Truman Capote, Mic dejun la Tiffany ( I)

Traducerea lui Constantin Popescu din colectia Cotidianul de saptamana trecuta, cred ca surprinde foarte bine savoarea, cu retineri, a autorului. Ma voi referi in aceasta prima postare la frazele cheie ale romanului.

Pe scurt: un el, scriitorul, o iubeste pe ea, pe Holly Golightly, dar dragostea lor nu se consuma niciodata.

Prima fraza tusanta:”Iar fata…plutea in bratele lor, usoara ca o esarfa”, p. 19. O figura de stil creata de indragostitul care pandeste. Nu exista aspecte pornografice, ci numai pasiunea interioara a tanarului scriitor.

A doua fraza importanta pentru noi: „Ochii lui reci m-au cercetat clinic, cu incizii precise si adanci” ( p. 32). Ochii lui erau ai rivalului in dragoste.

In fata unor ochi patimasi pentru o femeie ochii rivalului sunt ochi de chirurg atent, care taie in carne vie. In pagina 42, autorul ne spune ca nimeni nu iubeste obraznicia si ca te poti autoconvinge ca poti sa iubesti pe oricine. Nu vad cum, dar asta e o alta problema.

Apare a doua domnisoara excentrica a romanului, care vine „cu inaltimea ei serpuitoare”(p. 43) drept in mijlocul unei petreceri aiurite.

Seducatoarea serpuitoare il face pe O.J.Bermann, un tip scund, sa aiba ochii incetosati de admiratie in fata unei asemenea femei, de peste 2 metri inaltime ( p. 44).

Barbatii ii mancau din palma serpuitoarei, dupa cum mananca porumbeii floricelele de porumb. Ea castiga tocmai prin exagerarea defectelor proprii si nu prin ascunderea lor. In fata gigantismului ei barbatii se simteau protejati (p. 45).

Confesiunile lui Holly sunt pentru autor „un recital de impresii” (p. 53). Ea este cineva in masura in care isi ascunde adevarata identitate, in masura in care fabuleaza despre viata ei.

Intre Holly si Mildred Grossman desi nu exista nimic in comun pentru autor, totusi ele sunt exemplele a doua moduri de viata total opuse:”N-aveau sa se schimbe, deoarece caracterul lor se formase prea devreme, fenomen care, ca si imbogatirea prea brusca, duce la lipsa de simt al proportiilor; una dintre ele devenise o fire realista la extrem, cealalta o romantica incurabila” (p. 56).

Amprenta copilariei sau a adolescentei asupra ta pare pentru autor mai tare decat vointa, mult mai puternica decat dorinta de a te schimba.

Cand apare in scena sotul domnisoarei Golightly aflam ca mama ei murise de tuberculoza ( era vremea celui de al doilea razboi mondial), ca el a luat-o de mila de sotie si ca, din cuza revistelor pe care ea le citea cu asiduitate i-a venit dorul sa plece de acasa: „Ca s-a tot uitat la pozele alea facute sa-ti ia mintile. A citit despre visuri. Asta a impins-o s-o porneasca la drum. In fiecare zi mergea nitel mai departe; o mila, si se intorcea acasa. Doua mile, si se intorcea acasa. Si intr-o zi nu s-a mai intors deloc” (p. 65), ii spune sotul ei, tanarului scriitor, celui care scrie romanul si era indragostit de aceasta femeie fara scrupule.

Intalnirea dintre soti e de o sinceritate brutala (p. 67). Se iau in brate si nimic nu mai este important.

O poveste despre oameni care nu au un scop in viata, nu au idealuri sau nu sunt in stare sa isi poarte idealurile. Frenezia cautarii, a experimentului se termina prost, se termina cu durere, cu singuratate in suflet, cu nesiguranta totala. Te intorci tot in bratele celor care te iubesc, in concluzie. Insa nu mai esti buna de nimic si nici credibila. Trebuie sa dai prea multe explicatii care dor.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.