Adevarul si puterea credintei (comentariu asupra II Cor., cap.2)

Sfantul Pavel le spune celor din Corint (cf. 2,1) ca el le-a vestit mistirion tu Teu (transliterarea expresiei din limba greaca veche) sau testimonium Christi conform Vulgatei.

In limba engleza testimony are rolul de a sublinia faptul ca Pavel a adus dovada, a certificat prezenta lui Dumnezeu in fata lor.

Sfantul Pavel le reaminteste ca el nu a venit sa le vorbeasca cu intelepciune umana, in mod filosofic despre prezenta lui Dumnezeu in lume si in om, ci el le-a adus insasi taina lui Dumnezeu, prezenta lui Dumnezeu in fiinta lor.

Nu le-a prezentat o filosofie, o strategie de viata, ci le-a adus taina lui Dumnezeu in insasi fiinta lor, nu numai in memorie. Cuvantul Taina, acest mistirion din greaca ne pune in fata unei realitati de care ne putem impartasi dar statutarea ei este de la Dumnezeu.

Tainele Biserici nu sunt creatii umane, ci sunt realitatile dumnezeiesti statutate de Dumnezeu pentru noi, prin care noi putem experia prezenta Lui reala in lume. Tocmai de aceea Dumnezeiescul Pavel vorbeste de vestirea tainei lui Dumnezeu si de faptul ca el a privit in corinteni numai pe Iisus Hristos, Rastignit pentru lume (2, 2).

La 2, 1 textul grecesc vorbeste despre: „nu stiu in voi altceva, decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit”. In VUL avem „nu stiu intre voi altceva”, ca si in editia sinodala BOR 1988 sau in SRV (varianta spaniola a Noului Testament) si FLS (varianta franceza).

El vorbeste despre taina lui Dumnezeu in masura in care corintenii, crezand in Hristos, aveau in ei pe Iisus Hristos, pe Domnul nostru Cel rastignit, Care a biruit moartea. El vorbeste corintenilor credinciosi in Hristos, celor care recunosteau pe Hristos mort si inviat.

Taina lui Dumnezeu tine tocmai de credinta in Hristos. In masura in care Hristos si Duhul vin in tine prin Botez, in timp ce intreaga Treime Isi face locas in noi, putem cunoaste taina lui Dumnezeu, puterea tainei lui Dumnezeu in noi.

Propovaduitorul Pavel vine avand in el taina lui Dumnezeu, pe Hristos Cel mort si inviat, pe Cel preaslavit, Il propovaduieste cu frica si cu cutremur mare celor care doreau sa Il cunoasca pe Creatorul lumii si pe Mantuirorul lor (2, 3). Pavel se temea ca din cauza lui puterea lui Dumnezeu, taina lui Dumnezeu, sa nu acapareze sufletele oamenilor.

El a propovaduit in astenia (gr.) taina lui Dumnezeu, in mijlocul neputintelor proprii. Astenia din greaca, de unde vine astenia noastra de primavara, slabiciunea, starea de slabiciune ( ceea ce englezii numesc weakness) nu l-a impiedicat pe Dumnezeiescul Pavel sa propovaduiasca taina lui Dumnezeu, sa o propovaduiasca cu teama sfanta, dar si cu smerenie si bucurie sfanta.

Nici asteniile noastre nu ne impiedica sa vestim taina lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu, cu toate ca sunt tot la fel de multe ca si in cazul lui Pavel. Taina lui Dumnezeu era in Pavel. Ea era iubirea lui Dumnezeu cu care Acesta a iubit lumea. Era taina credintei, a Treimii. A ceea ce a facut Treimea pentru Pavel si pentru lume.

Nu poti sa vorbesti despre iubirea care te-a iubit enorm de mult, de iubirea lui Dumnezeu, fara sa ai teama sfanta si fara sa te umpli de multa ravna si dragoste dumnezeiasca. Taina lui Dumnezeu este prezenta lui Dumnezeu in cei care cred in El.

In 2, 4, Pavel se explica si mai mult. Cuvintele sale nu erau cuvinte care sa induplece inteligenta umana. Propovaduirea sa nu era silogistica. Ci el a venit in fata lor cu ceva cu care nu poate veni nimeni daca nu este robul sfant al lui Dumnezeu: cu taina lui Dumnezeu „in apodixi pnevmatos ke dinameos”, propovauita „in adeverirea Duhului si a puterii”.

Cuvintele lui Pavel asadar nu erau roduri ale mintii autonome si nici nu urmareau facerea de neofiti. Cuvintele adevarului din gura lui Pavel erau pline de prezenta Sfantului Duh si de puterea de a schimba inimile, de a le converti si de a le face sa traiasca taina prezentei lui Dumnezeu in inimile lor, slava Preavesnicului Dumnezeu in viata lor.

Silogismul e bun daca are in spatele lui puterea Duhului. Daca vorbesti prin Duhul lui Dumnezeu, orice cuvant al tau lumineaza pe om. Cei care Il ascultau pe Domnul simteau ca nimeni, nimeni niciodata nu a mai vorbit ca Omul acesta. Multi Il vedeau ca pe un Profet, ca pe un Sfant…dar vedeau ca cuvintele Lui au o forta si aduc o putere in viata lor pe care nu o vedeau la niciun altul.

Pavel era cutremurator pentru cei care vedeau prezenta lui Dumnezeu in el. Era cutremurator si in acelasi timp nu te mai puteai desparti de prezenta lui, ca Sfanta Tecla. El vorbea cele ale lui Dumnezeu cu mintea lui Dumnezeu. De aceea le spune corintenilor ca credinta lor sta nu pe cuvinte umane, ci in puterea lui Dumnezeu (2, 5).

Puterea lui Dumnezeu, harul din oameni marturiseste interior despre adevarul credintei. Hristos e acolo unde e Duhul si acolo unde e Duhul e si Hristos si unde sunt cei Doi este Tatal. Si cei care cred in Treime, in Dumnezeul treimic stiu ca adevarul este cu ei, pentru ca adevarul este garantat interior de Duhul Sfant, Care il marturiseste ca fiind puternic si mantuitor.

In limba greaca dinamis inseamna putere, de unde in romana avem dinamic, dinam, dinamism…Puterea lui Dumnezeu este la modul real, actual in noi si stim in Cine credem si pe Cine iubim.

Nu iubim un Dumnezeu intamplator! Nu iubim fara logica! Nu ne pierdem in cuvinte! Ci iubim intru adevar, in adevarul si puterea credintei, potrivit dogmelor adevarului si ale Duhului sfinteniei.

Nimic in Biserica nu e aiurea, anacronic, vetust, ci e numai frumusete, har, lumina dumnezeiasca. Insa trebuie sa vezi mai departe de pacatele oamenilor, mai departe de pacatele tale, mai departe de ideile preconcepute pe care le ai. Trebuie sa vezi mai departe…

A crede e ca atunci cand incepi sa vezi prima data. A crede se petrece atunci, cand credeai ca stii totul si afli ca esti un banal ignorant, un trecator prea grabit ca sa fii bagat in seama.

In 2, 6, Sfantul Pavel ne aminteste lucruri definitorii: puterea credintei e perceputa de cei desavarsiti in sfintenie, de cei care sunt teliis (gr.), desavarsiti , adica de cei care o pot cuprinde in inima lor.

Cei desavarsiti in intelepciunea veacului viitor: acestia sunt cei care au tezaurul credintei in fiinta lor! Intelepciunea lui Dumnezeu, adica „sofian tu Teu” de care vorbeste grecul, nu este intelecpiunea acestui veac (adica: Fii cool! Fa ce vrei, ca tot o sa ajungi in…Iad!), nici nu e intelecpiune demonica    ( adica: luciferismul e calea spre luminare interioara) ci este intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa celor care nu isi sfintesc viata.

O taina ascunsa in inima: aceasta e taina sfinteniei! Poti sa il batjocoresti pe Sfant, poti sa il omori, poti sa ii faci ce vrei…dar nu castigi tu, ci el. El va ramane in slava lui Dumnezeu, pe cand tu, denigratorul si criminalul lui ajungi in partea celor care nu suporta iubirea, pentru ca si-au stramtorat inima, si-au facut-o prea mica, ca sa poate intra dragostea in inima lor.

Insa de la 2, 7 aflam ca credinta mantuirii, credinta noastra nu e o aparitie temporara, ci este aceea „pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra”. Este credinta pe care Dumnezeu a proorisen (gr.), a randuit-o de mai inainte pentru ca noi sa ne slavim prin ea, sa ne indumnezeim. Si e normal sa fie asa, pentru ca credinta noastra este marturia vietii vesnice a Treimii si a iconomiei din veci, a tainei ascunse din veci a Intruparii Cuvantului si a realitatii Bisericii.

Credinta noastra nu e ceva despre ceva nou, ci despre ceva de dinainte de lume: de viata si voia lui Dumnezeu cu lumea. Taina cea din veac ascunsa, adica nestiuta de nimeni in afara Tremii, a intruparii Domnului se face cunoscuta in timp. Ea apare in timp, dar e voia din vesnicie a Treimii.

De aceea credinta noastra nu e numai de doua mii de ani, ci este vesnica, pentru ca ea contine adevarul despre viata Treimii, despre creatie, despre om, despre istoria mantuirii, despre transfigurarea lumii, despre Judecata finala si despe viata vesnica. Si adevarul credintei noastre nu se sfarseste, dupa cum nici nu a inceput candva, ci e din vesnicie, pentru ca noi vom fi vesnic cu Domnul, in lumina slavei Sale, daca ne vom gasi vrednici de Nunta Stapanului.

Credinta noastra nu a fost cunoscuta insa de stapanitorii veacului, de cei care dau trendul veacului, adica de demoni si de cei cu o viata a-religioasa ( 2, 8). Daca ar fi cunoscut adevarul adanc al credintei, adica comuniunea cu Dumnezeu, nu ar fi rastignit pe Domnul slavei, pe Domnul cel plin de slava.

Cele ale credintei au fost rezervate celor care Il iubesc pe Dumnezeu (2, 9) si pe ele ni le descopera Dumnezeu intru Duhul (2, 10). Prezenta Duhului in noi, spune Sfantul Pavel la 2, 12, are rolul de a ne face sa cunoastem cele pe care le-am primit de la Dumnezeu.

Cu alte cuvinte numai intru Duhul intelegem ce a facut Hristos pentru noi sau recunoastem prezenta lui Hristos si a Tatalui in fiinta noastra. Fara Duhul nu putem sa deschidem comoara adevarului lui Hristos si fara Hristos nu intram la Tatal, pentru ca numai Fiul ne da sa cunoastem pe Tatal si ne duce la Tatal.

Cuvintele noastre sunt cuvinte neinvatate din carti, spune Pavel (2, 13), ci inspirate de Duhul Sfant. Prin Duhul se lamuresc, se invata lucruri duhovnicesti de catre oamenii duhovnicesti.

Iar daca vine unul si spune ca tot ce am scris noi acum e o prostie si ca trebuie sa ne vedem de treaba, se vede ca unul ca acesta nu e din tabara celor duhovnicesti, invatati de Duhul si care recunosc pe Duhul din altii pentru ca Il vad pe Acesta in ei si nu se contrazic din acest motiv pe cuvinte sau in cuvinte.

Adevarul credintei sta mana in mana cu puterea credintei, adica adevarul lui Hristos este impreauna cu puterea Duhului pentru ca adevarul este si al Duhului, ca si al Tatalui iar Hristos ca si Tatal au puterea de a face minuni.

Cuvintele cu putere sunt pentru oamenii care simt in ei puterea Duhului, adica care au Duhul prin curatia vietii lor.

Sfintenia lui Dumnezeu nu locuieste in oameni care nu sunt atenti la datele credintei si nici care neaga pe Sfintii intru care Duhul a viat si viaza. Omul firesc, psihicos (gr.) sau animalis (lat.), care gandeste in limitele gandirii umane nu poate primi adevarul Duhului lui Dumnezeu, caci le considera a fi o nebunie si nici nu poate sa le inteleaga, pentru ca ele se gandesc duhovniceste, prin luminarea mintii noastre de Duhul lui Dumnezeu ( 2, 14).

De aceea omul duhovnicesc nu poate fi judecat de catre cei care nu pot trece cu mintea de cele de acum,pentru ca gandul lui Hristos, cunoasterea lui Hristos este in el si el poate sa judece, sa inteleaga, sa patrunda toate.

Adevarul si puterea credintei sunt, in concluzie, prezenta slavei Treimii in noi, prin care intelegem si gandim totul duhovniceste, potrivit cu viata veacului ce va sa vina. Orice incercare de exegeza a Scripturii, care urmareste sa o transforme intr-o filosofie sau intr-o doctrina socialo-politica se transforma intr-un fiasco. Scopul Scripturii este acela de a fi o cale autentica spre cunoasterea adevarului Treimii, spre experierea prezentei lui Dumnezeu in noi. Scriptura nu inlocuie relatia vie, energetica a noastra cu Dumnezeu, ci ne invita spre ea iar ramanerea la litera Scripturii sau deformarea ei este semn ca Scriptura nu ne-a unit cu Dumnezeul Cel Viu, ci s-a facut o piatra de sminteala pentru noi, pentru ca ne-am atins de ea fara inima buna.

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruș