Zi: 29 ianuarie 2007

Altfelul de aseara a fost de-o josnicie morala care nu se face, pe care nu o asteptam in ruptul capului, in masura in care domnul Liiceanu si domnul Plesu s-au simtit lezati de cultura si ambitusul intelectual al domnului Cristian Gava. Desi nu indrazneam sa credem ca elitele mature se pot simti stresate de cele tinere, ne-a fost dat sa vedem surpriza neplacuta a invidiei neproductive a celor in varsta fata cei tineri, atata timp cat domnul Gava, in actiunile sale publice, si-a aratat intotdeauna respectul pentru elitele Romaniei si ale lumii.

Capii de afis ai culturii romane l-au pus la punct pe Cristian Gava, vorbind despre el fara simpatia, credem noi, pe care ar fi exhibat-o public daca acesta le-ar fi fost ucenic declarat. Inainte sa il intrebe daca a avut pe cineva care sa il indrume cultural, daca are sau nu oameni care il respecta pentru ceea ce este sau daca are bani ca sa traiasca el sau familia lui, cei doi domni stimabili, s-au gandit daca nu cumva tanarul acesta nu devine un produs media vandabil, pierzandu-se prin cotloanele televiziunilor avide de rating.

M-as fi asteptat ca Cristian Gava sa fie pentru cei doi oameni de cultura o minune frumoasa pe care dansii au visat-o, o viseaza multiplicata la infinit pentru Romania si au lucrat la aparitia lui prin munca dumnealor editoriala. Cu siguranta ca tanarul nostru s-a infruptat din bunataturile editoriale ale Humanitasului, a citit Dilema veche, s-a inspirat si a respirat aerul oamenilor de cultura ai Romaniei dar si tot ce i-a cazut in mana.

La cei 16-17 ani ai lui si la degringolada noastra spirituala si culturala, a veni sa dai cu parul si in cei pe care ti-i doresti sau sa nu vrei sa sprijini, sa nu fi entuziast pentru astfel de oameni, inseamna ca ori nu faci fata concurentei veritabile ori programul editorial al celor doi oameni de cultura nu suporta pe cei care macina creator si depasesc hrana culturala a pietei.

Cristian Gava nu este o excelenta intr-o lume normala, intr-o lume a supradotatilor si a genialilor. Nici cei doi domni nu sunt excelente ale culturii decat in perimetrul propriilor creatii si a proiectelor culturale pe care le au si pe care le pot sustine cu probe.

Dupa o emisiune anterioara, cand domnul Plesu si domnul Liiceanu au discutat Rugaciunea domneasca si au intrat pe un teritoriu unde patineaza in gol in multe aspecte, daca as fi avut un talk-show ca dansii, ar fi trebuit sa imi exprim imediat dezamagirea ca cei doi domni nu au capabilitate pentru discutii teologice, ca dansii si-au permis sa intre in teritorii unde nu se pricep si unde au incercat sa transforme teologia intr-o exegeza culturalo-filosofica.

Adica orice specialist intr-o ramura anume poate sa amendeze un alt specialist in masura in care acesta trece peste atributiile propriei sale specializari.

Insa noi nu am luat la data respectiva atitudine vizavi de modul a-teologic al comentariului dumnealor la rugaciunea Tatal nostru, pentru ca am inteles ca nu pot sa inteleaga aspecte care nu tin de ritmul dumnealor interior si ca nici nu trebuie sa le cerem sa o faca, pentru ca nu ar putea sa o faca din afara perspectivei experentiale a vietii duhovnicesti.

Ni s-a parut insa cu totul injust sa nu luam apararea lui Cristian Gava, unui tanar care promite, care face mai mult decat fac altii si care nu e singurul in Romania, pentru ca vrem sa apreciem munca cu sine, atunci cand cei care sunt indreptatiti sa se bucure de realizarile personale ale tinerilor nu o fac.

A scris doua carti, e tanar, poate sa isi permita sa creada ca are raspunsuri la toate, poate gresi, poate fi extremist, chiar dusmanos cu elitele parfumate cu multe premii. Insa el nu este scortos, nu arata ca le stie pe toate, vrea sa invete mereu si isi propune sa fie discipol si nu maestru.

El trebuie apreciat si incurajat si in nici un fel dispretuit, minimalizat sau copilarit, dadacit ca un gura casca savant. Cand pe un tanar extraordinar incerci sa il minimalizezi cu un limbaj de bunic atotstiutor, intelegem de ce elitele noastre batrane sunt considerate inaccesibile si reci la suflet, respingatoare.

Elitele mature trebuie sa dovedeasca ca stiu sa treaca proba receptarii publice in contactul direct cu omul de orice dimensiune culturala. Elita tanara trebuie sa dovedeasca ca stie sa priveasca matur viata si sa aiba respectul cuvenit fata de lucrurile pozitive ale elitei mature, fara insa a-i copia inchiderea in carapacea proprie sau in cultura, vazute ca pastrare de sine nealterata.

Cultura ca si teologia nu sunt bunuri in sine si nici niste idoli la care trebuie sa ne inchinam, ci ele sunt tapetul interior al fiintei noastre, prin care dovedim ca suntem fiinte multilaterale, fiinte care trecem prin viata imbatranind in cumintenie si in sfintenie si in acelasi timp intinerind in buna dispozitie si dezinvoltura binefacatoare pentru cei din jur.

Riscul oamenilor de cultura e acela de a ramane doar la coaja experientei adevarate, a experientei spirituale. Riscul teologilor e acela de a nu ajunge in intimitatea lui Dumnezeu si a vorbi astfel despre realitati pe care nu le poseda personal. Impartirea intre cultura, teologie, arta, stiinta e o impartire tampita din start atata timp cat omul e cel care se poate introduce in fiecare in parte.

In concluzie, respectam deopotriva pe domnii Liiceanu, Plesu si Gava, pe fiecare dupa ceea ce face, dupa ce face in mod real si nu inchipuit, insa nu respectam si inamiabilitatea dintre cei mari si cei mici si nici invers. Numele cultural al fiecaruia nu se face pentru ca cineva ne spune sa iubim pe unul si sa il detestam pe altul, ci prin luarea directa de contact cu opera fiecaruia in parte. Ca unul care cunosc si iubesc opera celor doi elitarzi in varsta nu pot sa imi permit sa nu repect pe cei care vin dupa dansii, atata timp cat cultura nu se termina cu nimeni ci e un proces continuu.

Domnul Gava, ca si noi toti, cei tineri, suntem in parte produsul elitelor mature ale Romaniei. A nu fi respectati de cei care ne-au creat inseamna a fi urati de catre proprii nostri parinti. A face acelasi lucru fata de parintii nostri inseamna a ne comporta tot la fel de reprobabil.

Cine pe cine ar trebui sa invete normalitatea, daca parintii nostri nu se comporta normal fata de copiii, care dovedesc ca au invatat in mare parte lectia parintilor si pot trece la propria lor lectie?

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.