Desi pare imposibil un asemenea titlu sau o asemenea realitate, minciuna duhovniceasca e una din cele mai marinimoase si frumoase fapte de milostenie sufleteasca.

Sfantul Ioan Gura de Aur, cf. Despre Preotie I, 3-7, isi minte cel mai bun prieten pentru ca acela sa se faca preot. Vasile, prietenul Sfantului Ioan, nu dorea sa se faca preot daca nu se face odata cu el si Ioan. Sfantul Ioan se ascunde, Vasile devine preot crezand ca si Ioan a devenit preot in alta parte si asa, Biserica se alege cu un preot tanar si foarte evlavios.

O minciuna duhovniceasca, pentru ca avea in spate un gand bun. Sfantul Ioan nu vrea sa isi bata joc de prietenul sau, ci pentru ca il cinstea foarte mult ii face un cadou de suflet, pe care acela nu dorea sa il primeasca de la Hristos din marea lui smerenie.

Ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca sa se disculpe?
„Mare este puterea inselaciunii! Cu o singura conditie: sa nu fie facuta cu gand viclean. Dar, mai bine spus, o astfel de inselaciune nici nu trebuie numita inselaciune, ci buna randuiala, intelepciune si mestesug in stare sa te ajute sa gasesti multe iesiri acolo unde nu-i iesire si sa indrepti un suflet cu pacate. Eu n-as putea numi pe Finees ucigas, cu toate ca a omorat doi oameni cu o singura lovitura ( Num. 25, 1-18); nici pe Ilie, cu toate ca a ucis o suta de ostasi cu capitanii lor ( 4 Regi 1, 9-12), cu toate ca a facut sa curga rau de sange, junghiind pe preotii idolilor ( 3 Regi 18, 40). Daca am face asta, daca am judeca faptele oamenilor in ele insele, independent de intentia cu care oamenii le-au savarsit, atunci am putea osandi pe Avraam ca ucigas al propriului sau copil ( Fac. 22, 1-10), iar pe Iacov, nepotul lui Avraam, si pe Moise, stranepotul lui Avraam, i-am putea invinui de viclenie si siretenie. Ca unul, Iacov, a pus mana pe dreptul de intai nascut ( Fac. 27, 1-29), iar altul, Moise, a adus in tabara israelitilor bogatiile egiptenilor ( Ies. 12, 35-36). Dar lucrurile nu stau asa, nu stau asa! Departe de noi aceasta cutezanta! Nu numai ca nu le aducem acestor barbati nicio vina, dar ii mai si admiram pentru faptele lor, pentru ca si Dumnezeu i-a ludat. Da, e drept sa fie numit inselator acela care se foloseste cu gand rau de inselaciune, dar nu acela care face asta cu gand curat. De multe ori trebuie sa inseli, ca, prin acest mestesug, sa poti fi de mare folos; ca daca lucrezi pe fata, poti pricinui mare rau celui pe care n-ai vrut sa-l inseli.” ( cf.Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre Preotie trad., introd. si note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 42-43)

Duhovnicii trebuie sa utilizeze adesea aceasta metoda, atata timp cat fiii lor duhovnicesti nu vor sa se obisnuiasca cu binele. Trebuie sa pui in sfaturile tale curiozitate buna, ceva care sa ii face pe oameni sa se dezica de patimile lor, ca ei sa mearga spre bine chiar daca nu vor din tot sufletul.

In locul saparii celuilalt sau al ironizarii celui care e mai bun decat noi, metoda inselaciunii sfinte presupune a face binele celuilalt, a ticlui binele pentru altii chiar daca ei nu il vor sau cred ca nu au nevoie de el. Nu trebuie sa asteptam sa vina telefonul de la el, prin care sa ne ceara ajutorul, trebuie sa facem noi primul pas. Trebuie sa avem in cap faptul ca trebuie sa facem o surpriza buna, peste asteptarile celor din jurul nostru.

Sfantul Ioan isi minte o singura data prietenul dar intr-un moment esential. El stia ca Vasile e pregatit pentru preotie, recunoaste ca excela mai mult decat el in eruditie si sfintenie, si il ajuta intr-un mod activ la implinirea vocatiei lui Vasile.

Cu alte cuvinte, nu trebuie sa spui ca iubesti pe cineva ci trebuie sa demonstrezi la tot pasul ce mare iubire, coplesitoare iubire ai pentru cineva. Adevarata iubire e paradoxala, e dezarmanta. Nu asteapta sa o soliciti ci te solicita ea. Iubirea reala, duhovniceasca iti face surprize pe care tu nu le asteptai, pe care nu le gandeai ca ti le planuieste cineva.

Metoda inselaciunii sfinte ne arata ca Parintii duhovnicesti nu au discursuri gata pregatite si pornesc motorul vorbelor indiferent de cel pe care il au in fata si nici nu isi arata maretia sufleteasca pe masura asteptarilor, ci intotdeauna mai presus de orice asteptare a fiilor lor duhovnicesti.

Cunosc un parinte care debusoleaza intotdeauna in bine pe cei care ii cer un sfat.Te spovedesti la Sfintia sa, vorbesti cu dansul si te astepti ca sa fie dur cu tine, sa fie rau, sa te bata la cap pentru fiecare lucru. Insa dupa ce te spovedeste si iti da dezlegare incepe sa vorbeasca cu tine ca si cand nimic nu ti s-a intamplat, ca si cum nu ti-ar fi auzit pacatele. Discuta cu tine despre orice subiect dar nu despre pacatele tale. Si asta emotioneaza pe cel care vine sa se spovedeasca, pentru ca intelege ca acest parinte nu vrea sa striveasca linistea noastra dupa spovedanie cu cuvinte umane, atata timp cat harul lui Dumnezeu e cel pe care il simtim amandoi foarte profund si e pacea din noi si dintre noi.

Am vazut de multe ori aceasta revarsare a iubirii altora. Am vazut oameni care fac bine discret, care dau milostenie si se pierd in multime dar si oameni care stau de vorba cu tine, care nu te lasa sa crezi ca le esti indiferent.

Prefer insa pe cei care stiu sa iti faca surprize ale iubirii care sa te lase fara glas. Prefer oamenii care stiu sa iubeasca mult si care uita repede raul, cearta, durerea lor.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: