Privilegiile scolii si ale specializarii continue

Desi printre oamenii din prim-planul actualitatii romane ( aici) si nu numai, sunt oameni care nu prea suporta studiul, totusi scoala si extensia sa naturala, studiul si specializarea personala, sunt cele care asigura dezvoltarea noastra ca persoane si ca tara. Cine minimalizeaza importanta scolii intr-o societate si a invataturii se pare ca a inteles ca anarhia e drumul spre inainte sau nihilismul sau gluma de orice clipa.

Scoala si specializarea intra si extra curriculara creaza insa caractere daca omul are un plan de viata, un proiect. Cei care au trecut prin scoala ca prin apa bineinteles ca nu inteleg ce rol are proiectul de viata, daca acum au dobandit o sursa de venit confortabila.

Proiectul de viata pare straniu daca stai toata ziua degeaba, pentru ca el este tocmai implinirea interioara totala printr-o munca de zi cu zi la telul pe care il ai. Nu poti scrie o carte intr-o zi, nu poti zidi o casa intr-o zi, nu poti creste un copil intr-o zi…si exemplele pot continua. Pentru ca sa rezolvi ceva bine, sa implinesti ceva bine si prin asta sa te simti implinit trebuie sa stii pentru ce lupti, ce vrei sa realizezi.

Planurile senzationaliste, visele, imaginatia despre viitor e una dar proiect inseamna cu totul altceva. Inseamna sa constati de ce esti in stare si cat te poti dedica pentru ceea ce te implineste. Inseamna sa ai o strategie de lucru, pe care sa o implinesti pas cu pas si sa te bucuri de fiecare realizare fara sa sari peste etape.

Cine naste un copil gandindu-se ca acesta trebuie sa ajunga cat mai repede mare, uita sa se bucure de copilaria lui, de nazdravaniie lui, de realizarile lui. Tot la fel, cine isi face un proiect mai mare decat puterile proprii are intotdeauna sentimentul ca ceva nu e in regula cu el, ca el nu poate fi ca ceilalti, si se simte stapanit de nesiguranta si de incompatibilitate reala cu ceilalti.

Proiectul meu de viata este unul soteriologic, adica are in centru unirea cat mai profunda cu Dumnezeul meu, viata cat mai curata si mai plina de har. Pe mine ma intereseaza sa anexez munca mea teologica, cultura, stiintifica acestui scop, acestui sens, care este de fapt sensul vietii oricarui crestin. Numai ca vreau sa fac asta intr-o abordare holistica, totalizatoare, academica si duhovniceasca in acelasi timp.

Adica am un proiect de viata bazat pe rigoarea muncii, a muncii facuta cu entuziasm si prudenta si in acelasi timp pe induhovnicirea continua a vietii. Orice fac merge spre acest sens si imi traiesc din plin implinirea.

Insa nu imi propun sa fac lucruri pe care nu pot sa le fac sau nu incerc sa copiez un model de viata cap-coada, ci imbin in mine zeci de modele de implinire personala. Si asta, pentru ca un proiect de viata real e unic de fiecare data, tine de unicitatea persoanei si reprezinta o munca extrem de personalizata.

Proiectul implica un fundament solid in viata si specializarea ta, entuziasm, un stil personal, un mod de a respecta arealul in care creezi si te exprimi. El nu se termina decat odata cu moartea noastra sau tocmai moartea noastra face ca acest proiect sa aiba o validitate si o aderenta enorma la membrii posteritatii noastre.

M-am bucurat de-a lungul vietii de intimitatea unor oameni cu puternice, coplesitoare proiecte de viata, care m-au instaurat si mai deplin in aceasta cautare ontologica a implinirii personale. Cei mai multi au fost oameni Sfinti, mari traitori ai credintei dar si oameni care priveau viata pur si simplu ca pe o implinire, fara sa inteleaga ca implinirea lor este un proiect parcurs in mod veritabil.

De aceea nu pot sa consimt unei vieti traite la intamplare atata timp cat ma bucur din plin de roadele proiectului meu existential. Insa el are falduri diverse. Are atingere cu munca de aici de pe net, dar este mai intai de toate un proiect cu valente liturgice, personale, casnice, academice, traductoriale.

In ele ma angajez si ne angajam deplin,in orice portiune de timp a vietii noastre, lucrand pentru acest lucru. Familia si scoala, climatul casnic si social isi pun amprenta pe proiectul nostru existential.

Si el aduce implinire, prosperitate in limitele bunului simt, pentru ca nu este atat exterior ci interior. Chiar daca am avea un proiect de viata in care ne-am angaja sa modernizam un intreg oras sau sa facem un intreg oras cu banii nostri, implinirea nu ar fi in special ca am dat unui numar de oameni o locuinta ci in primul rand ca ne-am implinit, cu harul lui Dumnezeu, o bucurie anume: bucuria creatiei, a realizarii unui plan in integralitatea lui.

Bineinteles, ma refer aici la cum ar trebui sa se pozitioneze un crestin-ortodox fata de realizarile lui. Orice realizare a noastra este o impreuna-lucrare cu Dumnezeu. Atunci cand implinim etapele unui proiect de viata Dumnezeu este Cel care ne inspira cum sa in concepem si cum sa il derulam.

Sunt pentru proiecte de viata gigant, din care implinim cat putem. Nu sunt de acord sa privesti la putin, ci la lucruri mari. Nu poti sa intelegi cat de greu e sa faci ceva cu tine, pana nu iti propui lucruri mari. Dar tocmai dorindu-ti lucruri mari, intelegi cat poti sa implinesti, care este cuantumul de realizare al vietii noastre.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Un comentariu la „Privilegiile scolii si ale specializarii continue”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *