Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Violenta ca dezamagire de sine

Nu trebuie sa cautam factorii determinativi ai violentei limbajului sau ai celei fizice in lucrurile din afara noastra. Violenta vine din dezamagirea de sine, din constiinta ca esti neimplinit. Cel care considera ca printr-un limbaj dur, corosiv, demonic are mai multa trecere in fata celorlalti, presupune ca adevarata preeminenta in fata oamenilor consta in agresarea celuilalt, in tiranizarea lui.

Insa cel care agreseaza pe altul marturiseste implicit ca a fost agresat si ca nu a stiut sa raspunda pozitiv acestei agresiuni. Titlurile din ziare care ne agaseaza, informatiile si imaginile care ne agreseaza vor sa instaureze o stare de neliniste generala, prin care oamenii pot fi mult mai usor manipulati.

Epidemia, la un moment dat pandemia gripei aviare sau inflatia de terorism cu care am fost intoxicati in anul trecut s-au dovedit unele din multele alarme false ale postmodernitatii, ale epocii care se bazeaza pe scenarii futuriste. Epoca postmoderna, pe care criticii ei o vad ca incepand din deceniul 6 al secolului trecut, fiind o epoca cu aversiune fata de modernitate si de era industriala, are printre altele in prim plan ideea folosirii maselor in diferite scopuri, sub impactul imediat al informatiei.

Cu alte cuvinte palpitam la fiecare stire, ne infricosam la fiecare stire negativa si exultam de bucurie la fiecare moft sau inventie umana. Insa violenta si tentatiile sexuale multiple, alaturi de egoismul exacerbat si de dorinta de putere si de imbogatire vijelioasa, arata ca epoca noastra nu este implinita, ca oamenii ei merg majoritatea pe deasupra nisipurilor miscatoare, si ca in centrul fiintei noastre sta plictisul, dezamagirea, frustrarea.

Altfel de ce am injura si dracui tot timpul, de ce am avea tendinta sa ne batem si sa ne certam cu toti, daca suntem impliniti? In ce consta implinirea omului de astazi si de ce, ceea ce el numeste implinire ( bani, sexualitate, putere, printre altele), nu il linistesc cu adevarat? Scoaterea lui Dumnezeu din centrul vietii noastre si considerarea faptului ca Dumnezeu nu e pretutindeni si nu e de fapt in mijlocul lumii, ne-a dus la a nu mai fi nici noi ai nostri.

Violenta vine din posedarea noastra de catre demoni, mai mult sau mai putin evidenta, din sugestionarea noastra de catre ei. Desi e greu de inteles pentru un om care nu este induhovnicit in ce consta infiltrarea demonilor in fiinta noastra, totusi, fiecare dintre noi isi poate da seama ca tot ce ne impinge la rau si la pacat este un gand pe care demonii il insinueaza in fiinta noastra si noi il acceptam.

Conlucrarea mai mult sau mai putin constienta a noastra cu demonii o arata faptele rele pe care le facem si continua noastra trepidatie interioara, cautare dezorganizata, accesele de furie urmate de cele de excitatie sexuala, dupa care foamea ne agaseaza impreuna cu imaginatia debordanta.

Furia, accesele maladive de rautate sunt stari nefiresti pentru om. Imi aduc aminte cum Sfantul Vasile cel Mare, intr-o lucrare a sa, vedea intrarea noastra intr-o stare de furie, de enervare, drept o stare de posesie demonica, de inconstienta lucida la rau, ca o betie, in care, paradoxal, stim sa facem raul, dar nu vedem ca acest rau nu ne caracterizeaza, ca acest rau e de fapt o infiltrare a demonilor in fiinta noastra si un tipat al lor in noi.

Cei care nu cred si nu simt ca raul este o lucrare a noastra impreuna cu demonii, vad totusi ca raul e o realitate in ei, ca violenta e un lucru de care vor sa scape si de care, cu adevarat, trebuie sa scapam.

In viata ortodoxa violenta se vindeca prin iubirea vrajmasilor si prin umilinta de sine. In mod paradoxal, inveti sa fii linistit tocmai cand ierti si te rogi pentru cei care te nelinistesc si cand te chinui sa nu nelinistesti la randul tau, pe cei de langa tine.

Violenta vine din infatuare, din ideea ca te crezi mai bun si mai puternic decat altii. Si cand accepti sa ierti, cand accepti sa fii moderat, sa fii bun, sa nu te mai certi pentru orice fel de lucru, vezi ca violenta se estompeaza in tine pe zi ce trece. Insa, in mod capital, pentru un crestin ortodox calmitatea, linistea se nasc din evlavie catre Prea Curata Treime, catre Prea Curata Fecioara, catre toti Sfintii si Puterile ceresti, din invatarea cu smerenia, cu umilinta pana la capat.

Postul, rugaciunea, citirea de carti sfinte, metaniile, mancarea si bautura cu masura umilesc trupul, il domesticesc ortodox. Salbaticia trupului vine din parerea prea buna a sufletului despre sine cat si dintr-o continua imbuibare a trupului si din lenevie. Astfel, introducand credinta si asceza ortodoxa in viata noastra, vedem ca accesele de violenta dispar, nu mai vin de la sine.

In treptele avansate de induhovnicire personala, mania se sfinteste, se transfigureaza si devine din razbunare pe cineva o arma a barbatiei duhovnicesti, a luptei cu raul, cu pacatul, a rabdarii in asceza. Astfel atunci ne dam seama ca violenta nu e decat vointa noastra indreptata prost, spre in afara, intr-un mod distructiv, in loc sa facem din ea o violenta buna, o violenta a rabdarii si a increderii in bine, in frumos, in liniste.

Cand forta noastra interioara se induhovniceste, cand vointa noastra se induhovniceste atunci ne luptam pentru zidirea de sine in Hristos, pentru curatirea de patimi si lupta nu mai este cu omul ci cu rezistarea noastra in bine, in virtute.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it:

Previous

Intre aberatie si intoleranta in filosofie

Next

Bucurii simple si bucurii ieftine

1 Comment

  1. Camelia

    De ce sunt oare atât de actuale sfaturile Părinţilor noştri, acum după atâţia ani? Poate că, omul, din dorinţa de a-şi dovedi sieşi propria importanţă, valoarea de netăgăduit, libertatea de care nu ştie să se bucure altfel, repetă greşelile predecesorilor săi, conştient sau inconştient.

    Mi se pare interesantă legătura pe care o face Sf.Ignatie Briancianinov între voia proprie şi poruncile Evangheliei în lucrarea sfinţei sale, „Fărămiturile ospăţului”:

    „Este absolut necesar să recunoşti şi să studiezi cum această cădere se manifestă în dispoziţiile inimii şi în mişcarea gândurilor. Este esenţial pentru tine să-ţi constaţi slăbiciunea raţiunii şi voinţei tale.

    Vederea căderii tale este o vedere duhovnicească. Vederea neputinţei tale este de asemenea o vedere spirituală. Intr-o asemenea vedere mintea este spectator. Ea ne-a fost dăruită prin harul botezului: sub efectul harului orbirea minţii se împrăştie, şi ea începe să vadă clar pe câmpul său de luptă ascetică ceea ce nu putea pătrunde până atunci. Ea va descoperi nişte realităţi pe care nici nu le bănuia până atunci.

    De vederea duhovnicească a stării de cădere a omului este legată o alta: aceea a îngerilor căzuţi. Această vedere este de asemenea una duhovnicească, un dar al harului (conf. Ps. 91, 11).

    Şi aici mintea este un spectator. Prin împlinirea poruncilor, prin efortul de a împlini cât mai deplin, mintea începe încet, încet, să discearnă spiritele căzute în gândurile şi sentimentele pe care le nasc în ea; ea începe să discearnă comerţul păgubos pe care-l fac fiinţele omeneşti cu spiritele căzute, înrobirea oamenilor de către aceste spirite care, prin intrigăria şi viclenia lor, caută să le piardă. In vederile duhovniceşti nu-i nimic sensibil; ele se capătă prin grija statornică de a împlini poruncile Evangheliei şi de a lupta împotriva gândurilor şi simţămintelor păcătoase.

    Cel ce n-a experimentat aceste vederi nu poate avea nici cea mai mică idee despre ele şi nici nu ştie măcar că ele există.”

    Să ne dea Domnul tuturor vederea propriilor greşeli, că multe s-ar mai schimba în viaţa noastră!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén