In celebra carte a lui Rudolf Bultmann, Kerigma si mit, atunci cand vorbeste despre hristologie, despre persoana lui Hristos, hristologia este pentru teologul protestant o discutie din punctul de vedere al credintei despre evenimentul Hristos. Pentru Bultmann evenimentul Hristos, care nu are nimic de-a face cu mitologia, cu o abordare mitologica, este centrul kerigmei, al propovadurii Noului Testament.

Pentru Karl Rahner ( teolog romano-catolic), in Dogmatica sa care poarta titlul Continutul credintei , discutia despre vedere este pusa la jonctiunea dintre transcendenta si imanenta lui Dumnezeu. El vede vederea fericitoare in relatia credintei dintre om si Creatorul sau.

Ambii teologi au hristologia in centrul teologiei lor. Numai ca Bultmann Il vede pe Hristos prin ochelarii unui nestorianism evident, unde divinitatea si umanitatea nu par sa se intalneasca real in Hristos, pe cand la Rahner, fortat de falsa dogma catolica de care am discutat aici, pe blog, a vederii lui Dumnezeu ca vedere a esentei divine, vorbeste de vederea fericitoare, de visio beata, ca despre o consecinta a harului creat.

Bultmann pune accentul in cartea enuntata mai sus pe cruce si inviere, pe care le gaseste a fi intr-o unitate esentiala. Crucea Domnului spune el, si se refera la rastignirea pe cruce a Mantuitorului Hristos, este o judecata a lumii si a diavolului si in acelasi timp un act rascumparator. El vede in cruce judecata si mantuire, dar nu vede deloc pnevmatizarea trupului Domnului, umplerea Sa de lumina, la invierea Sa din morti.

Tocmai de aceea pentru Bultmann invierea Domnului este o prelungire a crucii si nu icoana indumnezeirii omului. Ca si Rahner, Bultmann nu are apetenta pentru har inteles ca energie necreata a Treimii si nici pentru indumnezeire ca realitate interiora, ca crestere in har.

Rahner vrea sa modifice in teologia sa perceptia intelectualista a lui Toma de Aquino in ceea ce priveste extazul, vederea, ca sa nu mai fie vazut doar ca o contemplare a mintii din care ar lipsi continutul deplin al interioritatii noastre.

Ambii fac eforturi uluitoare in cadrul credintei Bisericilor lor spre a percepe mantuirea si sfintirea personala in Hristos, dar ambii esueaza din cauza unor preconceptii adanc inradacinate: Bultmann nu poate explica extazele Sfantului Pavel si spune ca nu exista in Noul Testament o abordare mistica a cunoasterii lui Dumnezeu, adica nu exista in NT experienta extatica, pe cand Rahner se opreste cu discutia despre vedere la falsa dogma a vederii lui Dumnezeu ca vedere a esentei divine si spune ca nu avem de-a face decat cu o consecinta reala a harului creat.

Ce nu pot percepe teologii eterodocsi? Prezenta interioara a harului ca realitate permanenta,dobandita ca un dar dumnezeiesc intr-o viata de curatie, interioritatea de iubire si de credinta intre toti Sfintii din toate veacurile, impartasirea reala de contintul dogmelor, al cultului si al libertatii interioare si mai ales adancimile duhovnicesti ale intimizarii reale cu Dumnezeu prin vederea slavei Sale.

Tocmai de aceea Bultmann apara kerigma, vestirea Evangheliei, pentru ca centreaza experienta religioasa in propovaduire, pe cand Rahner este schilodit in teologia sa de raportarea sa teologica la noile dogme catolice de dupa 1054, care sunt intr-un antagonism zdrobitor cu realitatea ecumenica a Bisericii una. Rahner se vede nevoit sa includa teologia purgatoriului si a harului creat in doctrina despre vedere, desi ambele sunt creatii filosofico-fanteziste ce nu au nimic de-a face cu Revelatia.

Punctam insa lucruri interesante de detaliat din punct de vedere ortodox pe care cei doi teologi le-au atins in cartile lor. Bultmann observa crucea ca judecata a lumii, si pe buna dreptate, folosind trei versete concrete din Sfantul Matei. Cand vorbeste de judecata lumii, Bultamnn spune ca Hristos, prin moartea Sa, ne-a eliberat de demoni si de noi, ne-a despovarat de pacatul nostru si viata noua a crestinilor este una eshatologica.

Bultmann are dreptate, pentru ca ii da dreptate intru totul aici Dumnezeiescului Pavel, care spune ca acum, daca suntem fapturi noi in Hristos, trebuie sa crestem spre statura barbatului desavarsit, crescand in har in fiecare zi. Insa, desi afirma dimensiunea eshatologica a vietii crestine, aceasta aflare a mantuirii prin Hristos, pe de o parte, iar pe de alta parte, tindere continua spre mantuirea lui Hristos, pentru ca mantuirea se lucreaza in fiecare zi, teologul protestant nu arata cum se face asta in mod practic.

Imbacsita de voie sau de nevoie de filosofie, de categorii filosofice, teologia romano-catolica nu ii ofera lui Rahner ( desi a fost o eminenta, a scris peste 4000 de carti de teologie) mari oportunitati teologice, cum ii ofera protestantismul lui Bultmann.
El e nevoit sa accepte falsele dogme catolice si sa porneasca de la ele discursul teologic despre vederea lui Dumnezeu, bineinteles neajungand niciodata la experienta reala a vederii. De ce? Pentru ca harul era pentru el o entitate supranaturala, dar, paradoxal, creata si vederea era discutata in termenii vesniciei si nu ai realitatii de acum a omului.

Lipseste in ambele parti dimensiunea sfintitoare, transfiguratoare a hristologiei, si unul si altul vorbind despre Hristos ca Rascumparator, dar deloc ca Sfintitor al umanitatii Sale, si prin El, si a trupurilor si sufletelor noastre.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: