Noi linkuri spre surse crestine ( evul mediu)


http://www.iclnet.org/pub/resources/christian-history.html#creeds


http://www.georgetown.edu/labyrinth/library/latin/latin-lib.html


http://www.georgetown.edu/labyrinth/library/me/me.html


http://www.efn.org/~acd/medievalpage.html#Witchy


http://www.lancs.ac.uk/depts/history/resources/medieval.htm

Pr. Dorin

Concilierea din noi

Momentul intim cel mai datator de speranta e acela in care simtim ca trebuie sa ne impacam in noi cu tot ce exista. Ca trebuie sa facem pace cu noi desfiintand lupta interioara. In momentul cand ajungem la aceasta faza a cresterii noastre interioare, intelegem ca toata hartuirea interioara de care suferim, tot acest freamat continuu, toata aceasta detestare, desolidarizare de unul sau altul, nu ne unifica, ci ne scufunda in tot felul de extreme.

Pe cand revenirea la blandetea, la ochii blanzi si inocenti cu care privim lumea, cu care trebuie sa privim lumea sunt uneltele care ne unifica interior, chiar daca nimeni nu crede acest lucru, chiar daca pentru acest lucru suntem ridiculizati in chip si fel.

Traiectoria interioara a oamenilor, cand este o urmare a caii lui Dumnezeu, trece prin acest punct nodal al impacarii cu trecutul tau, cu cei care te-au traumatizat, intelegand pe toti si pe toate, din ce, pentru ce motiv etc., etc…au facut una sau alta. Impacarea, concilierea din noi, adunarea in noi, iesirea noastra din conflictul interior cu altii sau cu ideile ne odineste in linistea lui Dumnezeu.

Trebuie sa respiram odata sincer, calm, cu sfintenie. Nu poti sa fugi mereu dupa umbra ta si sa crezi ca viata e numai zgomot, stress, nervi, tone de nervi. Impacarea cu noi si acceptarea conditiei noastre, de fiinte care merg spre indumnezeire, prin totala golire de sine pentru a fi umpluti de Duhul lui Dumnezeu inseamna sa acceptam linistea lui Dumnezeu.

Nu este atat de greu pe cat pare! Nu e greu nimic atata timp cat experimentam acest lucru in fiinta noastra. Cei pe care i-am intalnit in viata aceasta si au facut acest lucru in ei insisi, sunt fericiti. Am intalnit oameni fericiti in Dumnezeu care nu mai stiau ce e nefericirea. O uitasera aproape deplin, desi fusesera niste mari suferinzi in inima lor.

Insa uiti suferinta, marasmul, iti pierzi pofta de denigrare si de contestare cand te bucuri de slava lui Dumnezeu, cand ierti pentru ca sa fii iertat, cand vezi frumos, pentru ca sa fii vazut frumos.

Merita sa incercam sa fim frumosi si linistiti in inima noastra! Merita din plin, va asigur.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Mai aproape de intelepciune…

O buna parte din aceasta zi mi-am petrecut-o in compania unui profesor admirabil, foarte intim inimii mele, a domnului profesor Remus Rus, specialist in Istoria Religiilor si am discutat…cu inima. Si noi si dumnealui ne asteptam reciproc sa ne vedem, sa ne intuim inimile, sa aflam ce mai facem, cu ce ne ocupam.

Chintesenta discutiei noastre insa nu a constat in cuvinte si nu despre cuvintele pe care le-am vorbit voi scrie aici, ci despre sentimentul acut ca imi transmite, ca mi-a transmis, ceva din simtul intelepciunii in timp ce vorbeam.

La un moment dat mi-a vorbit despre iremediabilul vietii, despre timpul care ne parcurge si ne imbatraneste, care nu ne iarta ( asta intr-o singura fraza scurta, penetranta), insa in mijlocul a ceea ce imi transmitea, in inima mea ramanea amprenta intelepciunii omului care trece prin viata.

Educatorii nostri de suflet asta ne transmit: drumul intelepciunii lor prin viata in putine cuvinte, gesturi, imagini…Trebuie sa prinzi esentialul, trebuie sa prinzi esentialul cuvintelor si sa crezi in cuvintele care au intelepciune. In momentul cand stai in fata cuvintelor care exprima adevarurile unui om, atunci pe acestea trebuie sa ti le insusesti in mod intim, cu toata forta interioara.

Inainte de a ma intalni cu dumnealui citisem un pasaj important din ultimele insemnari ale Sfantului Ioan de Kronstadt, pe care le-a tradus prietenul nostru Adrian Tanasescu. Era o insemnare a Sfantului Ioan la varsta de 79 de ani, in care acesta spunea ca mila lui Dumnezeu este cea care l-a iertat in orice clipa si l-a invatat ca Dumnezeu e pururea indurator.

Mila lui Dumnezeu este cea care ne da sa ne bucuram de intelepciune. Invatam pe fiecare zi ca lupta fratricida dintre noi nu creaza nimic bun, ci ca stam in mila lui Dumnezeu, ca viata te invata sa accepti, sa crezi, sa te minunezi, sa te cutremuri de frumusetea, de grija si de mila lui Dumnezeu.

La intoarcere, pe stada, m-am intalnit cu parintele profesor Constantin Coman si ne-am salutat reciproc. Mi-am adus aminte de pledoaria sa esentiala, de crezul sau ca trebuie sa vedem conexiunile interioare ale teologiei dogmatice si teologiei biblice. Si noi credem acelasi lucru. Nu putem sa intelegem dezvoltarea discursului dogmatic daca nu intelegem discursul scriptural, pnevmatic al Bisericii.

De ce imi amintesc toate aceste amanunte? Pentru a elogia intelepciunea, experienta de viata, maturitatea si batranetea frumoasa. Am invatat de la bunicii mei, de la familia mea, de la rudele si profesorii mei, de la prietenii si neprietenii mei intelepciunea trecerii prin viata. Fiecare pas este un pas spre intelepciune.

Dar intelepciunea este cu atat mai frumoasa, cu atat mai plina de savoare, cat timp o darui frumos, smerit, cand imbogatesti cu ea si pe altii. De fapt intelepciunea este harul in care te imbogatesti cand intelegi mila lui Dumnezeu si frumusetea adanca a oamenilor.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Propunere pentru Emil Moise sau despre nedreptati flagrante (adevarata incalcare a dreptului elementar de a avea o credinta)

Emil Moise a declarat ca atat Sfintele Icoane din scoli, cat si invatatura ortodoxa, in intregime, jigneste o minoritate care nu este ortodoxa si, prin urmare, orice face referire la Ortodoxie intr-un spatiu public cum este scoala, in virtutea faptului ca ofenseaza pe neortodocsi sau pe atei, trebuie eliminat, inclusiv unele asertiuni din manualele de religie.

Daca ar vrea domnia sa sa ne dovedeasca buna sa intentie, preocuparea reala pentru respectarea drepturilor omului si pentru eliminarea oricaror ofense aduse constiintei chiar si unui singur om, indiferent daca este minor sau nu, ar trebui sa faca o petitie in care sa ceara excluderea tuturor afirmatiilor jignitoare pentru orice constiinta religioasa, nu numai ortodoxa, dintr-o serie de manuale scolare (de istorie, biologie, anatomie, geografie etc.) in care se propune ca adevar incontestabil, de invatat pentru toti copiii, faptul ca omul se trage din maimuta, ca lumea nu este decat o materie in evolutie continua (desi nu se stie cum a aparut aceasta materie „din nimic”) si, prin urmare, nu exista suflet sau spirit, ca universul are zeci si sute de miliarde de ani, ca exista fosile ale unor oameni „preistorici” sau ale unor vietuitoare care ar indica „veriga lipsa” (fosile exista, dar ele sunt interpretate abuziv, pentru a face credibila o ipoteza construita in secolele XVIII-XIX, si care se vrea cu orice pret demonstrata, numai pentru a se „dovedi” ca nu exista Dumnezeu) etc, etc.

Toate aceste afirmatii nu sunt demonstrabile stiintific dincolo de orice dubiu, ci sunt numai teorii stiintifice, fara fundament experimental, fara putinta de a se dovedi veridicitatea lor. Toate acestea ar trebui sa fie prezentate copiilor ca teorii alternative la conceptia creationista pe care o au toate religiile monoteiste (crestinism, iudaism, mahomedanism), iar nu ca adevaruri indubitabile, daca se doreste sa nu se jigneasca opinia nimanui si sa nu se siluiasca constiinta copiilor. Aceasta cu atat mai mult cu cat exista nenumarate dovezi stiintifice pentru a sustine conceptia creationista asupra lumii.

Daca Emil Moise ar fi dorit cu adevarat sa nu sufere copiii din cauza maltratarii constiintelor lor, ar fi trebuit sa inceapa cu asertiunile din manuale de genul celor amintite anterior, si nu cu Sfintele Icoane pictate de insisi copiii acelui liceu si asezate tot de ei pe pereti.

Am dori totusi sa vedem ca cineva se sesizeaza in sensul celor semnalate de noi.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina