Fuga de noi insine

Alergam spre cele dinafara cu bucuria de a scapa de noi insine, de a nu ramane singuri cu noi.

Pascal marturisea teroarea sa in fata tacerii spatiilor infinite. Noua cred ca ne e frica de tacerea din noi, de sesizarea sau intuirea unor spatii infinite in noi, care se cer a fi umplute, plinite cu Dumnezeu, cu viata dumnezeiasca infinita, pe masura lor, pentru ca orice alta umplere este perisabila si derizorie, secventiala, extrem de neindestulatoare.

Alergam sa umplem sufletul nostru ca pe un sac, cu tot felul de senzatii tari, de imagini, de ideologii care mai de care mai bizare, mai a-naturale si mai anti-umane, fugind cu viteza luminii de profunzimea noastra, uitand ca sufletul nostru e „adanc (care) pe adanc cheama” (Ps. 41, 9), fiindca adancul nostru nu poate fi implinit decat de adancul dumnezeiesc.

Noua insa, pe cat am ajuns sa fim de egoisti, pe atat (in mod paradoxal) nu ne place sa vorbim despre profunzimea noastra ontologica, nu vrem sa vedem cum arata acest interior colosal, in care Dumnezeul cerului si al pamantului isi face salas. Nu vrem nici macar sa stim ca avem in noi un adanc care e mai mare decat cel mai mare ocean, care e mai imens decat intreg universul ce ni se pare infinit, despre care Creatorul a toate ne-a spus ca lumea intreaga nu valoreaza cat sufletul unui singur om.

Vrem pur si simplu sa ignoram aceasta realitate, care ne face sa ametim, dar si sa amutim. In schimb, ne dorim lucruri ingurgitabile usor, retete de viata la minut, idei sau filosofii de tot felul, care sa aiba tangenta numai cu mintea discursiva, dar nu si cu fiinta noastra integrala, cu interiorul colosal din noi, cu necuprinsul din noi care (ne)cuprinde necuprinsul lui Dumnezeu in toata vesnicia.

Cand vedem astfel de adancim in unii oameni fugim, fugim mancand pamantul, cautam „divertisment”, ceva care sa ne devieze atentia de la amintirea clipei in care ni s-a parut ca am intrezari in noi infinitul de care ne ingrozim.

Dumnezeu insa S-a facut Om ca noua sa nu ne mai fie frica de infinit si pentru ca sa ne vesteasca faptul ca nimic, nici chiar lumea intreaga, nu poate sa dea omul in schimb pentru sufletul sau.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *