Credibilitate decredibilizata. Forme de confuzie in masa

Pe masura ce asteptam declasarea presedintelui sau, poate, referendum, opina publica nu isi mai regaseste in prim-planul politicii actuale repere sigure, repere capabile sa conduca destinul Romaniei ca stat european. Sondajele de opinie trucate sau nu ne arata un presedinte Basescu care innoata in iluzii si in grandomanie, si un popor din ce in ce mai sceptic in capii conducatori ai statului. Desi nimeni nu ne satisface pe deplin din punctul de vedere al candidatului ideal pentru Romania, suntem atrasi de orice zvon care ne-ar putea da stabilitate, speranta pentru viitor.

Insa dincolo de retorici goale si de exasperarea oarecum justificata ca suntem trasi pe sfoara a nu stiu cata oara, romanii au un dezvoltat simt al realului politic si vad in conducator pe cel care
trebuie sa ii izbaveasca de incertitudini. De cand s-a instalat la Cotroceni actualul presedinte, majoritatea am dorit o directie realista pentru Romania, o intrare in UE care sa ne inscrie viitorul intr-o normalitate frumoasa, de care sa nu ne fie rusine.

Intre rusine si asteptare, romanii nu mai stiu in cine sa creada ca le va aduce bunastarea. Climatul interior al Romaniei sufera in aceste momente, atata timp cat nu stim pana cand vom mai pluti in incertitudini. Dar, desi noi dorim o stabilitate de ordin interior, conforma cu credinta si idealurile noaste pasnice, decredibilizarea forurilor conducatoare e o caracteristica a postmodernitatii.

Confuzia este creata si se sustine prin metode constitutionale sau paraconstitutionale si cea care suporta aceasta neliniste interioara este populatia care doreste stabilitatea. Anarhismul si rabufnirile de furie ale multora fac parte din politica de confuzare a maselor si la confuzie participa orice stire, eveniment, care trebuie sa pastreze perpetua neincredere, agitatie interioara.

Cine e atent la recurenta stirilor panicarde in media mondiala, isi va da seama ca orice agitatie se provoaca tocmai pentru a crea stabilitate. Razboiul e vazut ca o aglutinare a constiintelor si ca o impovarare cu frica, cu multa frica. Cei care vad moartea cu ochii se supun de frica celor care par invincibili, celor care dau cu bomba si totul se spulbera in aer.

Biletelul doamnei Udrea s-a vrut si el o linistire a Romaniei. Trebuia sa cada premierul, trebuia sa ia avant basescianismul si noi, cei care privim, sa fim din ce in ce mai docili pentru ca sa ne mearga bine. Acum asteptam linistea tocmai de la cei care ne-au stricat-o sau asteptam sa vina un bine tocmai de la cei care se joaca cu linistea noastra, din simtul acut al stabilitatii create prin confuzare metodica.

Stam cu frica ca mancarea sa nu ne fie contrafacuta. Ne e frica sa nu ni se asculte telefoanele, sa nu ni se citeasca emailurile, sa nu ni se violeze datele personale, intimitatea. Zvonurile despre gripa aviara care se intoarce merg mana in mana cu incalzirea globala, cu atentate devastatoare, cu insecuritate de grad 10.

Dupa stirile de la ora 5 sau dupa inselati in dragoste bineinteles ca te uiti ca sa nu iti dea in cap cu toporul propriul tau fiu sau fiica ta sa nu fie violata de cine stie ce tampit pe la discoteca. Ne culcam cu teama, dormim cu teama, palpitam la orice pas…si de unde sa mai cerem sanatate mintala sau trupeasca cuiva?

Pe masura ce nu mai putem sa ne controlam popriile patimi pe atat ne scleram si mai mult, suntem in stare sa ne sinucidem sau sa facem lucruri care nu ne stau in caracter. Si aceasta, pentru ca nu mai credem in nimic, in nimeni, nu mai gasim nicio speranta nicaieri, infantilizati la maximum asteptam sa ni se dea totul sau sa ni se faca numai cadouri.

Cine pe cine confuzeaza? Cine pe cine se insala? Deopotriva inselatatori si inselati ne miscam cu pasi de feline destepte, care vor sa sara la gatul celorlalti cand aceia au o clipa de neatentie. Cel care moare e fericit de ceilalti ca nu mai este in continua stare de agitatie a celui care traieste, dar nu prea invatam prea multe din moarte, din mortile de langa noi.

Lucrurile grave sunt banalizate prin luarea lor in deradere si pentru ca decredibilizarea atinge continutul fiintei interioare, ea este mai intotdeauna o satira lunga la tot ceea ce noi iubim sau fata de ceea ce noi credem. Banalul, derizoriul inlocuie ceea ce ne sustine in viata si viata noastra se transforma intr-un teren de fotbal, unde toata lumea poate sa zbiere pentru ca nu ne mai apartinem.

Insa iesirea din vartejul fricii inseamna sa stai langa el. Cel care priveste duhovniceste lumea si care sta in harul lui Dumnezeu, Singurul nemiscat, intelege ca toate evenimentele au un rost si ca toate trebuie judecate profund. E luat de val, de vartej, numai cel care nu are de Cine sa se tina. Optimismul nu consta in faptul ca cineva traieste intr-o lume imaginara, ci in aceea ca el stie ca nu tot ceea ce pare a fi real e realitatea.

Realitatea lumii si a vietii e acolo unde inima a intrat in ritmurile vesniciei si poate sa discearna lumea fara a mai fi infriocasat de rafalele de emotie gratuita ale zvonurilor. Omul duhovnicesc e paradigma stabilitatii si a credibilitatii care decredibilizeaza orice aiureala futurologica, orice imperiu pamntesc care se vrea a fi vesnic si orice fericire cumparata din supermarket.

In fata dezinformatorilor de profesie sta decodorul duhovnicesc care este omul duhovnicesc si care face lumina esentiala acolo unde e o pacla imensa. Astfel trebuie sa inteleaga cei din afara Bisericii, pretuirea enorma pe care crestinii ortodocsi o au fata de Sfintii in viata, pentru oamenii duhovnicesti care vad lumea si viata prin ochii lui Dumnezeu, prin simtirea harului in ei insisi.

Cand cerem sfat duhovnicesc nu cerem informatii teologice sau morale, ci adevarata intelepciune, intelepciunea experentiala de care avem nevoie. Ni se da in cuvinte, in putine cuvinte, miscarile personale ale Duhului in cei care se curatesc de patimi. Pretuirea pe care o avem pentru Parintii Ortodoxiei este pretuirea pe care o avem pentru adevarul nefalsificat al vietii de aici si al vietii de dincolo.

Panica decredibilizarii vine din aceea ca totul se consuma aici, intre nastere si moarte. Insa pentru noi moartea e o continuare a vietii, o splendida viata, un belsug de viata, daca aici am trait viata in Duhul, plina de sfintenie. Manipularea maselor, faptul ca se pot manipula masele arata ca traim un gol spiritual, duhovnicesc enorm. Si nu ma refer aici la manipularea buna, in scopul benefic al cladirii unei natii, ci la acea manipulare care ne desfigureaza vizibil umanitatea.

Daca traim in Hristos traim insa viata noua. Si viata noastra noua e o stabilitate pe care ne rugam sa o aiba toti, sa fie universala. Stabilitatea interioara pe care o aduce harul lui Dumnezeu este cea care ne face imuni la confuzarea sistematica pe care idelogia postmoderna ne-o serveste pe fiecare zi.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.