O lecţie pentru a ne învăţa să ne iubim ţara

Reproducem mai jos unul dintre izvoarele de inspiraţie ale romanticilor, dar nu numai, în a cânta frumuseţea plaiurilor româneşti şi anume legenda lui Dragoş, din Poema în limba polonă a lui Miron Costin (a se vedea Opere, vol I, EPL, Bucuresti, 1965):

” În ţara Maramureşului se află un sat numit Cuha. Acolo locuia Dragoş, fiul lui Bogdan, împreună cu ai lui. Bogdan se mândrea că se trage din domnii cei vechi, iar fiul său ardea de dorinţa să arate ce poate.

Multă vreme mama lui l-a împiedecat să plece, ca să nu-l piardă în acele locuri aşa de primejdioase. Pînă ce un zimbru se arată lîngă sat; tineretul se repede pe urmele lui. Dragoş îl socoate ca un semn prevestitor de bine şi-şi alege trei sute de tineri înarmaţi, obişnuiţi să sufere cu bărbăţie orice trudă.

Pornesc pe urmele zimbrului în adâncimile munţilor, şi urmele îi duc la un pârâu necunoscut până atunci. Sperând să găsească un semn, ei merg de-a lungul râului, oriunde-i duce albia lui.

Iar căţeaua Molda îi ajută cu mirosul ei, căci, oriunde s-ar ascunde zimbrul, fie în locuri strimte între stânci, ca să scape, lăsând pe gonaşi să treacă înainte, ea, gâdilată în nări de mirosul animalului, latră, adunînd cu glasul ei, ca la un clopot, pe soldaţii risipiţi, până ce şi trâmbiţa dădea de ştire despre animalul ascuns. Îndată tinerii se reped într-acolo, dar zimbrul, văzându-se descoperit de neobosiţii lui urmăritori, îşi face loc cu putere printre gonaşi, şi ei încep iarăşi goana după dânsul.

De-abia au trecut Munţii Carpaţi, şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind pînă la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului.

Nistrul cel măreţ îşi are izvoarele în ţările coroanei polone, şi chiar acolo unde desparte în două Podolia, curge pintre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om; e mai frumos ca Nilul, deşi e slăvit Nilul, ce curge încunjurat de trestii. Nistrul întrece chiar Dunărea, a cărei ape sunt nesupuse albiei. Valurile Nistrului, în umbră, udă maluri cu pereţi strimţi, şi fluviul poartă război cu Phoebus, ca să prindă din razele lui, căci stâncile aplecate îi ascund cerul.

Ţânţarul, duşmanul somnului oamenilor, nu se află aci. Şi, când se arată totuşi maluri joase la vaduri, ele sînt asemenea labirintelor de grădini pe ape, sau asemenea sprâncenelor sublime de pe fruntea veselă a regelui slăvit, cu fruntea senină ca cerul! Dacă zeiţele din fabulele greceşti ar fi aflat de aceste ţinuturi, ar fi venit desigur aci din Olimpul lor. Peste tot, câmpii mănoase, păşuni întinse; care alte pămînturi în lume se pot asemăna cu acestea?

Şi Prutul iese din acest regat, râu bogat, şerpuind pe şesuri întinse cu câmpii mănoase pe maluri. Aci zadarnic te mai lauzi, Egiptule, că acolo în ţara ta întreci Prutul în bogăţie. Aci o jumătate de copeică produce şapte măsuri de grâu, ceea ce cu greu s-ar vedea între graniţele tale nisipoase. În anii roditori, ovăzul, secara, grâul dau unsprezece măsuri, iar meiul peste douăsprezece.

Tu ce poţi avea mai mult, de te lauzi cu protecţia Cererei, decât că în ţările tale creşte zahărul? Aci iapa adesea fată doi mînzi şi oaia trei miei deodată, iar vaca tânără de trei ani fată un viţel. Şi pe tine, Bârlade, râu roditor, nu pot să nu te amintesc: e greu de uitat cum curgi în bogăţie îmbelşugată, ducând cu unda ta miere şi lapte, desfătări ca în Rai. Mai departe, ei văd şi păduri, şi pe unde curg râurile, şesuri întinse, şi, când aplecară ochii, văzură o ţară, cum ar fi o grădină înflorită cultivată între gardurile ei cu patru laturi.

Privind spre răsărit, se minunară de aşa ţară cu câmpii pline de flori, asemenea Raiului. Acum nădejdea în prinderea pradei bogate se schimbă, altă dorinţă le umple sufletul. Privesc locurile şi apoi pornesc mai departe de-a lungul rîului, şi acum, ieşind din ceaţa munţilor, dau de câmpiile curate. Aci, deodată, căţeaua latră cu glasul ei obişnuit, şi toţi împreună se reped la sunetul cunoscut. Pe stânga râului se află o pădurice foarte deasă, încunjurată de jur împrejur de şanţuri; acolo, zimbrul, obosit şi fără puteri după atâta trude, se odihnea liniştit, dar nările căţelei agere nu-l pierdură nici aci.

Acolo tinerimea dornică de pradă îl înconjură, ca şi cum tunurile dese ar fi fost îndreptate asupra lui. Animalul simte din instinct că i-a venit ultima clipă a vieţii şi nu iese din desiş în câmp. Atunci tineretul năvăleşte asupra lui cu unelte de fier, unii cu topoare ungureşti, alţii cu lăncii de Rohatyn, şi acolo ucid zimbrul. „O! tineri — strigă Dragoş — aci e patria noastră, nu mai e nevoie să ne sfătuim, eu nu mă mai întorc înapoi de aici. Voi restabili locuinţele strămoşilor noştri.

Chiar acum jur că o voi face şi trimit de veste acasă. Iar care dintre voi gândeşte altfel îl trimit îndată înapoi.“ Toţi strigară: „Îţi jurăm că şi noi vom locui aci cu tine pe veci!“ Capul zimbrului îl aşezară pe un stâlp, ca un semn aducător de bine, şi Boureni a fost întâiul sat după această ispravă, căci zimbrul se numeşte pe moldoveneşte bour. De aci şi ţara are drept pecetie un cap de zimbru, şi pe acel loc ei întemeiară cel dintâi sat şi-i dau numele Boureni de la bour.

Căţeaua, obosită sau rănită în desiş de către fiara slăbită de puteri, după atâta muncă alergă încălzită la apă, dar după ce bău, crăpă acolo istovită. Dându-se acestui râu pe vecie numele de Moldova, de la Molda, el a păstrat şi azi numele dintâi. Izvoreşte din apropierea Maramureşului, tot din Munţii Carpaţi, şi se varsă în Siret lîngă Roman. Râul Moldova a dat un nume veşnic şi ţării, şi poporului: de la Moldova este şi moldoveanul.” (p. 256-259)

Puteţi vizita şi http://www.bmb-on-line.ro/scripts/master.htm pentru a citi opera lui Miron Costin.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *