Vorbe de cana folosita

Imi consumi prea repede inteligenta,
treci repede peste cuvintele mele
si cauti insecte, goluri, prapastii…
Cine te-a pus inspector peste ganduri sau peste sentimente?
De ce ma inspectezi, asa, toata ziua,
cu nasul tau adulmecand prozaic peste o cana de cuvinte,
de lapte,
de apa?

Pe semne ca nu ai o cana cu cuvinte si tu
sau de zambet.

Cand imi omori linistea simt, ca oricat de cana de apa as fi, oricat de mult mai folosi,
tot am demnitatea mea de cana folosita.

Vad, imi halucinez in minte degetele tale care ma folosesc,
gandurile tale care se dilata in fata mea si vor sa ma sugrume…

Cand visele tale te trec fiorii,
cand inima ta te trece gandul,
cand tot ce trece… trece,
iti amintesti ca ai fost un consumator egoist de apa,
ca ai baut ca un nesatul viata ta de apa
si nu ai dat niciun strop de cana de apa altora.

Tu esti un consumator sau un consumat de curiozitate?
Tu esti un calau sau o victima?

Se presupune ca o cana,
ca orice obiect,
perisabil,
ageamiu… nu stie pana unde duce nelinistea ta de cautator, de cutezant…

Sa presupunem ca acea cana te cunoaste, te stie.
Cum reactionezi fata de ea?!
Te trec fiorii, o mangai pe obraz,
o intrebi de vorba sau, ca un bezmetic, te napustesti asupra ei si o …strivesti.

Cine te mai face vreodata cana?!
De ce esti cana, cititorule, si niciodata nu te transformi in imbratisare,
in coloana sarutului,
in cruce de stejar, de piatra, de aur?

Cine te face sa fii un uliu, o cana, o marfa, cititorule?!
De cine te doare pe tine cand nu te doare?!
De cin’ ma doare pe mine cand te doare pe tine?!

O cana este intotdeauna un obiect pentru cel care o foloseste in graba
si e un prieten mut pentru cel care contempla lumea.

E un prieten mut
care sopteste celui care vede lumea.

E un prieten care vorbeste.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Despre serpilienii inchipuiti

Ma uit din cand in cand, ca sa ma ingrozesc nu de alta, la emisiunea domnului Lorin Ioan Fortuna de la DDTV. Intr-o emisiune spunea ca unul din dumnezeii plantei, lumii, sau al tarii noastre este Mihai Eminescu. Apar serpilieni, vulturieniranguri astrale…in limbajul domnului Fortuna.

Rugaciuni catre divinitati care de care mai socante. Are o teologie si o cosmologie acest domn de te baga in sperieti. Domnul Dan Diaconescu a coalizat cativa oameni de o dubioasa excelenta, care te naucesc cu ce pot debita.

Spune doua lucruri normale si apoi incepe cu cosmogonii gnostice actualizate.

Lupta insa cu masoneria dar…partea esoterica e partea dumnealui. Mantuirea prin iubire este la dumnealui mantuirea prin sexualitate. Oamenii se intrupeaza, sunt avatare.

Hristos este pentru el un avatar al unui zeu, un avatar secundar. Societatea predominant luminoasaEfectul Da Vinci este efectul samantei, al spermei barbatesti.

Mihai Eminescu e omul soim. Toate insemnarile sunt din emisiunea de astazi, 10 februarie 2007. As vrea sa ii cunosc pe oamenii care cred astfel de nebunii. Fata vorbitorului e intotdeauna rosie, flambata.

Emotii toxice. Terapie astrala. Trebuie sa credem in extraterestrii, ne spune el. Toti parazitii nostri sunt efectul civilizatiilor extratereste degradate. Pentru el, Sfantul Pavel e un fals slujitor al lui Dumnezeu, care a marit ilegitim invatatura lui Iisus.

Religia Ortodoxa este pentru el o religie falsa. Nu poti vorbi in numele Sfintilor, ne spune vorbitorul. Domnul Victor Roncea e blocat religios datorita credintei ortodoxe, spune acesta. El ne ajuta sa ne eliberam de credinta ortodoxa.

Alte detalii: Osho e luminos, Stainer a fost serpilian. Platon a fost serpilian. Tot ce bun de la Platon e ca realitatea este o iluzie. Sufletul nu e vesnic. El vine din purgatoriu. Viata vesnica nu este eterna, ci e mai mare decat cea fizica. Toti putem ajunge centre dumnezeiesti. Conduce miscarea civica Mihai Eminescu.

Conducatorii omniversului. Fiecare conducator divin are o partenera principala la nivel divin. Notez si sunt socat de ce poate spune. Femeia trebuie sa isi recapete senzualitatea, sexualitatea, creditul astral. Iubire inseamna sex. Exista doar un Dumnezeu Unul, dar si el are o partenera. Noi facem parte din sistemul creational nr. 4.

Numerologie. Agresorii extraterestrii. Ziua 24 e ziua diavolului. Cercetare esoterica. Societatea goriliana. Dupa 2000 de ani am iesit din varianta nebenefica a lumii. Demiurgul planetei terra. S-a rugat pentru Cuza, spunand ca e mason si vrea sa il izbaveasca de cenzura lui existentiala. Pentru rugaciunea finala trebuie sa ai capital spiritual. Poarta stelara, care se va deschide in curand, va face din Terra o stea pitica de culoare alba.

Ceva mult mai tare decat atat si mai postmodern nu se poate face. Adica poti sa debitezi despre planete, zei, moluste, caracatiti, stele polare pitice si inaltute la infinit si esti un esoteric de prima mana.

Repet: as vrea sa cunosc, pana acum nu s-a apropiat vreunul de mine, pe un adept al acestui om care crede asa ceva. E de-o incredibilitate rara ce aud de la el!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

De la cazul Banel & comp. …la Infricosata Judecata

Am zis sa o iau de jos in sus ca sa nu obosesc din prima pe cititorul avid de final.

Mondenii ne-au bagat de ceva timp in cap, cazul Banel Nicolita, Gigi Becali, Dan Diaconescu, Andreea Marin…Le stim pe toate. Un umor care ne face sa ne radem putin de noi. Un fel de ras care educa daca tot e sa radem de noi insine. Eu prefer cazul Banel, desi cazul Gigi Becali sau Marian Vanghelie are tot atata savoare ca si celelalte.

Articolul nostru are legatura interioara. Stati linistiti!

Cazul Banel e cazul omului unic fara nicio contributie speciala decat aceea ca vine dintr-o etnie speciala pentru romani. La noi se ataca tiganul, ungurul, tot la fel de bine cum se ataca moldoveanul, transilvaneanul sau olteanul.

Banel e un tigan cam agramat, bun fotbalist in sceneta Mondenilor, desi nu o cam arata niciodata, care are nevoie de piranda sau primeste bani multi de la Gigi Becali si uneori si bucati mari de branza. El isi schimba parul, e pus in situatii penibile, e mai tanar decat magnatul care il plateste si de aceea mai smecher la vorba.

Cazul Banel prinde pentru ca e un om naiv, care are nevoie de ajutorul cuiva. Suntem noi, cei din fata televizorului sau computerului, care la oboseala si la o bere, vrem sa fie cineva simpatic cu noi…si prietenul nostru este Banel. Banel, prietenul nostru, nu e un om greu de inteles, nu are aere de mare mahar, ci doar de gainar. Cand vrea sa isi faca un prieten, omul neonest cu el insusi isi ia drept partener de gluma sau de afaceri pe unul mai bleg decat el, pe unul manipulabil.

Rasul se concetraza asupra celui slab si nu a celui puternic. Este evident ca aici avem de-a face nu numai cu ironie gratuita sau folositoare ci si cu tare nationale. Aversiunea fata de tigani/rromi, fata de prosti, fata de saraci merge mana in mana in scenetele celor de la Mondenii cu supusenia infidela fata de patronul Becali, cu oftica pe ratingul lui Dan Diaconescu sau pe cel al Andreei Marin.

Saradele actorilor au drept principiu rasul de tot ce intereseaza publicul. Un ras interesat. Rasul de om, de defectele lui…ce mai conteaza?!

+

In Evanghelia de maine, de la Mt 25, 31-46, pericopa Infricosatei Judecati are in prim plan grija fata de om, faptele facute fata de om. Pe tronul slavei Sale (Mt. 25, 31) vine Dumnezeu-omul, Hristos Dumnezeu si judeca pe oameni. Faptele sufletesti si trupesti, milosteniile trupesti si sufletesti, cum le denumim noi, sunt cele care se cer in fata Dreptului Judecator.

Biserica nu ironizeaza pe om, ci il amendeaza pentru pacatele lui. Noi nu batjocorim oamenii, nu ii vedem despartiti dupa banii, culoarea pielii, dupa sexul lor sau dupa genealogia lor!

In Evanghelia Judecatii de maine stau fata in fata Dumnezeu-omul si oamenii. Milostenia, inima omului e ceruta de catre Domnul. Cel care e binecuvantat de Dumnezeu e cel care a facut prin Duhul faptele iubirii lui Hristos.

Caci cel care face ceva pentru om face pentru Hristos, pentru Domnul si Mantuitorul nostru, pentru Creatorul si Judecatorul nostru.

Traditia Bisericii a pastrat amanuntul ca Domnul nu a ras niciodata cat a trait pe pamant, ci numai a suras, S-a bucurat dumnezeieste. Sfantul Nicodim Aghioritul aminteste undeva acest amanunt pretios.

Rasul, atunci cand trece limitele decentei, arata ca avem de-a face cu un suflet frivol, rautacios, depravat. Ca sa razi de un altul la modul trivial, scandalos, trebuie sa il invidiezi, sa il urasti, sa il detesti. Ca sa razi in hohote trebuie sa arati ca esti un om gol de cuviinta.

Daca crestinul ortodox ar rade de un om cu hadicap, nu i-ar mai da milostenie, nu? Daca am rade de un cersetor zdrenturos, de un cersetor real si nu inchipuit ca unii de la noi de la Bucuresti, nu am mai face milostenie niciodata? La fel, daca am considera ca cei care sunt in inchisori nu merita binefacerile noastre pentru ca sunt raufacatori nu i-am vizita niciodata iar daca ne-ar fi frica sa nu ne imbolnavim de boala celor din spitale, nu i-am vizita niciodata la spital.

Exista diferite motive frivole si neiubitoare de a refuza pe cineva.

Cei care sunt numiti blestemati de catre Domnul (Mt. 25, 41) si care nu primesc Imparatia Lui, ci locul unde sunt diavolul si ingerii lui, sunt aceia care nu au niciodata inima pentru altii. Nu se vad decat pe ei.

Insa aici nu numai de milostenia trupeasca se vorbeste si nu numai de ea este nevoie pentru mantuirea noastra ci si de cea sufleteasca, de rugaciunea pentru altii, de sfatuirea buna a altora, de grija pentru sanatatea si linistea sufleteasca a fratilor nostri.

Binecuvantatii lui Dumnezeu ( Mt. 25, 34) sunt cei care au in ei pe Duhul si pe Hristos, au in ei Treimea si fac fapte milostive, iubitoare de Dumnezeu si de oameni. Tocmai de aceea ne atentiona Sfantul Ioan Evanghelistul ( I In. 4, 20-21) ca nu poti sa iubesti pe Dumnezeu in separatie fata de oameni, pentru ca iubirea pentru Dumnezeu sau trairea iubirii lui Dumnezeu fata de noi se transforma in iubire si grija pentru fiecare om care intra in viata noastra sau de oriunde de pe aceasta lume.

+

Daca Banel e mai greu de cap in sceneta Mondenilor, viata Bisericii nu exclude iubirea si grija noastra pentru el. Daca Banel e Gigel sau Ionel si el are hadicap de gradul 1 trebuie ajutat si iubit. Daca Gigi Becali e mai putin erudit decat Andrei Plesu ambii pot sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Daca Andreea Marin este frumoasa si Maria Gheorgovici e urata, in fata lui Dumnezeu consteaza ce fapte bune au facut aceste doua femei.

Nu putem ironiza pe unul si exclude pe altul pentru ca Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la Sine, daca fiecare se intoarce prin pocainta si fapte bune spre Dumnezeu si face voia Lui. La Judecata lui Dumnezeu vom merge cu totii si nimeni nu va fi facut mai mare si mai sfant decat este.

Sper ca articolul nostru sa nu fi fost prea lung. Un confrate de blog si-a exprimat indignarea ca facem articole prea lungi. Daca vi se pare prea lung, cititi si dv. cate fraze sau cuvinte vreti. Nu e obligatoriu sa cititi tot. Insa e bine sa intelegi esentialul.

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş

Despre moarte si viata in viata preotilor ortodocsi

02.jpg

De la faptul ca reverenda noastra neagra reprezinta moartea fata de lume si de poftele ei, pana la faptul ca inmormantarile si pomenirile mortilor ( ca cea de astazi) sunt puncte esentiale in programul nostru de viata si liturgic, am putea spune ca moartea este o permanenta a vietii preotesti.

Drumul nostru intre Botez si prohodire ne face sa fim oameni care cuprindem in aceeasi inima extremele vietii omului, marginile vietii, de foarte multe ori fara sa fim pregatiti interior si suntem luati prin surpindere. Dupa Botez poate urma Cununie sau inmormantare. Dupa sau inainte de Sfanta Liturghie zeci de spovedanii, rugaciuni pana cand picioarele ti se umfla, ti se fac butuc si limba iti amorteste, ti se aglutineaza in gura.

Ai de multe ori nevoie de aer: e prea cald la unele slujbe, ai nevoie de tacere cand nu poti avea parte de tacere sau nu mai poti vorbi de atata oboseala si pari beat. Insa betia ta e din prea multa oboseala, din oboseala cronica. Pentru ca viata preotului nu incepe odata cu slujba din Biserica ci cu nevointa pe care nu i-o vede decat preoteasa si copiii, familia si ucenicii apropiati, nevointa de a fi propriu harului, nevointa de a fi propriu slujbelor, nevointa de a fi propriu intalnirii cu oamenii.

Desi pare sa nu avem un program, ziua noastra de munca este de 24 de ore. Si in somn te pregatesti pentru a sluji lui Dumnezeu si oamenilor. Suferintele si oboseala ta se amesteca cu bucuria si frumusetea milei lui Dumnezeu, care se coboara cand te impartasesti sau impartasesti pe altii, cand te rogi pentru altii si simti ca altii se roaga pentru tine. De multe ori stam in picioare din rugaciunile multora care ne iubesc.

Pacatele tale te dor. Dezamagirile tale nu sunt putine. Asperitatile vietii te infiora de multe ori. Omul crede ca iti plateste rugaciunea, slujba, ca te-a impacat, ca si-a facut datoria fata de tine…dar de cele mai multe ori nu s-a folosit de rugaciunile tale, pentru ca nu are inima deschisa catre Dumnezeu.Intre durerea pentru altii si bucuria pentru ei, nu trebuie sa pierzi din vedere nici familia ta, rudele tale, prietenii tai, superiorii tai ierarhici…ci te gandesti la toti, ii porti pe toti in tine si in rugaciunea si iubirea ta.

Viata preoteasca este una harismatica, nu are nimic din obisnuinta unei vieti traita aiurea. Nu mai e o viata a ta, ci e mereu o minune, un dar, o cruce, un colos…si o eliberare profunda. Cand simti ca o sa cazi atunci vine izbavirea ta. Inseninarea ta e un dar de sus. Nu te insenineaza decat harul. Preotii traiesc din har si prin el.

Sunt ispite imense…insa si pocainta multa, pe care nu o vad prea multi ochi. Cel pe care il discreditam public pe drept sau pe nedrept, habar avem ce face cand se intalneste cu Dumnezeul sau si al nostru in rugaciune si ce Ii spune Lui, Cercetatorului constiintelor noastre.

Oboseala e o erodare a fiintei noastre, una continua. Cu cat mergem spre moarte cu atat ne simtim mai plini de viata. In mijlocul acestei avalanse de senzatii si impresii, nu ne despartim niciodata de gandul mortii chiar si cand traim cele mai mari bucurii ale harului. De ce? Pentru ca moartea e intrare la Mirele nostru, e inceputul vesnicei bucurii.

Viata preotului e plina de moartea care face viu. Deopotriva inviem pe altii si suntem inviati de catre colegii nostri si coslujitorii, fratii nostri, prin Sfanta Spovedanie. Ruperea cu pacatul e moartea noastra zilnica si invierea noastra continua prin har, umplerea noastra cu Duhul este viata noastra.

Tocmai de aceea am spus ca viata preoteasca, si viata ortodoxa in genere, adaug acum, este una harismatica. Harul e viata noastra, care sta sub hainele noastre cernite, sub fetele noastre concentrate si sub barbile sau potcapurile noastre. Ascunsul din noi e viata Treimii, e harul Preacuratei Treimi. Si tocmai de aceea privim moartea senin, pentru ca singurul nostru dusman e pacatul si nu moartea. Esenta pacatului e moartea sufleteasca si trupeasca, e decaderea interioara, stapanirea noastra de catre demoni.

Cand ne gandim la moarte si ne rugam pentru cei adormiti, pe de o parte plangem plecarea lor, pentru ca ne-au fost si ne sunt dragi iar pe de alta parte vrem sa fim acolo, in Imparatia Sa impreuna cu ei. Rugaciunea pentru ei este o neuitare a lor dar si gandul ca vrem sa fim cu ei, un fel de bilet de plecare spre ei.

Odihneste, Doamne, pe toti robii Tai ortodocsi de pretutindeni si din orice veac si toata lumea Ta, acolo unde straluceste lumina fetei Tale si ne miluieste pe noi, cei care iti cantam Tie cantare de biruinta! Ca la Tine e viata, bucuria, frumusetea si odihna noastra vesnica si Tie slava Iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.