De ce avem nevoie de Teologie?

Pentru a sti punctual fiecare lucru de care depinde viata noastra vesnica. Acesta ar fi raspunsul pe scurt. Sunt intrebat adesea de ce e atat de importanta pentru mine credinta, de ce consider ca tezaurul credintei ortodoxe trebuie studiat, adancit, intimizat.

Nu ma deranjeaza aceste intrebari. Insa observ ca cei care ma intreaba acest lucru au impresia ca sunt stabili pe gandurile lor, pe crezurile lor sau ca au crezuri fundamentate. Insa in adevaratul sens al cuvantului multi dintre cei care ma intreaba sau doresc sa vorbim despre credinta noastra, au la activ doar o bibliografie subtire despre credinta ortodoxa si cred ca numai asa, in acesti termeni, se poate vorbi despre Teologie.

La o privire de adancime, cand stam si discutam despre ce ar trebui sa stie un crestin ortodox despre credinta lui, oamenii se inspaimanta. Cand ii pun sa imi spuna de unde au datele despre Hristos, despre Biserica, despre Sfinte Taine etc., cand ii pun in fata faptului de a discuta hristologia pe sursele pe care ei le cunosc sau ce putem sa spunem despre eshatologie, oamenii se panicheaza. Nu si-au pus niciodata problema ca e necesar sa cunosti atat de multe lucruri despre credinta sau ca a cunoaste inseamna a-ti sfinti viata sau a cunoaste pentru a-ti sfinti viata.

Maretia credintei este pentru mine, ca si pentru ei, ceva inspaimantator, numai ca pentru mine este ceva inspaimantator de frumos. Prefer sa stau ore intregi ca sa adancesc o anumita tema, cateva versete, un pasaj, o carte…si la sfarsitul acestui excercitiu duhovnicesc gasesc ca sunt inca la inceputul cunoasterii sau ca nu posed mai nimic, dar m-am clarificat si mai mult.

Teologia nu e atat o memorare ci o continua clarificare, constientizare a raportului intim cu Dumnezeu prin cunoasterea textelor Revelatiei. Stam in fata unui text scriptural sau patristic, il adancim acceptandu-i adevarurile, nu ne propunem sa ii viciem contextul, ci iubim adevarurile sale si le imbratisam cu toata inima.

Aplecarea interioara spre studiu e un rod al rugaciunii si al milosteniei, al deschiderii frumoase catre aproapele nostru. Nu putem intelege fara Duhul Sfant, fara Prea Curata Treime textele sfinte, pentru ca ele sunt miscari ale harului, sunt scrise la indemnul harului si prin luminarea lui si tot astfel pot fi intelese.

Lipsa de sens a Teologiei pentru multi oameni nu vine din aceea ca nu este interesanta , ca nu te atrage, ca nu te convinge, ci din aceea ca Teologia cere schimbare radicala a vietii.

Nevoia noastra de Teologie e atat de reala, incat toata viata numai asta cautam: sa intelegem ceea ce ne depaseste, sa intelegem logica vietii, a existentei, a mortii, a ceea ce vine dupa moarte. Chiar si cei ce nu doresc sa cunoasca Teologie numai asta cauta, fara ca s-o stie, pentru ca vocatia omului, fiinta omului este prin excelenta teologica, indreptata spre cunoasterea Celui ce ne-a creat.

Dogmele credintei se vor a fi cunoscute numai cand noi intelegem ca discutand despre faptele lui Hristos, despre proorociri, despre minuni, despre viata Bisericii, nu vorbim despre ceva din trecut, ci despre ceva din prezent. In masura in care Hristos este viu in noi, in masura in care credem si ne impartasim cu El in Sfanta Euharistie, punctele credintei ne devin adevaratul mod al gandirii noastre, pentru ca noi incepem sa traim viata Lui, din ce in ce mai mult sa fim El si mai putin noi.

Cercetarea teologica are drept scop faptul de a cunoaste cu fidelitate iconomia mantuirii lui Dumnezeu cu noi, de a sti cu siguranta cele despre Prea Curata Treime, despre Hristos, Domnul nostru, despre Prea Curata Sa Maica, despre Sfintii Sai, despre cum sa ne mantuim. Cunoasterea teologica devine un mod de a iubi pe Dumnezeu, de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a-L astepta pe Dumnezeu sa faca voia Lui in noi, cand simtim ca El e viu in noi.

Pentru ca nu putem sa fim entuziasti, plini de iubire si de cautare perpetua daca nu simtim ca implinirea noastra e in masura cautarii cunoasterii Sale si a intimizarii Lui cu noi. Il cunoastem din noi, din relatia Lui cu noi si din marturiile Bisericii Lui despre Sine. Cercetand credinta Apostolilor, a Parintilor, a Maicilor noastre, a tuturor Sfintilor lui Dumnezeu observam ca aceasta e si credinta noastra sau Hristos din noi ne indica ca ceea ce citim e adevarul Sau necorupt despre El.

Cu cat citim mai mult si ne nevoim mai mult cu noi, cu atat observam cata dumnezeiasca legatura exista intre noi si ei, intre trecut si prezent, pentru ca Domnul e acelasi si credinta e aceeasi si Biserica e aceeasi, pentru ca e trupul Lui. Insa nu avem o constatare distanta a istoriei, ci una din interiorul nostru, pe care inima noastra o accepta deplin.

Privind istoria plina de har a Bisericii ne simtim, e adevarat, foarte mici, insignifianti pe langa marii colosi ai Teologiei. Cunoasterea teologica are si scopul de a observa continuitatea credintei si a harului, identitatea credintei noastre cu cea a Sfintilor dintotdeauna, modul foarte special, foarte intim cum Dumnezeu a lucrat cu fiecare om in istorie.

Teologia iti da sa ai simtul de a privi lumea teologic, frumos, de a o privi prin ochii smereniei, ai iubirii si ai dragostei. In momentul cand citim istoria unui Sfant Parinte sau cand citim paginile lui de Teologie, rugaciunile sale, luam contact direct cu el. Cand slujim Sfanta Liturghie nu numai ne amintim, ne reamintim despre lucrurile lui Hristos pentru noi, de micsorarea Lui, adica de intruparea Lui si de moartea, invierea, inaltarea Lui, dar traim prezenta Lui in noi si langa noi, dar si viitorul lumii, Judecata Lui, vesnicia Lui cu noi.

Pentru noi lumea deja s-a terminat desi noi asteptam mereu venirea Duhului, pentru ca Il chemam sa vina, sa ne sfinteasca si venirea Domnului, a Imparatiei Lui. Teologia ne pregateste pentru o viata care incepe de acum. Ea ne pregateste pentru vesnicie. In vesnicia Imparatiei nu intram prin tehnologie, nu mergem zburand pe racheta, nu suntem abosorbiti de ea ca intr-o gaura neagra, ci intram intr-un mod duhovniceste in aceasta, pregatiti duhovniceste.

Toate adevarurile Teologiei, devenite si adevarurile noastre, sunt cele care ne fac apti pentru Imparatie. Munca teologica, desi fara prea mult sens intr-o lume tehnologizata, reprezinta adevarata statura a omului, statura omului duhovnicesc, a omului plin de frumusetea prezentei lui Dumnezeu in fiinta lui.

Putem sa scanam retina ochiului, putem intra in celula pana la o anume adancime moleculara, putem depista unele unde ale materiei, dar nu putem sa trecem din punct de vedere tehnologic in lumea duhovnicescului, a harului si a sufletului. Aici opereaza numai cunoasterea teologica, cunoasterea care e unire cu harul, e marturie a harului, e prezenta harului in noi.

Cum instrumentul tehnologic este performant sau functioneaza pentru ca exista cineva care l-a creat si il sustine functional, tot la fel harul lui Dumnezeu este cel care ne sustine si ne pregateste pentru viata vesnica, si din sufletul nostru harul trece in trupul nostru si se revarsa in afara.

Viata noastra, dinamismul nostru interior, pacea noastra e harul lui Dumnezeu, al Dumnezeului treimic. Nevoia de Teologie e tot una cu nevoia de viata, cu viata din plin, simtita din plin in fiinta noastra. Cand Domnul vorbea despre raurile de viata vesnica care vor curge din noi, din pantecele nostru, adica din adancul fiintei noastre, se referea la harul Sau, pe care El il face un izvor mereu curgator in noi si prin care noi suntem si ne numim crestini ortodocsi.

Credinta aduce mantuirea, credinta face viu pe om, pentru ca credinta este forta care ne face sa facem faptele credintei, sa ne manifestam ca oameni plini de har. Harul lui Dumnezeu e cel ce ne face sa acceptam credinta intru El sau unirea harului cu noi. Acceptarea prezentei Lui in noi este credinta care se manifesta prin fapte de iubire fata de El si fata de tot ce exista.

Nu putem vorbi despre o anterioritate a harului, a credintei sau a faptelor bune, ci toate sunt la un loc,toate vin deodata. Pentru ca acceptam prezenta lui Hristos credem in El si pentru ca credem incepem sa ne miscam prin fapte bune, sa ne miscam ca alti oameni, retreziti la viata de El.

Din discutiile pe care le am, am constat ca nu poti sa convingi pe cineva despre nevoia de a cunoaste pe Dumnezeu prin experienta, daca cautarea lui nu e plina de dragoste, de dragostea adevarului total, intreg, neciopartit. Poti convinge de nevoia presanta de a intelege Teologia numai pe cel care s-a daruit in inima lui, pe deplin, lui Dumnezeu. Numai cei care Il iubesc mult vor vrea sa Il cunoasca asa cum este si vor pleca de la citirea Teologiei spre trairea extatica a vederii lui Dumnezeu.

Pentru Teologie trebuie sa ai inima mare, simplitate a cugetului, multa rabdare si barbatie interioara, taria credintei, o uluitoare umilinta si o necontentia ardere interioara a dragostei. Trebuie sa crezi ca totul e posibil si sa faci prin credinta ta ca minunea sa fie conditia ta fireasca de a trai.

Numai atunci integem de ce Teologia este ceva banal pentru oameni reci si confuzi si de ce e o minune cutremuratoare pentru cei care se curatesc pe ei insisi de patimi, ca sa vorbeasca cu Domnul si sa fie cu El pentru vesnicie.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.