Biserica e vazuta numai de catre ochii iubirii

Titlul nostru s-a inspirat dintr-un fragment al Dogmaticii parintelui Serghie Bulgakov, care spunea ca Biserica se vede numai dinauntru, numai de catre membrii ei si se vede numai prin ochii iubirii, ai iubirii de Dumnezeu si de oameni. Vrem sa punctam aici cateva lucruri fundamentale despre viata si experienta Bisericii.

Nevazutul Bisericii si vazutul ei sunt un intreg. Noi apartinem Bisericii, noi oamenii si suntem vazutul ei. Dar vazutul Bisericii, latura vazuta a Bisericii are mult nevazut in ea, multa taina. Viata fiecaruia dintre noi este o taina, pentru ca este o viata traita in intimitate cu Hristos, cu Prea Sfanta Treime si taina noastra este necuprinsa atat de mintea noastra cat si de a altora.

Taina fiecaruia dintre noi e bogatia de viata duhovniceasca, inepuizabila pe care o primim de la Prea Sfanta Treime. Viata noastra e ascunsa cu Hristos in Dumnezeu, pentru ca e viata traita intru Hristos si intru Duhul, intru slava Treimii. Si relatia noastra cu Treimea, a fiecaruia din noi, face parte din nevazutul Bisericii, a Bisericii care e in fiecare dintre noi si care e in toti crestinii ortodocsi intreolalta.

Nevazutul Bisericii intersecteaza vazutul ei, sta in adancimile vazutului ei. Harul Treimii, Sfintii si Ingerii sunt nevazutul Bisericii, care se vede numai cu ochii credintei, cu ochii inimii, prin credinta.

Vederea luminii dumnezeiesti este certificarea faptului ca nevazutul este sesizabil cu ochii inimii, cu inima curata si ca drumul vietii crestine este de a ne odihni intru slava lui Dumnezezeu cea vesnica pentru toti vecii.

Credinta, cum spune Evr. 1, 1, este incredintarea lucrurilor nevazute, este o incredintare despre lucrurile nevazute. Credinta Bisericii, dreapta credinta e cea care te face sa vezi lucrurile nevazute ale credintei, adica lucrurile care se vad in lumina divina, in mod extatic.

Si este asa, pentru ca Biserica e trupul lui Hristos, trupul induhovnicit al lui Hristos, cel plin de lumina, prin tot harul Sfintelor Taine, al Sfintelor slujbe care se fac in ea.

Cine vede numai zidurile Bisericii si oamenii mai mult sau mai putin pacatosi ai Bisericii nu vede nimic din Biserica. Daca Biserica, esenta Bisericii nu ar fi Dumnezeu-omul, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Biserica nu ar fi o unitate divino-umana, ca si persoana divino-umana a Domnului, atunci Biserica Ortodoxa ar fi o asociatie religioasa oarecare. Iar daca pacatele noastre, ale fiecaruia, ar mazgali sfintenia Bisericii, atunci sfintenia Bisericii s-ar gasi in aceasta lume si nu ar veni de deasupra ei, din vesnicie.

Insa Biserica este trupul lui Hristos Dumnezeu, a lui Dumnezeu Cuvantul, Care S-a intrupat, a propovaduit credinta mantuirii, a fost insultat si hulit in chip si fel, a fost rastignit si a inviat din morti, S-a inaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui iar in ziua Cincizecimii a trimis pe Duhul Sau cel Sfant peste Apostolii Sai cei Sfinti si prin predica Sfantului Petru s-a format imediat o prima comunitate a Bisericii.

Biserica, deci, a venit din cer si s-a adancit in lume. Hristos intru Duhul, sau, mai bine-zis, Prea Sfanta Treime, harul Treimii este fundamentul Bisericii, venita din cer, dar intrupata in oameni. Biserica, pentru ca vine din cer, transcende lumea, nu e inghitita de lume, nu sufera schimbarea dupa moda lumii , dar pentru ca se intrupeaza in oameni, sta in oameni, prin harul care ne leaga pe toti de Treime, este si in lume, este in istorie.

Tocmai de aceea ea vine in lume si ne trage pe noi in cer, ne face locuitori ceresti, impreuna cu Ingerii, prin aceea ca ne face sa traim curatia, iubirea si sfintenia lui Dumnezeu in trup, in aceasta lume. Prin credinta si harul lui Dumnezeu nu mai avem mintea lumii si nici poftele ei, ci calcam prin Duhul, peste serpii si peste balaurii oricarei patimi care vrea sa ne subjuge.

Si asta, a trai curat, prin pocainta si bucurie duhovniceasca, inseamna a trai in cele ale vesniciei, nevazut pentru oamenii trupesti, care vad numai exteriorul omului dar nu percep launtrul de bogatie duhovniceasca al vietii noastre.

Cand pacatuim credem ca nimeni nu isi da seama ce am facut, ca pacatul trece neobservat. Insa pacatul aduce orbire interioara, ne face sa nu mai vedem bine adevarul lui Dumnezeu si interiorul celorlalti. Daca viata curata ne face sa traim inauntru, inauntrul nostru, bucuria si pacea si curatia extrem de frumoasa a Duhului Sfant, a Mangaietorului, viata dezordonata ne face sa traim in afara, sa fugim de noi, sa nu vrem sa ne intalnim cu noi la modul real.

Si cei care nu vor sa se intalneasca cu ei nu vad nici pe altii cu adevarat. Sau ii vad la modul comic, sarlatanesc, al barfei si al raului, scotandu-le ochii la fiecare fapta rea a acelora. Tocmai de aceea in mass-media noastra nevazutul, sfintenia Bisericii nu se prea vede, nu e observabila, dar ei vad imediat ce pot sa vada, ce este aidoma lor: un preot a fost gasit beat, altii s-au batut ca sa ia agheasma sau au venit sa manance de pomana…

Ura impotriva Bisericii, in mod paradoxal, se naste din nevederea adancului Bisericii, dar din sesizarea lui, asa, ca pe intuneric. De ce este miza atat de mare daca Biserica este o institutie ca oricare alta? Pentru ce suntem caricaturizati tot timpul daca miza nu ar fi cu adevarat colosala? Miza este aceasta: se vrea o lume fara transcendenta, fara nevazut, fara taina, fara adancime.

Daca omul are adancime si are fundament in viata lui, daca nu se teme de orice trasnaie auzita la televizor sau pe net, e greu sa il manipulezi. Dar daca omul nu crede in nimic, daca habar are ca el este adanc, ca poate fi adanc, ca poate fi frumos interior, ca nu trebuie sa stea sa caste toata ziua ochii spre modele umane confectionate in mod artifical, atunci il poti duce cu zaharelul unde vrei.

Miza oricarei anti-eclesiologii este anularea transcendentei din mintea oamenilor si dispersarea grupurilor care au coeziune interioara reala.

Orice stat, caci de aia nu pot elimina Biserica din societate, stie ca Bisericile, oricare ar fi ele, au unitate interioara, daca membrii lor sunt constienti de ceea ce sunt. Statul nu poate anula drepturile Bisericii pentru ca credinciosii lor sunt tocmai marea parte a cetatenilor unui stat. In Romania, a te atinge de Biserica Ortodoxa si a fi in acelasi timp om politic inseamna a te sterge de la sine din competitie. Unitatea interioara a membrilor Bisericii nu trebuie sa fie niciodata subestimata, pentru ca vitalitatea acestei unitati e dumnezeiasca, are fundament in viata Treimii.

Rugaciunea si viata interioara a fiecarui crestin este o forta care sustine stabilitatea acestei lumi, sanatatea ei morala la anumiti parametri, si chiar daca noi, toti membrii Bisericii, nu aratam acest lucru prea evident, nu o aratam tuturor, dinamismul si sfintenia Bisericii sunt coplesitoare pentru intelegere.

Asa ca, din afara Bisericii, viata noastra pare anosta, vetusta, posaca, fara sens, doar pentru cei care nu au ochi de vazut. Insa, din interiorul Bisericii, viata fiecarui crestin ortodox in parte, in drumul nostru catre curatie, catre iertare si sfintenie, este o minune tulburatoare. Omul care nu stie ce este minunea iertarii pacatelor, nu poate sa isi inchipuie ce inseamna sa te simti despovarat de tot raul, de toate obsesiile, de toate murdariile cu care te-ai manjit, asa, dintr-un foc, intr-o clipa.

Prin dezlegarea de pacate a Sfintei Spovedanii devii un om nou, gata nascut, intr-o clipa. Iti recapeti tineretea interioara, flexibilitatea, curajul, entuziasmul dintr-o data. Poti sa te bucuri. In loc sa dai o groaza de bani pe terapie si psihanaliza, harul lui Dumnezeu care vindeca toate, rezolva problemele noastre interioare, cele grave, intr-o clipa, cand omul vine cu tot sufletul spre iertarea lui Dumnezeu.

Viata Bisericii este experiata, este traita aici, in slujbele si Tainele Bisericii. Te botezi si devii un om nou. Te mirungi si te umpli de Duhul. Te impartasesti si devi una cu Hristos Dumnezeu, te indumnezeiesti. Te spovedesti si intineresti interior. Te casatoresti si inveti sa iubesti pe sotul sau pe sotia ta cu iubirea cu care a iubit Dumnezeu lumea. Sau te hirotonesti si inveti sa primesti pe toti si sa ai grija de toti, mai mult decat de tine; sa renunti la tine pentru ca vezi pe altii mai mult decat pe tine. Sau facem Sfantul Maslu si te curatesti, te vindeci, te insanatosesti, dupa cum primim har, putere, fericire, prin fiecare slujba si rugaciune a Bisericii.

Si cand stai intr-o asemenea baie de lumina, ocean de lumina, iti mai vine sa vezi raul din oameni, cand noi ne golim pe fiecare zi de rau? Pe cine intereseaza raul, daca pe noi ne macina mereu dorinta de a scapa de rau, de moarte, de singuratate, de prostie si de rautate? Cine are asemenea ganduri bune, de unde se nasc ele, daca se presupune ca noi stam toata ziua ca prostii si ne uitam la pereti si nu facem nimic la Biserica?

Insa in Biserica, in centrul lumii si al universului, crestinii ortodocsi se schimba, se transfigureaza pentru lumea cealalta. Nimeni nu sta degeaba. Lucrul interior, rugaciunea, cautarea, intrebarea, bucuria nu inceteaza in noi. Crestinii ortodocsi sunt ingeri printre oameni, numai ca nu exista ochi care sa vada frumusetea lor, frumusetea de dincolo de pacatele lor, care, dupa cum am spus, sunt tranzitive in noi, se sterg, se curata din noi.

Insa nu spunem ca pacatul nu este in fiinta noastra. Nu spunem ca in Biserica lui Dumnezeu nu sunt oameni foarte pacatosi. Insa nu de la ei sau nu ei sunt fundamentele Bisericii ci harul lui Dumnezeu, viata lui Dumnezeu, de care ei se indeparteaza in mod voluntar, ca asa vor, nu pentru ca invatatura Bisericii ii indeamna sa faca rau.

Biserica va fi iubita si inteleasa ca trupul Domnului numai de cei care se infrumuseteaza prin ea. Daca iti cumperi frumusetea de la magazin, sub forma de farduri, bineinteles ca nu intelegi ca frumusetea Bisericii e pe dinauntru, e pe sub piele, sta in inima noastra si de acolo tasneste in afara. Insa cei care vad ce se petrece cu ei in Biserica, garantat, nu vor altceva decat aceasta viata, care inseamna sfintirea lor, frumusetea lor, viata lor, maretia la care ridica Dumnezeu pe oameni.

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş