Melancolie abuziva

Nu pot sa nu-mi amintesc de tine.
Imi amintesc si cand nu vreau, dar mai ales cand am nevoie, cand te simt ca pe cea mai mare nevoie a mea. Am nevoia sa vorbesc cu tine.

Imi aduc aminte batranetea ta frumoasa, acel a fi de a-mi spune povesti, pe care nu le pot uita nici cand dorm. Stiu ca ma vezi cand ma rog pentru tine. Stiu ca te simt cand slujesc Sfanta Liturghie spre iertarea pacatelor tale si ale mele.

Pastrez frumosul tau in inima mea. E un frumos viu. E un frumos de care nu ma pot dezbara si nici nu o voi face.

Pastrez chipul tau viu, chiar daca i-am uitat contururile, chiar daca contururile lui sunt miscatoare. Cu timpul, iubitul meu bunic, fata ta a devenit din ce in ce mai vie, pe masura ce tu ai devenit din ce in ce mai viu in mine. Cand vorbeam, cand te bucurai de mine, nu stiam sa iti spun toate cuvintele.

Poate ca toate cuvintele trebuiau spuse atunci, insa nici acum nu e timpul trecut. Tu esti viu si eu sunt viu, chiar daca de tine ma desparte o vesnicie sau ma apropie o vesnicie. Cuvintele noastre se spun in continuare.

Pentru ca dragostea are un fel de a vorbi al ei care nu uita niciodata detaliile frumoase si, si le aduce aminte in te miri ce conditii, te miri unde…dar atat de frumos!

Cand ma rog pentru tine te iubesc. Si cand imi aduc aminte de tine inseamna ca nu te pot disloca din inima mea prin nicio metoda. Stiu ca e neinteresanta din afara mea persoana ta sau poate ca nu va interesa pe nimeni persoana ta, cu adevarat, decat pe mine. Cine mai stie?! Ceva e sigur: de cate ori vreau sa imi fii aproape imi esti;nu e nicio distanta intre noi.

Imi aduc aminte de tine in multe contexte, in prea multe. Viata mea e plina de tine. Te rog sa ma crezi ca daca acum iti scriu e pentru ca sa iti multumesc ca nu esti departe, chiar daca esti langa Domnul.

Melancolia mea nu e trista ci bucuroasa. Nici eu, iubitul meu, nu credeam ca pot sa te iubesc mai mult decat am cuvinte sa-ti spun.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.