai ca aceste manifestari sa se faca intre adepti, in locuri private, in locatii pentru care platesc taxe catre statul roman si intr-un mod in care nu atenteaza la morala majoritara si la libertatile celorlalti.

Intelepciunea si echilibrul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a vazut in 17 ani prin aceea, ca nu a militat niciodata pentru un anti-protest impotriva unei minoritati sexuale, religioase, culturale sau financiare. Noi nu am folosit inca dreptul legal, dat de statul roman, de a protesta impotriva lezarii imaginii Bisericii, a denigrarii cultului si de minimalizare si bagatelizare a vocatiei si a personalitatii clerului roman ortodox.

Nici alte culte din Romania sau religii nu le-am auzit protestand legal impotriva abuzurilor la adresa imaginii lor.

In concluzie, cerem din partea tuturor o schimbare de paradigma, de mentalitate si nu acuzam pe cei care nu inteleg interiorul Bisericii, atata timp cat nu stiu cat de bun e Domnul, cat de frumoasa e viata duhovniceasca si sfintenia si cat de normali devenim, daca urmam unei Traditii dumnezeisti, creata nu de oameni, ci de Duhul lui Dumnezeu prin oameni. Viata Bisericii este personalizata cu adevarat in cei care sunt memebrii vii ai ei, care isi sfintesc viata in ea si care stiu sa priveasca frumos pe adversarii declarati, pentru ca noi nu avem adversari pe nimeni.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén