image0094.JPG

Doua maturi, obosite de atata abnegatie,
stateau aruncate intr-un colt si faceau politica: politica strazii.
Erau uscate de abnegatie.

Langa ele, un caine flocos, negru, cu multe zoaie pe el,
adica murdarie, se ruga de maturi sa il ajute cu caldura de afara, adica sa ii mature caldura din blana.

Maturile se uitau de sus la caine desi erau maturi.
Cainele fusese catel la mama lui, care avea grija de el, ii amenaja linistea.
Dar acum, de cand el este orfan si soarele vine la el ca printr-un geam,
viata este foarte grea.

Langa caine, o mica gaza, musca sau libarca, o mica vietuitoare,
ca la Elena Farago, trecea prin fata maturilor sastisite de senzatii tari
si a nevolnicului caine,
ducandu-si linistea lor pe spate, in capul mic sau in inima,
daca gazele or avea si ele, acolo, o inima ca orice om,
caine sau…matura.

Insa maturile nu cam au inima pentru ca te matura de nu te vezi.
Maturile stau tantose, beligerante, acre de emotie.
Am facut din ele niste insolente.
Nu poti sa mai dai cu matura pana nu le ceri voie maturilor.
Un guzgan trece prin pastel ca un tren inter city si
enerveaza pe catel, caine, sau ce-o mai fi el,
il enerveaza rau.

Cainele sare peste maturi,
arunca cana cu lapte de pe masa,
face sa cada draperia…
si tot nu prinde guzganul de apa dulce.

Dupa acest act de eroism se intoarce langa maturi,
gargarita, albina sau libarca ajunsese deja la puii ei
iar eu ma bucuram sa vad,
un tablou de pastel
sau ce o mai fi el,
agatat in fata ochilor mei,
atat de simplu si totusi atat de viu ca acesta.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: