Roaba lui Dumnezeu Anastasia Titov

anastasia1.jpg

Saptamana trecuta am avut marele privilegiu sa slujesc la inmormantarea Anastasiei Titov, care a repausat la varsta de 92 de ani. Ea a fost una din primele fete pe care le-am vazut in Biserica Ortodoxa Sfantul Vladimir, cand in 1992, ca tanar convertit, m-am mutat in Huston si nu aveam pe atunci nici doi ani decand ma intorsesem la Ortodoxie.

De aceea ea are un loc foarte special in inima mea, pentru ca am avut amandoi o relatie speciala, dar nu am fost singurul care a avut o relatie unica cu aceasta femeie. De fapt, dupa ce am auzit cuvintele pline de caldura care s-au spus la inmormantarea ei, cred ca aceasta a avut o relatie speciala cu oricare dintre noi care am avut ocazia sa o cunoastem.

Tocmai de aceea vreau sa scriu acum despre ea, si pentru asta voi incepe mai intai cu cateva date despre viata ei si apoi voi sublinia altadata, intr-o alta postare, despre relatiile speciale pe care le-a avut Anastasia de-a lungul timpului.

Si voi descrie lucrurile pe care le-am aflat de la ea in timpul anilor de cand ne-am cunoscut.

Daca imi amintesc ceva gresit, sper sa fie cineva care sa ma corecteze, si multi altii care sa ma ajute sa construiesc istoria vietii sale.

Anastasia s-a nascut cand lumea abia intra in epoca primui razboi mondial. A copilarit in Harbin, in China, alaturi de un numar mare de rusi care plecasera din cauza revolutiei bolsevice. In Harbin, grupul acesta de rusi a recreat cele mai bune cute ale culturii ruse prerevolutionare.

Anastasia a primit o educatie foarte buna, era un om poliglot si ca cei mai multi dintre ei, ea a crescut in lumea care avea in centru Biserica. Cand incepea un post al Bisericii, in prima saptamana a postului sau in Saptamana Luminata, scolile si fabricile erau inchise si tot poporul era in Biserica…la toate slujbele, care, spre exemplu, in prima saptamana a Postului Mare dureaza aproape 10 ore.

Din pacate viata ei, a acestei doamne crestine, nu a fost tihnita. A inceput al doilea razboi mondial, cu invazia Japoniei in China, si primul ei sot a fost ucis de soldatii japonezi. S-a mutat din Harbin in Shanghai, unde a lucrat in serviciul administrativ al Sfantului Ioan de Shanghai / Maximovici. Cand odata am spus ca ea a fost secretara Sfantului Ioan, aceasta m-a corectat imediat si mi-a spus ca un episcop nu poate avea secretara o femeie si ca aceasta pozitie este ocupata deobicei de un preot. Si a adaugat, ca ea a fost mai degraba in cortegiul bisericesc care il insotea pe Sfantul Ioan.

A fost o doamna in adevaratul sens al cuvantului si cred ca acest cuvant i se protriveste cel mai bine siesi. In aceasta vreme ea l-a cunoscut si l-a iubit pe Sfantul Ioan.

La finele celui de-al doilea razboi mondial, cand Sovietele invadeaza nordul Chinei, ea foloseste ocazia de a se repatria, moment in care rusii refugiati aici au fost repatriati cu forta. Multi au sfarsit in inchisoare ca fratele mai mic al Anastasiei.

Dupa al doilea razboi mondial, comunismul s-a instaurat in China. Sfantul Ioan si cei mai multi dintre rusi de aici, din Shanghai, au plecat inainte ca regimul comunist sa controleze orasul. Insa Anastasia a refuzat sa plece pentru ca parintii ei erau inca in Harbin si nu a vrut sa plece din tara fara ei. Mi-a spus cat de asprii erau soldatii comunisti…poporul dorea sa le dea flori sau mancare dar ei nu acceptau nimic de la nimeni. Mi-a vorbit despre cum i-au umblat acestia prin apartament. Avea in bucatarie, cand au venit ei, o gaina pusa sa se prepare la cuptor si ei au dorit sa stie de unde, cand, de la cine a cumparat gaina, cat a costat-o, si au vrut sa stie si de unde a avut bani ca sa o cumpere. Ea le-a spus cat a dat pe ea, dar ei au vrut in continuare sa le spune cati bani a dat pe ea, de unde a luat-o, cand si cati bani are si au cercetat si cel mai mic detaliu din casa ei.

Tot ea imi spunea cum un diacon chinez, parintele Fotios, a venit intr-o seara la ea cu Antimisul si cu Sfintele Vase din catedrala din Shanghai. Ea i-a spus acestuia ca nu se atinge de asa ceva, pentru ca este femeie. Parintele Fotie i-a spus insa ca ea nu se va atinge de ele asa cum ar fi facut-o comunistii. E a inteles semnificatia cuvintelor lui si le-a ascuns. A doua noapte acesta a venit si le-a luat din casa ei. Pe acesta nu l-a mai vazut vreodata in viata ei si nu stia ce s-a petrecut cu el.

A cautat o viza ca sa paraseasca China, in momentul cand foarte multi se pregateau sa plece din tara lor. Cand dupa mai multe incercari, in care i s-a refuzat viza de plecare, intr-un final a ajuns la ambasada Braziliei dar si aici i s-a refuzat plecarea in prima faza. Lacrimile ei insa l-au miscat pe ambasador si acesta a facut o exceptie cu ea, dandui actele necesare pentru plecare, atat ei cat si familiei ei ( acesta credea ca are o familie)…adica viza pentru Brazilia.

Nu mai imi aduc aminte cat a trait aici, dar stiu ca a invatat sa vorbeasca fluent limba portugheza. De aici, ea si al doilea ei sot, Pavel Tito, au plecat in Statele Unite, iar ea a muncit la construirea Organizatiei Natiunilor Unite din New York.

Odata mi-a vorbit cum ea si o alta femeie ortodoxa din Ucraina au plecat sa se intaleasca cu un arhiepiscop grec care vizita cladirea Organizatiei Natiunilor Unite. Mi se pare ca arhiepiscopul era din Creta. Ele au cantat salutul cuvenit unui ierarh in greaca, in limba traditionala a episcopului. Un politist de acolo a crezut ca vor sa ii faca ceva episcopului. Credea ca il insulta pe epicop, daca el, invitatul ONU, e numit despot.

Cat a fost la ONU ea a avut posibilitatea sa viziteze Etiopia inainte de revolutia comunista de acolo. S-a intalnit chiar cu imparatul Haile Selassie. Cand s-a pensionat de la ONU, ea si sotul ei s-au mutat in Huston pentru un motiv anume… Eu cred motivul mutarii lor aici se lega de afacerile sotului ei Pavel. Cand am intalnit-o ea avea mai mult de 70 de ani.

Un lucru care m-a uimit intotdeauna la ea a fost acela, ca in multele discutii pe care le-am avut cu ea, descopeream de fiecare data o noua fateta a vietii sale, pe care nu o mai cunoscusem mai inainte. La inmormantare am descoperit alte multe fatete ale vietii ei pe care nu le cunoscusem mai inainte, adica am observat marele impact pe care viata ei l-a avut in multe vieti si ce marturie despre Hristos a dat ea prin viata ei.

Daca Anastasia putea sa mearga la Biserica, atunci o gaseai acolo. Ea a tinut post cu mare strictete pana in ultimul moment al vietii ei, chiar si atunci cand nu putea sa o faca, pentru ca era foarte slabita. Ea s-a curatit pe sine prin munca ei de dirijor al corului de la Sfantul Vladimir, munca pe care a facut-o ca o sora mai mare a parohiei. Ea iradia cu dragostea lui Hristos pe oricine o intalnea.

Dupa cum am spus eu am intalnit-o ca nou convertit. La fel era si sotia mea pe atunci. Noi am fost unii din vorbitorii de limba engleza care ne-am convertit venind in contact cu misiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor, care predica in Oklahoma si am fundat o parohie in care se slujeste in limba rusa, aici, in Huston. A fost destul de greu. In primele luni, sotia mea a fost singura in parohie pe cand eu eram in suburbiile New Yorkului. Ea a fost un strain intr-o lume straina…nu numai ca nou convertita, ci, fiind ea insasi din China, dar nu ca Anastasia care se nascuse acolo, nu stia prea bine nici engleza si nici rusa. Anastasia insa a luat-o sub aripa ei si a facut-o sa se simta ca acasa, ca sa nu mai spun ca ele se simteau ca doua chinezoaice compatrioate.

Am invatat despre credinta atat de multe lucruri de la ea, incat voi avea ce sa spun in urmatoarele articole despre aceasta.

Inmormantarea ei a fost ca un al doilea Paste. Toti care au participat la ea au fost miscati. A trecut aproape o saptamna de la inmormantare si inca ma simt miscat de ceea ce s-a petrecut la inmormantarea ei.

Si dupa aceasta lunga introducere sa auzim ce a spus Maica Ann Lardas despre ea la inmormantare:

A fost o femeie minunata, care si-a petrecut viata pe trei continente. Ea a incalzit inimile oricaruia a cunoscut-o. Si ea si Pavel au devenit bunici pentru multi convertiti, si pe oricine au acceptat, nu a fost niciunul imbratisat decat cu caldura. Pentru parintele Gheorghe si pentru mine nu a fost numai o Maica si un Parinte. Pentru ca ea a fost cea mai iubita Maica, o Maica adevarata. Ea se adresa intotdeauna copiilor folosind diminutive, in asa fel incat Ion era Vania, dupa cum i se spune lui Ion in Rusia. Ea insista intotdeauna sa folosim lucrurile in firescul lor, insa era prima care acoperea pacatele celor care nu faceau acest lucru si in fiecare an tinea sa faca o sarbatoare in care sa te slujeasca cu propriile sale maini. Ea gatea in fiecare duminica cand noi eram acolo si intotdeauna mancarea de post era cea mai mare delicatete.

Ei ii placea sa cante. Ea sofa. Ea venea la mijlocul saptamanii cu uneltele necesare si facea curatenie in casa parohiala si gatea pentru oricine venea in parohie. Daca era cineva fara imbracaminte, data viitoare il chema si ii dadea haine, haine noi, pe masura celui care avea nevoie de ele.

Ea iubea pe toti copiii parohiei si le dadea bomboane ori de cate ori putea. Noi avem o fotografie cu Anastasia in mijlocul copiilor, a celor care duc cosurile cu pasca, iar ea parca se simte un invitat la o emisiune cu papusile Muppet. Ea spunea povesti foarte nostime si avea un foarte adanc simt al umorului. Cand nu am vrut sa stau jos si sa mananc intr-o duminica, fiind grabita, ea s-a ridicat, a luat platoul cu mancare si m-a servit ea insasi, inaltandu-si sprancenele si zicandu-mi: Stii ce spune un proverb rusesc? Un cal bun e intotdeauna unul care e pe picioarele lui. Dupa ce noi ne-am mutat, ea ne suna la zilele noastre de nastere si de nume si ne canta, iar cand noi eram chemati la ziua ei de nastere si de nume, ea ne spunea: Acum fiecare e pe cont propriu. De Bunavestire, cand avea nevoie de un insotitor, pentru ca nu putea sa mearga la Biserica din cauza bolii, noi ii cantam cantecul Arhanghelului, pe voci, la telefon, de la mile departare de ea si asa eram impreuna.

Daca ne uitam la fotografia de alaturi, unde ea este intre fetele de la Scoala Normala, vom vedea ca Anastasia le intrece pe toate laolalta. Pentru ca datoriile ei de sora au fost urmatoarele:

1. A lucrat la zidirea Bisericii, atat in timpul slujbelor dumnezeiesti, cat si in afara lor.

2. A vizitat pe cei bolnavi, intreband pe toti de ce au nevoie si cu ce poate sa-i ajute. A vizitat pe cei din inchisori si i-a ajutat cu ce aveau nevoie.

3. A vizitat pe cei muribunzi si a informat pe preot despre fiecare caz in parte. A citit rugaciunile pentru cei raposati si a ajutat familiile celor adormiti si a avut grija de ele.

4. S-a ingrijit de cei nebotezati si necununati, aducandu-i pe toti la Sfanta Biserica, pentru a li se sluji Sfintele Taine.

5. A ajutat cu tot ce a avut la dispozitie scolile pentru copii care apartin parohiei.

6. A colectionat materiale si fonduri pentru a-i ajuta pe cei necajiti din parohie la indemnul consiliului parohial dupa indrumarea preotului. A ajutat pe toti cei care aveau nevoie de ajutorul Bisericii, pe saraci, bolnavi, invalizi, etc.

7. A ajutat casierul Bisericii sa distribuie carti religioase si liturgice, etc.

Cu totii suntem mahniti la pierderea ei, insa ma bucur ca incercarea teribila a bolii ei a incetat, odata cu asta, si acum se poate intalni cu iubitii ei parinti si cu sotul ei. Vesnica ei pomenire!

In Hristos, Maica Ann Lardas.

Articol scris de catre parintele John Whiteford, cf.

http://fatherjohn.blogspot.com/2006/12/handmaiden-of-god-anastasia-titov.html

Comentariu si adaptare in limba romana, de Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian, la tehnoredactare dand o mana de ajutor si doamna mea preoteasa, adica spre finalul articolului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *