Soare. Cald afara. Oamenii se plimba pe strada absenti, vrand sa fuga parca de sine, fiecare de sinele lui. Ne plac bucuriile usoare si ieftine, ca un stol de pasari care ne trece pe deasupra capului, dar care nu ne adancesc in noi insine. Bucuriile simple nu sunt acelasi lucru cu bucuriile ieftine. Bucuriile simple ne implinesc, le simtim ca pe o comoara in suflet, ca pe o oaza de odihna: bucuriile la care revenim ca la o apa proaspata, ca la niste momente in care viata noastra s-a implinit.
Bucuriile ieftine nu ne implinesc, ne risipesc. Ele nu stau in lucruri, ci in felul in care privim lucrurile, frugal, fara sa vrem ca sa existe o adancime a lucrurilor, o fantana in fiecare om sau in fiecare peisaj vazut.
Fugim dupa senzatii usoare, dupa bucurii care sa se deruleze cinematografic, suntem infricosati si de cea mai mica umbra de durere, de profunzime care ar putea sa ne traverseze sufletul. Vrem sa ne bucuram repede si adunam in noi numai secvente, zdrente de bucurii, care, puse cap la cap, nu fac nici o fericire mare, ci paradoxal, privind inapoi, ele ne servesc o mare deziluzie, deziluzia vietii traita cinematografic.
Durerile multe si profunde, in schimb, ne ranesc pe moment, ne flageleaza, dar la sfarsitul lor sta o bucurie mare: bucuria golirii de sine si a umplerii de sens dumnezeiesc, de intelepciune harica.
Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina.