Zi: 9 ianuarie 2007

Un discurs subtil, elegant si de mare toleranta… ( despre discursul care iti intrerupe nesimtirea)

7 comments

Titlul articolului nostru este redarea remarcei laudative facuta de un domn la senectute unui tanar licean, domnului Cristian Gava.

Unde? La emisiunea talk-show Intre bine si rau de la TVR 1, pe data de 9 ianuarie 2007.

In centrul atentiei, domnul Emil Moise, initiatorul scoaterii Sfintelor Icoane din clasele de curs. Invitati centrali: domnul Dan Puric, domnul Horia Patapievici, domnul Adrian Lemeni si tanarul nostru, domnul Cristian Gava, licean si deja scriitor, cu un limbaj si cu o tehnica a redarii ideilor cuceritoare.

In public se face remarcat domnul Florin Iaru, cu multe gesticulatii si cu confesiunea directa ca este ateu si doamna Tatoiu, care ii aminteste ca pedeapsa pentru negarea lui Dumnezeu va fi groaznica.

Ies in evidenta doua glasuri, timp de 70 de minute, care nu numai ca spun adevaruri, ci spun experiente, se golesc in fata noastra de ei insisi, spunandu-ne, uluitor de bine, pozitia lor personala: domnul Gava, tanarul si domnul Puric, tatal unui adolescent de seama domnului Gava, care ii vorbeste in mod intim (Puiule din gura sa m-a atins la inima) si care m-a uluit pur si simplu.

Domnul Gava spune ca nu poate fi lezat de insemnele religioase, oricare ar fi ele, si ca, daca noi le-am scoate din scoli, daca e sa existe inamicitie intre noi, va exista si cu ele si fara ele.

Domnul Puric face insa ca toata asistenta sa amuteasca. In aceasta seara am descoperit nu numai un om, nu numai un credincios ortodox autentic in persoana domnului Dan Puric, ci o constiinta delicata si profunda, care m-a facut sa amutesc. Mi-au incetat gandurile in cuvintele sale. Asistenta a tacut, cand el, simplu si didacticist, delicat si sobru, in mod raspicat dar cu atentie, ne-a impartasit tuturor teologia icoanei, care e prezenta care ne face sa trecem spre Dumnezeu si care ne vede pe masura ce noi o vedem.

Un artist ne-a dat lectii de teologie care m-au amutit. Batrana de la tara, spunea el, traieste cu icoana, ea o poarta si vorbeste cu ea in mod fiintial. Daca ne luam radacinile, daca ne taiem radacinile putem sa mai fim oameni, ramanem oameni dar niste oameni dezaxati, niste anxiosi, care nu mai stim nici sa spunem te iubesc, nici sa iubim si nici sa ne privim cuvios, ci numai prin lentile mercantile sau autoritare.

Am fost binecuvantat de Dumnezeu ca sa particip la evenimentul de inima al acestei seri. Acesti doi domni si atmosfera integrala a emisiunii, cu toata aroganta moderatorului (uneori rezervata, e drept) mi-au facut un nespus bine, m-au facut mai profund si cu mai multa speranta in viitorul nostru.

Domnul Dan Puric este un om aproape de a doua maturitate care a invatat sa fie crestin si sa isi vada radacinile fiintei sale in neamul sau, dupa revolutia romana din decembrie. A marturisit-o deschis, cu bucurie, in aceasta seara.

Domnul Cristian Gava, e un tanar de nici 18 ani, un licean cu o eminenta destul de frumoasa ca sa nu il mai uiti in rugaciunile tale, care a invatat tot in 17 ani cum e sa te redescoperi prin credinta si cultura si sa te vezi frumos.

Domnul Puric, domnul Gava, domnul Patapievici si domnul Lemeni au invatat sa fie toleranti si sa fie profunzi prin credinta lor ortodoxa, prin staruinta lor in contactul cu radacinile credintei si ale natiei lor.

Cum sa nu imi fie bine, mie, unui preot, care doresc pacea lumii, care ma rog pentru ea, ca toti preotii si crestinii de altfel si care iubim sa vedem oameni destepti, frumos, sfinti printre noi, care sa ne faca sa traim bucuria adancimilor fiintei umane, a comuniunii umane?

Domnul Puric si domnul Gava au primit instantaneu acceptarea in inima celor din platou ( emisiune live, cu public), dar si a multora din fata televizoarelor. Cuvintele lor raman. Sunt o marturie subtila, eleganta, de mare toleranta, ca sa parafrazez pe domnul din public, respectabil, caruia nu i-am retinut numele dar pe care il felicit pentru prestanta sa.

Domnul Emil Moise a invatat si dumnealui cate ceva, sunt convins, din toate acestea dupa cum si noi am invatat cate ceva de la dumnealui. Dansul a invatat de la noi ca nu suntem o masa amorfa de ortodocsi, ca nu suntem toti inapoiati, ca nu manipulam constiinte si nici nu punem la gard, imediat, pe cei care nu ne plac. Stim sa rabdam, sa fim toleranti, sa acceptam minoritatea, cu durere, e clar, dar sa o acceptam.

Nu stim daca noi i-am injura mama sau sotia sau le-am bate (ca sa fie corelativ, intru catva, cu durerea noastra cand vedem pe Sfintii lui Dumnezeu batjocoriti, ultragiati), dumnealui ar afisa, tot la fel de non-violent, toleranta pe fata? Cred ca a invatat ca nu suntem atat de pagani si nici atat de nesimiti cu totul incat sa nu mai avem nici un Dumnezeu si sa ni-L vindem, daca tot vrea cineva sa Il cumpere.

Si noi am aflat insa ceva important de la dumnealui: ca sa avem opinii mult mai transante, daca exista libertati lejere tot mai multe. Insa sa nu o facem cu bata, ci cu calm, cu toleranta, cu smerenie, pentru ca sa aratam cine suntem, nu cine nu suntem.

Domnul Iaru s-a arata enervat, desi, ar trebui ca ateismul, daca ti-l inoculezi in inima, tu, de unul singur, nu cu forta, sa te faca sa te simti bine si implinit. Am auzit nu de mult, sper sa va amintiti, confesiunea domnului Paler sau a domnului Cristian Tudor Popescu referitoare la regretul dumnealor ca sunt atei. Intr-un moment de sinceritate frusta, ambii au marturisit ca le pare rau ca nu pot avea organe pentru credinta, ca nu pot avea bucuria asta de a se simti despovarati de ei insisi de catre Cineva, de Cineva in care sa isi gaseasca scaparea.

Nu, nu fac apologia trecerii cu forta la credinta, si cu atat mai mult, la credinta mea! Consider ca a deveni cineva ortodox cu forta este o sfidare la adresa credintei ortodoxe, pentru ca Dumnezeu Se iubeste cu toata fiinta, din cea mai mare convingere si simtindu-L prezent, mai mult decat prezent, in viata ta.

Insa, cred ca e just ceea ce spun acum, ca daca ai o credinta sau o necredinta, ea ar trebui sa te implineasca, sa te umple, si sa te faca sa fii …subtil, elegant si cu o mare toleranta…

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Comentariu teologic la Amos 6, 6

Leave a comment

Initiem comentariul nostru cu traducerea pe care o da versiunea KJV ( King James Version) acestui verset: „For I desired mercy, and not sacrifice; and the knowledge of God more than burnt offerings”.

Traducerea noastra la KJV : „Pentru ca Eu am dorit [mai degraba] mila, si nu jertfa; si cunoasterea lui Dumnezeu mai mult decat arderile de tot”.

Comentariu textual: Sfantul Amos vorbeste despre ceva din Dumnezeu, despre o realitate a lui Dumnezeu intr-o exprimare antropomorfa. Dumnezeu vorbeste prin Amos, indicand poporului lui Israel ca El doreste mai degraba, ca cel credincios sa fie iertator, sa aiba mila, decat sa pune pret pe actul de dreptate si pe jertfa pe care o aduce la templu, ca urmare a pcatelor sale. Dumnezeu nu cere renuntarea la jerfa pentru pacat sau de multumire pe care trebuia sa o aduca credinciosul evreu, ci ii cere acestuia sa prisoseasca in inima lui ideea de iertare, in detrimentul celei de dreptate.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu indica prin spusa lui Amos, ca in raporturile Sale cu oamenii El e mai mult milos, iertator decat drept, justitiar. Mila si cunoasterea lui Dumnezeu par sa fie doua realitati diferite, insa e vorba mai degraba de o distinctie facuta in cadrul aceleiasi ralitati. Mila este o intelegere a lui Dumnezeu, inseamna un pas spre cunoasterea intima a lui Dumnezeu. De fapt rolul jertfelor, a arderilor de tot in speta, cum e in cazul de fata, era acela de a simti mila lui Dumnezeu, de a vedea in ei cum se schimba dimensiunea interioara a relatiei lor cu Dumnezeu. Mila este cunoasterea lui Dumnezeu, pe masura ce ei sunt reprezentati pe altar, ca jertfe care se dedica cu totul lui Dumnezeu si prin asta primesc mila Lui. Atat mila ca dar, cat si mila ca jertfa se dovedesc a fi puteri ale lui Dumnezeu, insusiri ale Sale, pe care El le propaga in relatiile Sale cu noi.

Comentariu simbolico-alegoric : Intotdeauna, un text scriptural, nu este o forma fara adancime, ci are adancimi de inteles nebanuite. Intr-o asemenea perspectiva el indica lucruri care nu apar deloc in text dar sunt percepute prin luminare dumnezeiasca de cei care le inteleg si le talcuiesc.

Astfel, versetul nostru, care in sens literal vorbea despre mila, intr-un sens duhovnicesc, poate sa fie perceput, intr-o prima faza, ca o discutie despre o indicare hristologica a iconomiei mantuirii. Dumnezeu prefera mila, prefera sa iubeasca mai mult decat putem sa ne imaginam noi. El a iubit mai mult lumea, decat pe Fiul Sau, adica a preferat Mila, pe Domnul milei, in comparatie cu jertfele ritualismului iudaic. Dumnezeu Tatal Si-a trimis pe Fiul Sau, Mila Sa ipostatica la noi, ca sa ne aduca la Sine, la adevarata cunoastere despre Sine.

A venit Fiul la noi, S-a facut om ca noi, fiind Dumnezeu, fiind Dumnezeu si om, pentru ca sa aflam ca Dumnezeu e Treime, adica Iubire tripersonala si nu singuratate in Unu. Dumnezeu Se reveleaza in Fiul ca Treime de persoane, ca Tata, Fiu si Sfant Duh, si isi arata iubirea Sa fata de noi, iubire care e perceputa de noi ca mila, ca indurare dumnezeiasca. Pentru ca nu meritam iubirea Sa sau pentru ca iubirea fata de cei goi este condescendenta, este mila, iubirea Lui este mila pe care o cerem continuu, strigand: Doamne miluieste!

Daca credem in Fiul, cu alte cuvinte, ne umplem de mila lui Dumnezeu si de cunoasterea adevarata de Dumnezeu, care e Treime de persoane.

Intr-o a doua optiune simbolico-alegorica, versetul nostru vorbeste despre cele doua moduri de inchinaciune: cea trupeasca si cea duhovniceasca. Daca pentru omul trupesc, care are o relatie exterioara cu Dumnezeu, primeaza sa faca ceva fizic pentru asi exprima credinta, in speta sa aduca jertfe, pentru omul duhovnicesc, care simte in el lucrarea harului, a fi credincios inseamna a te manifesta ca un om delicat, ca un om in care primeaza mila, pentru ca e dragoste, si raspunderea pentru ce spui si faci, pentru ca adevarata mila pentru altii este cea care vine din adevarata cunoastere a lui Dumnezeu.

O a treia optiune de interpretare ar fi aceea, ca aici gasim o discutie despre contemplatie si asceza trupeasca. Daca, contemplativul vede in toate cele care se petrec cu el, mila nesfarsita a lui Dumnezeu fata de sine si fata de intreaga lume, ascetul se prosterna in fata lui Dumnezeu prin totala ardere de sine, lupta de sine in fata Sa. Contemplativul remarca mila lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu, armonia tuturor lucrurilor lui Dumnezeu, pe cand ascetul se lupta cu sine, se zbate cu sine ca sa iasa la limanul pacii, al implinirii harice.

Comentariu duhovnicesc: Dumnezeu cere si de la noi, crestinii ortodocsi, sa avem o inima a milei, a compatimirii, mai degraba decat pe aceea a discriminarii si a implinirii oarbe a legilor lui Dumnezeu. Daca multa corectitudine personala devine o forta autodistructiva, atunci inseamna ca dreptatea noastra nu are mila, nu are constiinta milostivirii lui Dumnezeu cu noi. Daca nu avem mila fata de noi, ne vom distruge sanatatea printr-o asceza mai presus de puterile noastre iar daca nu avem mila fata de aproapele inseamna ca orgoliul nostru astupa multele iertari ale lui Dumnezeu fata de noi. Nu poti sa vezi bine pe aproapele tau daca nu il vezi cu mila, cu iubire. Dar nici nu poti sa il vezi bine, daca nu il vezi cu ochii lui Dumnezeu, dupa indemnul harului pe care il simti in inima ta. Daca ceva se face fara mila si fara cunoastere duhovniceasca si acest lucru ne tulbura, atunci nu l-am facut cu ajutorul lui Dumnezeu ci cu multa parere de sine.

Comentariu actualizant: Lumea postmoderna in care traim, robotizandu-se din ce in ce mai mult, are nevoie de mila care s-a suspendat din inima noastra, a multora. Intr-o lume in care suntem o cifra, un numar de cod intr-o statistica nationala, ceva infim, a incerca, a risca sa avem mila, o mila dupa posibilitatile noastre, inseamna a da dovada de un eroism imens. Insa fara a ne deschide inima, nu putem sa ne intelegem pe noi insine, pe cel din fata noastra si pe Dumnezeul care ne tine pe noi amandoi, pe noi toti.

Cand mila se termina undeva, apare in noi satanismul, ca vointa de sine violenta. Nu trebuie sa intri in miscarea satanista ca sa fii satanist. Biserica Satanei, spre care am dat un link pe forum, crede printre altele, ca a avea mila inseamna a te desconsidera, a te considera prost, sub-uman. Pentru ei mila e o rusine de care trebuie sa scapi, si, in locul ei, sa promovezi dorinta de satisfactie personala. Daca iti merge bine, cu alte cuvinte, daca iti merge bine numai tie si te bucuri ca numai tie iti merge bine si vrei ca numai tu sa prosperi inseamna sa fii satanist, fara sa stii. Daca incepem sa ne fie mila, incepem sa ne vedem si noi ca beneficiari ai milei lui Dumnezeu, a bunavointei Lui si a oamenilor.

PS: Un comentariu deplin, nu este un comentariu numai pe o sursa. Trebuie sa dam cel putin 10 surse pentru un comentariu atent, credibil, atent. Aici am vrut sa dam numai o mostra de comentariu si sa atragem atentia, ca simpla citire a unui text, nu e de ajuns pentru a stii ce ascunde o fraza din el.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.