Poveste tehnologica

Un om se chinuia sa isi scoata
trecutul din cap cu o surubelnita.
Credea ca asa e mai bine…
sau poate se credea masina…

Incerca din rasputeri sa inghita tone intregi de nesimtire si de
bulibaseala,
numai sa nu mai fie cu cap.
Dorea sa fie fara cap.

Isi pusese un cosorog de cap in loc de cap,
se uita la capul lui ca la un metal de cap,
pentru ca nu mai dorea sa aiba cap.

Dorea sa fie racheta, viteza luminii…
Tocmai de aceea si mergea pe strada val-vartej,
ca un girofar stricat,
ca un fel de a calca in strachini candid…

In felul lui, avea doua maini pe care le folosea numai in buzunare.
Mergea cu nasul pe sus, incat il lovise un avion in nas mai ieri,
pentru ca prea inalta nasul.

Acum are un borcan de nas, pentru ca si ochii lui au ceva pisicesc in ei,
incat, atunci cand il deranjezi te zgarie rau…
desi pare bland.

Dar el nu e deloc bland. E salbatic, e derbedeu…
e bestial…e aiurea…e singur…

Are o singuratate de cuc, de cuci, de cuculeana…pe langa
batiste de singur,
mancare de singur,
pat de singur,
ifose de singur.

Merge pe strada cam singur, chiar daca se crede vapor.
Dar el nu e vapor…ci singur.

Cel cu surubelnita incearca tot timpul sa fie
in pas cu debandada.
De aceea isi baga in cap tot felul de sateliti artificiali
si behaie debitatii.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.