Minciuna duhovniceasca

Desi pare imposibil un asemenea titlu sau o asemenea realitate, minciuna duhovniceasca e una din cele mai marinimoase si frumoase fapte de milostenie sufleteasca.

Sfantul Ioan Gura de Aur, cf. Despre Preotie I, 3-7, isi minte cel mai bun prieten pentru ca acela sa se faca preot. Vasile, prietenul Sfantului Ioan, nu dorea sa se faca preot daca nu se face odata cu el si Ioan. Sfantul Ioan se ascunde, Vasile devine preot crezand ca si Ioan a devenit preot in alta parte si asa, Biserica se alege cu un preot tanar si foarte evlavios.

O minciuna duhovniceasca, pentru ca avea in spate un gand bun. Sfantul Ioan nu vrea sa isi bata joc de prietenul sau, ci pentru ca il cinstea foarte mult ii face un cadou de suflet, pe care acela nu dorea sa il primeasca de la Hristos din marea lui smerenie.

Ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca sa se disculpe?
„Mare este puterea inselaciunii! Cu o singura conditie: sa nu fie facuta cu gand viclean. Dar, mai bine spus, o astfel de inselaciune nici nu trebuie numita inselaciune, ci buna randuiala, intelepciune si mestesug in stare sa te ajute sa gasesti multe iesiri acolo unde nu-i iesire si sa indrepti un suflet cu pacate. Eu n-as putea numi pe Finees ucigas, cu toate ca a omorat doi oameni cu o singura lovitura ( Num. 25, 1-18); nici pe Ilie, cu toate ca a ucis o suta de ostasi cu capitanii lor ( 4 Regi 1, 9-12), cu toate ca a facut sa curga rau de sange, junghiind pe preotii idolilor ( 3 Regi 18, 40). Daca am face asta, daca am judeca faptele oamenilor in ele insele, independent de intentia cu care oamenii le-au savarsit, atunci am putea osandi pe Avraam ca ucigas al propriului sau copil ( Fac. 22, 1-10), iar pe Iacov, nepotul lui Avraam, si pe Moise, stranepotul lui Avraam, i-am putea invinui de viclenie si siretenie. Ca unul, Iacov, a pus mana pe dreptul de intai nascut ( Fac. 27, 1-29), iar altul, Moise, a adus in tabara israelitilor bogatiile egiptenilor ( Ies. 12, 35-36). Dar lucrurile nu stau asa, nu stau asa! Departe de noi aceasta cutezanta! Nu numai ca nu le aducem acestor barbati nicio vina, dar ii mai si admiram pentru faptele lor, pentru ca si Dumnezeu i-a ludat. Da, e drept sa fie numit inselator acela care se foloseste cu gand rau de inselaciune, dar nu acela care face asta cu gand curat. De multe ori trebuie sa inseli, ca, prin acest mestesug, sa poti fi de mare folos; ca daca lucrezi pe fata, poti pricinui mare rau celui pe care n-ai vrut sa-l inseli.” ( cf.Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre Preotie trad., introd. si note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 42-43)

Duhovnicii trebuie sa utilizeze adesea aceasta metoda, atata timp cat fiii lor duhovnicesti nu vor sa se obisnuiasca cu binele. Trebuie sa pui in sfaturile tale curiozitate buna, ceva care sa ii face pe oameni sa se dezica de patimile lor, ca ei sa mearga spre bine chiar daca nu vor din tot sufletul.

In locul saparii celuilalt sau al ironizarii celui care e mai bun decat noi, metoda inselaciunii sfinte presupune a face binele celuilalt, a ticlui binele pentru altii chiar daca ei nu il vor sau cred ca nu au nevoie de el. Nu trebuie sa asteptam sa vina telefonul de la el, prin care sa ne ceara ajutorul, trebuie sa facem noi primul pas. Trebuie sa avem in cap faptul ca trebuie sa facem o surpriza buna, peste asteptarile celor din jurul nostru.

Sfantul Ioan isi minte o singura data prietenul dar intr-un moment esential. El stia ca Vasile e pregatit pentru preotie, recunoaste ca excela mai mult decat el in eruditie si sfintenie, si il ajuta intr-un mod activ la implinirea vocatiei lui Vasile.

Cu alte cuvinte, nu trebuie sa spui ca iubesti pe cineva ci trebuie sa demonstrezi la tot pasul ce mare iubire, coplesitoare iubire ai pentru cineva. Adevarata iubire e paradoxala, e dezarmanta. Nu asteapta sa o soliciti ci te solicita ea. Iubirea reala, duhovniceasca iti face surprize pe care tu nu le asteptai, pe care nu le gandeai ca ti le planuieste cineva.

Metoda inselaciunii sfinte ne arata ca Parintii duhovnicesti nu au discursuri gata pregatite si pornesc motorul vorbelor indiferent de cel pe care il au in fata si nici nu isi arata maretia sufleteasca pe masura asteptarilor, ci intotdeauna mai presus de orice asteptare a fiilor lor duhovnicesti.

Cunosc un parinte care debusoleaza intotdeauna in bine pe cei care ii cer un sfat.Te spovedesti la Sfintia sa, vorbesti cu dansul si te astepti ca sa fie dur cu tine, sa fie rau, sa te bata la cap pentru fiecare lucru. Insa dupa ce te spovedeste si iti da dezlegare incepe sa vorbeasca cu tine ca si cand nimic nu ti s-a intamplat, ca si cum nu ti-ar fi auzit pacatele. Discuta cu tine despre orice subiect dar nu despre pacatele tale. Si asta emotioneaza pe cel care vine sa se spovedeasca, pentru ca intelege ca acest parinte nu vrea sa striveasca linistea noastra dupa spovedanie cu cuvinte umane, atata timp cat harul lui Dumnezeu e cel pe care il simtim amandoi foarte profund si e pacea din noi si dintre noi.

Am vazut de multe ori aceasta revarsare a iubirii altora. Am vazut oameni care fac bine discret, care dau milostenie si se pierd in multime dar si oameni care stau de vorba cu tine, care nu te lasa sa crezi ca le esti indiferent.

Prefer insa pe cei care stiu sa iti faca surprize ale iubirii care sa te lase fara glas. Prefer oamenii care stiu sa iubeasca mult si care uita repede raul, cearta, durerea lor.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Fuga de noi insine

Alergam spre cele dinafara cu bucuria de a scapa de noi insine, de a nu ramane singuri cu noi.

Pascal marturisea teroarea sa in fata tacerii spatiilor infinite. Noua cred ca ne e frica de tacerea din noi, de sesizarea sau intuirea unor spatii infinite in noi, care se cer a fi umplute, plinite cu Dumnezeu, cu viata dumnezeiasca infinita, pe masura lor, pentru ca orice alta umplere este perisabila si derizorie, secventiala, extrem de neindestulatoare.

Alergam sa umplem sufletul nostru ca pe un sac, cu tot felul de senzatii tari, de imagini, de ideologii care mai de care mai bizare, mai a-naturale si mai anti-umane, fugind cu viteza luminii de profunzimea noastra, uitand ca sufletul nostru e „adanc (care) pe adanc cheama” (Ps. 41, 9), fiindca adancul nostru nu poate fi implinit decat de adancul dumnezeiesc.

Noua insa, pe cat am ajuns sa fim de egoisti, pe atat (in mod paradoxal) nu ne place sa vorbim despre profunzimea noastra ontologica, nu vrem sa vedem cum arata acest interior colosal, in care Dumnezeul cerului si al pamantului isi face salas. Nu vrem nici macar sa stim ca avem in noi un adanc care e mai mare decat cel mai mare ocean, care e mai imens decat intreg universul ce ni se pare infinit, despre care Creatorul a toate ne-a spus ca lumea intreaga nu valoreaza cat sufletul unui singur om.

Vrem pur si simplu sa ignoram aceasta realitate, care ne face sa ametim, dar si sa amutim. In schimb, ne dorim lucruri ingurgitabile usor, retete de viata la minut, idei sau filosofii de tot felul, care sa aiba tangenta numai cu mintea discursiva, dar nu si cu fiinta noastra integrala, cu interiorul colosal din noi, cu necuprinsul din noi care (ne)cuprinde necuprinsul lui Dumnezeu in toata vesnicia.

Cand vedem astfel de adancim in unii oameni fugim, fugim mancand pamantul, cautam „divertisment”, ceva care sa ne devieze atentia de la amintirea clipei in care ni s-a parut ca am intrezari in noi infinitul de care ne ingrozim.

Dumnezeu insa S-a facut Om ca noua sa nu ne mai fie frica de infinit si pentru ca sa ne vesteasca faptul ca nimic, nici chiar lumea intreaga, nu poate sa dea omul in schimb pentru sufletul sau.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina

Primavara cu frisoane

De cand suferise atacul de cord era foarte atent la tonul vocii, la faptul de a nu se enerva, la efortul prea mare. Mult prea atent la detalii. Il enervau sunetele stridente si mai mult. Nu mai putea suporta ticaiturile ceasului, mana stanga il junghia mai tot timpul…Isi cauta refugiul in rugaciunile sale dar si in munca de a termina cat mai repede cartea. Cartea lui, principala lui opera, acel sumum al puterii tale pe care il dai de la 50-60 de ani incolo.

Nu puteai sa il intelegi numai pentru ca il priveai. Nu te puteai opri in fata lui si sa il intrebi cum?, de ce?, pentru ce? se intamplasera toate lucrurile. Sunt sigur ca ti-ar fi spus ca viata are multe lucruri pe care le intelegi parcurgand-o si nu stationand intr-o gara…

Era o gara mica. Ne opriseram in ea pentru cateva ore pentru ca nu mai era o alta legatura. Atunci mi-am dat seama cat de greu e sa astepti ceva care si asa o sa se intample. Cat de greu e sa privesti cum trece timpul, pe masura ce nu ai nimic de facut sau nimeni nu te baga in seama.

Cand a venit trenul eram obositi, prea obositi ca sa mai avem chef sa discutam. Fiecare privea pe geam si incerca sa uite.

Sejurul nostru ne-a urmarit ceva timp. Foamea noastra de adevar fusese terfelita in picioare. Insa iesiseram invingatori, atata timp cat parcurseseram atat de multe obstacole in calea noastra.

Cand am ajuns acasa nu am avut timp sa ne mai gandim la altceva decat la somn. Odihna noastra ne scotea afara din inima toata grija, framantarea din cele cateva zile.

…Si totusi privind inapoi, acel colt de rai pamantesc, unde ne-am rugat si am trait cateva zile ne-a facut bine, cu toata atmosfera tensionata din jur. Locul era mai frumos decat negrija oamenilor care il locuiau. Insensibilitatea lor ne-a ranit mult.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Note de televideoist ***(3 februarie 2007)

Nicolae Melinescu ( prezentatorul TV) s-a specializat in istorie recenta si politica externa.

Se fac parodii proaste la filme bune si invers. Pe forumistii cinefili ii leaga o conventie cinematografica .

Nume de cod: pitbull.
Fiecare pe net, spune pitbull, „isi compune o persoana idealizata”.

Codul lui Da Vinci a fost cel mai prost film al anului 2006.

Cristi Marculescu ( critic de film) spune despre el ca a fost „un triller de doi bani”.

Alex Leo Serban a editat cartea: De ce vedem filme pentru un public de nisa.

-Merg romanii la filme?

-NU…raspunsul scurt.

„Romanii merg la comedii si la filme cu mari vedete”, raspunde Leo.

In Romania Codul lui Da Vinci a fost vazut in cinematografe de 140.000 de oameni. E putin.
Leo: avem un public infantilizat de moda hollywoodiana.

Un film bun romanesc: A fost sau nu a fost.

Leo: Eu impart pe cei care vad filme in: cinefili, cinefagi, cinemaniaci.

Presedintele Poloniei: „suntem dublii aliati cu Romania, atat in UE cat si in NATO”.

Shoppingul e pasiunea mea: Euforia. O emisiune cu multe fite.

Reclame: Rompetrol: benzina care protejeaza motorul. O picatura de bere de la Becks.

Teleshopping:”furati timpul altor telespectatori” ( Prima TV).

D-l Mihai Razvan Ungureanu nu si-a scris inca demisia. Dupa d-l Flutur pleaca si d-l Ungureanu. Domnii Adrian Cioroianu si Cristian David il pot inlocui pe d-l Ungureanu.

Presedintele Romaniei: „Tariceanu minte foarte mult”.

PRO TV: „sa-ti gasesti speranta in vise”. Insa daca traiesti in vise o sa mori de foame.

Nota de subsol

Cam asa arata mintea unui televideoist: plina de franturi de ganduri.

Fracturalismul e metoda prin care ni se faramiteaza orice silogism mai mare de 30 de secunde.

Suntem invatati sa gandim in 10 randuri. Ce e mai mult decat atat ne indispune.

Adica vom deveni niste capete seci, care vom gandi numai 1+1, fara sa trecem la faze mult mai avansate.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian