Inconsistenta separatiilor in teologia ortodoxa

Pentru un teolog ortodox separatiile reale nu exista, ci numai distinctiile si in acelasi timp sinergia dintre Dumnezeu si om. Niciodata nu putem separa discutia despre Dumnezeu Tatal de cea despre Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant, nu putem vedea pe Fiul fara Duhul Sfant, nu putem vedea Biserica fara Treime, nu putem vorbi de mantuire fara simtirea harului in fiinta noastra, nu putem vedea credinta fara faptele iubirii de Dumnezeu si de oameni, nu putem vedea lumea fara Dumnezeu, nu putem sa ne vedem pe noi insine ca separati de lumea in care traim.

Cand incepi sa separi viata ta personala de viata ta privata, viata ta duhovniceasca eclesiala de viata ta duhovniceasca personala, cand pui mai presus de om o idee sau cand scufunzi pe om in concepte sau in lucruri nu mai avem decat o pseudo-constiinta a vietii umane si bisericesti in acelasi timp.

Putem distinge intre o latura biblica si o alta dogmatica a invataturii de credinta, intre una canonica si alta liturgica, dar nu putem separa discutia despre cultul Bisericii de discutia despre dogmele Bisericii sau viata duhovniceasca de cea institutionala a Bisericii.

Amnezia in trairea vietii Bisericii sau trairea in transe sau in secvente orare a vietii Bisericii se numeste fariseism, oportunism, functionarism dar nu viata in Biserica ca madular viu, constient, vigilent al Bisericii.

Nu poti separa mintea de inima, trupul de suflet in intelegerea omului, nu poti sa cuantifici fara rest pe om numai dupa pacatele sau dupa faptele sale bune care ies in evidenta, nu poti sa concepi pe om ca pe unul pe care il epuizezi conceptual si nici nu poti sa judeci pe om din prisma lui Dumnezeu, atata timp cat nimeni dintre noi nu poate sa judece sau sa se milostiveasca de cineva in locul Lui.

Separatiile ucid, comuniunea e cea care face viu.

Intoarcerea prin pocainta la Dumnezeu inseamna alipirea si mai mare a noastra de El. Vizita la un prieten inseamna alipirea noastra si mai mult de inima lui. Cresterea noastra in cadrul familiei, inconjurati de copii si de sotie inseamna cresterea impreuna cu ei sau a noastra in cadrul unei manastiri unde cu toti crestem prin ceilalti, prin cei cu care ne indemnam la lucrul cel bun si prin care ne preschimbam interior.

Nu putem separa pe noi cei de ieri de noi cei de astazi, nu ne putem separa de parinti, de rude, de tara, de limba in fiinta noastra definitiv, chiar daca incercam sa facem acest lucru, nu ne putem separa de amintirea pacatelor noastre cum nu ne putem separa nici de amintirea faptelor noastre cuvioase, laudabile.

Nu putem sa ne separam de cei mai mici sau mai mari decat noi, Raiul si Iadul au diferente calitative inauntrul lor dar nu si diferente de distanta, pentru ca Sfintii sunt in comuniune cu Sfintii si cu Puterile ceresti dupa gradul de induhovnicire al fiecaruia iar cei pacatosi sunt cu demonii pe masura decadentei lor.

In Liturghia Bisericii intreaga creatie este prezenta si e vie in memoria lui Dumnezeu, pentru ca timpul Bisericii e cel continuu, al vesniciei si noi nu suntem separati de cei din vechime dupa cum nu suntem separati nici de cei ce or sa apara pe lume.

Daca vrem sa ne separam interior de lumea din jurul nostru, de tot ce ne inconjoara bun sau rau, vom fi mai putin decat suntem si nu vom putea sa facem asta in mod definitiv. Noi suntem impreuna cu casele, cu padurile, cu raurile, cu animalele si insectele pe care le vedem, cu soarele si cu stelele: suntem impreuna cu toate si cu toti.

Si trebuie sa vedem prin toate pe Dumnezeu, Care e prezent in lume de la facerea ei in mod neintrerupt, trebuie sa vedem pe Dumnezeu prin lumea pe care Tatal a facut-o prin Fiul in Duhul si sa o personalizam in noi in mod continuu.

Dumnezeu nu e separat de lume, ci in lume, dar El este in acelasi timp mai presus de lume si in afara de toate. Prin fiinta Sa, Dumnezeu transcende, depaseste lumea, dar prin slava Sa, prin harul Sau necreat este prezent in lume si lucreaza in lume, ne ajuta si ne sfinteste pe fiecare in parte, care suntem in Biserica si ne impartasim de slava Sa.

Dumnezeu sustine tot ce exista in viata. Numai ca pe cei din afara Bisericii ii inraureaza din afara fiintei lor harul dumnezeiesc, in masura in care fac binele, pe cand pe cei din Biserica ii preschimba zilnic dinauntru fiintei lor, unde a coborat Treimea de la Botezul nostru.

Si asa, nu putem separa in mantuirea noastra rolul lui Dumnezeu de rolul omului, credinta de iubire, ratiunea de sentiment, pe Hristos de Duhul, Biserica de lume, ierarhia de mireni si monahi, pe incepatorii in ale credintei de cei avansati si pe buni de rai, atata timp cat mantuirea se lucreaza in Biserica pana la sfarsit.

Nu putem separa harul de materie, nu putem separa viata bisericeasca de sfintenie, nu putem separa vechiul de nou, nu putem separa ci putem numai sa privim unitar toate lucrurile, viata bisericeasca, viata lumii, prin prisma prezentei si a lucrarii lui Dumnezeu in Biserica si in lume.

Daca separam in fiinta noastra laturile existentei avem numai o privire dezmembrata a realitatii dupa cum, daca unim amestecand lucrurile, facand din ele un colaj religios in sufletul nostru avem aceeasi drama a intelegerii existentiale.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *