A inceput sa ni se confiste iarasi entuziasmul?

La inceputul acestui an vorbeam aici pe blog despre revarsarea de entuziasm a romanilor cu ocazia aderarii si asimilam atunci acest entuziasm cu cel al revolutiei romane din decembrie. Redefinirea noastra ca romani, prin aderarea la Uniune, a produs un mare entuziasm, o fraternizare frumoasa a romanilor, o redesteptare interioara, si ma temeam ca ea sa nu ne fie furata iarasi de clasa politica si de tot felul de grupuri de interese.

Prin iesirea presedintelui de aseara, la conferina de presa, si prin contraofensiva imediata a premierului, urmata de interviul acestuia de la Antena 3, am avut sentimentul cel mai acut al inceputului de confiscare, de re-confiscare a entuziasmului romanilor.

Presedintele a jucat gretos, premierul a fost nevoit sa isi spele rufele in public, am aflat despre lucruri oculte, care nu ne aduc nici o bucurie si incepem bine de tot sa ne descalificam in fata celorlalte 24 de state co-semnatare si nu numai in fata lor.

Moralul romanilor va scadea din nou intr-o asemenea atmosfera de lucruri, vom cere sau nu anticipate, le vom avea sau nu, dar nu mai avem pe cine sa alegem. Decredibilizarea zonei politice, dar si a zonei de afaceri a Romaniei face sa ne refuzam asteptarile mai mari de la noi si sa ne recontaminam iarasi de ideea ca nu vom putea impinge hotia din Romania la cote minore.

Asistam la implementarea unei politici si a unui mod de viata, e adevarat, de sus in jos, pe care poporul de jos, vulgul, nu o intelege. Nu ne putem aclimatiza prea mult si prea repede cu norme de civilizatie general acceptate pentru ca intrarea noastra in sistemul UE se face prin mimarea conceptului de educatie si de civilizatie si nu prin trairea lui ca atare, pentru ca l-am acceptat in fiinta noastra.

Mutarea romanilor de la sat la oras cu forta sau prin prisma locului de munca e urmata acum de la mutarea ambelor categorii sociale la un mod de viata pe care nu il cunoastem pentru ca nu este o obisnuinta a noastra.

Insa ne pierdem entuziasmul nu atat pentru ca nu intelegem spre ce ne indreptam, ci pentru ca ni se dovedeste ca nu vrem sa ne schimbam in vren fel. Jocul murdar al presedintelui, care doreste un alt premier si un alt guvern cand lucrurile merg bine, se dovedeste a fi numai un capriciu, un orgoliu excentric.

La viitoarele alegeri apatia va fi si mai mare, credem noi, daca ni se dovedeste, daca vor incepe sa ne dovedeasca iarasi, ca nu suntem in stare de nimic dar toti ne fura.

E sfasietor. Ma uitam la durerea unor oameni din presa, din politica, de pe strada, care nu puteau sa isi inchipuie ca ni se serveste iarasi circ, tocmai acum cand trebuie sa fim lasati in pace sa ne bucuram, sa ne construim viata, viitorul, sa ne vindecam de trecut.

Populismul si subversiunile de tot felul erodeaza increderea in noi. Cum sa luptam noi, ca sa nu ni se fure iarasi bucuria, verva interioara, patosul? Fiecare trebuie sa isi gaseasca o solutie, una buna, ca sa nu recadem in tacerea aceia sociala, unde nu se mai aude glasul omului, a celui care traieste in Romania.

Am avut bucuria enorma sa vad, ca in ziua aderarii, romanii s-au simtit romani, s-au simtit ca pot sa daruiasca altora ce este al lor, ca ei reprezinta un popor printre alte popoare ale lumii care vor pacea, munca, bucuria. Daca ne uitam aceasta bucurie si ne credem iarasi neajutorati, marginali, niste biete papadii suflate de vant, e grav. Noi pierdem.

Trebuie sa ne pastram entuziasmul, increderea in viitor. Ea este cea care ne face sa mergem mai departe: increderea in Dumnezeu si munca noastra proprie. Fara aceste doua coordonate interioare ne mintim pe noi insine, ne parazitam cu de la noi voie.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.