Din nefericire, limba de lemn nu este numai apanajul ideologiilor de odioasa amintire. Introdusa cu succes in mediile intelectuliste si chiar academice, ea a devenit o limba de lemn innobilata de intentii pozitive.

Sedusa de grandilocventa intelectualista, limba romana a suferit si sufera mutatii incalculabile, care nu intra neaparat in sensul unei evolutii lingvistice normale, capatand un dialect sau un idiom aparte pentru membrii unei societati selecte. Procesul are un revers negativ atunci cand adaposteste sub umbrela sa nasterea si dezvoltarea unor interioritati inconsistente. El nu este nou, dar a cunoscut un ritm alert incepand cu secolul al XIX-lea, cand protipendada culturala frantuzita, urmata indeaproape de ignoranta nenumaratilor abonati la parvenitism, a „pasarit” limba atat de mult, incat a reusit sa-i devieze cursul firesc.

Limba naturala, frumoasa si limpede romaneasca a ramas in cartile vechi, in cartile bisericesti, unde a gasit-o si Eminescu si a recomandat-o tuturor ca singura autentica, din care el insusi s-a inspirat intens.

Revenind insa la zilele noastre, in loc ca acest proces de dialectizare cultural-stiintifica a limbii sa se calmeze, sa se transforme intr-un fenomen autentic, care sa caracterizeze exclusiv personalitatile cu adevarat prodigioase ale culturii si stiintei (capabile cu adevarat sa fie creatoare inclusiv in limbaj), idei si cugetari cu adevarat originale, fenomenale, superbe, admirabile, care sa fie expuse intr-o caseta lingvistica pretioasa, in loc de toate acestea, se perpetueaza fenomenul de barochizare lingvistica, ce nu este insa decat vesmant fastuos pentru derizoriu, pentru cugetarea banala sau pentru o compilatie de ganduri cu aer de adevarat colportaj postmodern.

In acest idiom inventat gratuit, care nu are alt scop decat refocalizarea atentiei, de la continutul si valoarea cognitiva a mesajului, la formularea pretins savanta a lui, se scriu articole nenumarate, teze de licenta, masterat sau doctorat, carti intregi care legitimeaza pe autorii lor sa-si ocupe locul intre elitele intelectuale si culturale ale tarii, desi personajele care le produc sunt agramate spiritual sau duhovniceste. Ne lovim astfel de o alta limba de lemn, a carei deprindere nu este foarte dificila, daca ai putine resurse mentale, de catre cei care vor sa acceada cat mai repede in forul elitelor, fara ca aceasta accedere sa le metamorfozeze perimetrul launtricitatii.

Deprinderea manipularii limbajului debuteaza juvenil, cu „vrajeala” cu care elevii si studentii se lauda ca au rezolvat subiectele de examen („am bagat vrajeala”, se zice) si se continua dramatic cu improprierea slugarnica a unor formule din ce in ce mai complicate sau a mecanismului de a confectiona, indiferent de bransa in care te afli, un astfel de limbaj, pentru a-ti acoperi perfect deficientele de gandire si de comunicare, pentru a-ti pune masca limbajului profesionist peste lipsa de vocatie si de aptitudini reale in domeniu sau peste inabilitatea de a fi om plurivalent, de a putea glisa pe portativul limbajului pentru a-ti exprima original, pe orice ton, interioritatea si experienta personala.

Originalitatea ideii este astfel substituita cu pompa metaforica, cu orice prilej, chiar si intr-o discutie banala, chiar si in deficitul claritatii neaparate, ermetism lingvistic din care orice „debitant”, odata instalat comod, nu mai binevoieste sa se coboare niciodata, pentru a nu-si dezvalui adevarata identitate, adevarata stofa morala si intelectuala. Mai pe scurt: pentru a nu lasa sa se vada ca nu are prea multe de spus.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina

Did you like this? Share it: