23452345.jpg

Cand vrei sa dai ceva cuiva ii dai ceva care te reprezinta. Ii dai o icoana, o carte, un obiect… un dar care sa te faca mereu viu in inima si in casa lui. Darul nostru trebuie sa aiba o relevanta enorma pentru celalalt, sa fie ceva pe care nu l-ar da nicidecum altora ci pe care s-ar sprijini, s-ar odihni si regasi in el. Am primit de-a lungul timpului daruri banale dar si daruri neinlocuibile. Darurile neinlocuibile reprezinta atat lucruri de mare intimitate, care sunt in mine dar si lucruri care sunt la mine. Darurile neinlocuibile fac atat de mult parte din mine, chiar daca sunt in afara mea, incat nu ma pot imagina fara ele. Fotografii, lucruri, carti, Sfinte Moaste, un pix sau un stilou, un DVD sau un CD, o haina sau o semnatura au devenit valorile duhovnicesti si valorile iubirii cu care am fost binecuvantat si onorat de catre oameni. Aceste urme raman, sunt de nesters. Sunt darurile care mai inainte de a ne bucura ne schimba iremediabil viata, ne-o schimba in bine, ne cultiva in modul cel mai benefic cu putinta.

*

Teama de urat, teama de intuneric, sila de gretos, de pestilentialitate…Nu ne plac deseurile desi noi le facem. Gunoiul care se aduna in mormane sau hartiile de pe jos sunt elemente care sfideaza privirea noastra numai daca avem o inima contemplativa. Daca nu avem niciun simt al masurii sau ne complacem in murdarie pana peste urechi bineinteles ca tot ceea ce striveste bunul simt pare sa fie o normalitate. Simtul normalitatii e foarte strivit la noi. Cei care cauta normalitatea in exces sau care confunda frumosul cu chiciul nu au apetenta pentru normalitatea lui Dumnezeu, pentru logica duhovniceasca a lumii. Insa dincolo de uratul aparentei si dincolo de frumosul opulentei intotdeauna sta harul lui Dumnezeu care ne indeamna sa vedem frumos lumea, care ne descopera o lume adanca, abisala, care sta in slava Treimii.

*

O luam la vale… Vaile smereniei si muntii mandriei. Adesea in Sfanta Scriptura valea, cavitatea care trebuie sa se umple cu harul lui Dumnezeu desemneaza smerenia, umilinta, iar inaltimea e uneori semnul virtutii dar si al infatuarii. Pe muntii cei inalti se tamaiua zeii in Israel. Muntii cei inalti erau egalizati cu idolatria, cu infumurarea trufasa. Cand omul se coboara in smerenie, cand vine la vale, observa ca vede mult mai bine cine este, cat este, cum este…Cand enuntam o opinie ar trebui mai intai sa spunem unde suntem: in vale sau pe munte. Trebuie sa ne precizam mai intai din punct de vedere ontologic si apoi epistemologic. Daca suntem in har atunci suntem in valea smereniei. Daca suntem departe de Dumnezeu si ne enerveaza logica lui Dumnezeu atunci suntem pe muntii mandriei si vorbim cu aroganta despre Dumnezeu si despre om.

*

Exista mitul omului perfect in orice conditie. Exista mitul frumusetii care se pastreaza cu liposuctii. Exista mitul marului mare care e gaunos si artificial creat. Exista mitul coerentei logice in cadrul unei antropologii spontanee. Exista mitul informatiei de care avem neaparata nevoie. Exista mitul ca noi trebuie sa distrugem toate miturile. Exista mitul abandonarii in ireal ca si cel al inlantuirii in concret. Exista mitul bogatului cu sansa si a saracului fara nicio utilitate. Exista mitul securitatii statale dar al insecuritatii individuale. Exista mitul sinceritatii minciunii. Exista enorm de multe mituri de care ne stergem la ochi pe timp ce ne trezim. In spatele tuturor presupunerilor exista o viata personala care are sau nu are liniste si stabilitate. Toti ceilalti idoli mincinosi cad in fata intrebarii: daca tot ce am acumulat si stiu eu, nu ma implineste, la ce bun sa mai adun… mituri?

*

Pornim de la ideea ca tot ce am trait in copilarie se numeste infantilism si ca de starea interioara de confort pe care o traiam atunci trebuie sa ne dezlipim ca sa devenim rationali. Pe masura ce incercam sa ne rationalizam sentimentele aflam ca suntem instinctuali. Pe masura ce ne luptam cu faptul de a nu da frau propriilor noastre porniri, bune sau rele, ajungem la concluzia ca avem conceptii de viata net diferite de ale celorlalti. Ne luptam toata viata ca sa dovedim ca suntem singulari, ca suntem unici si ca in unicitatea noastra nu avem niciun gram de generalitate, niciun punct de legatura cu ceilalti. Batranetea, de la vreo 70 de ani incolo, te face sa fugi dupa sentimentalismul candid, calm al copilariei si vrei sa nu mai auzi nimic din aceasta prostituare a vietii pe care ti-o propun exigentele sociale. Cu alte cuvinte adolescenta, tineretea, maturitatea prima sunt momente de ideologizare ale vietii noastre, de manipulare sau automanipulare fortata, in care incercam sa fim luptatori cu viata, cu ceilalti, cu istoria. Numai copilaria si batranetea adanca ne arata ca gestul firesc, neputinta, ajutorul celorlalti e neaparat, ca e ceea ce ne caracterizeaza. Pornim de la ceea ce stim spre ceea ce vrem sa uitam si ne intoarcem la ceea ce deja stiam…

*

Da-mi o sansa sa te cunosc! Cand il cunosc pe cel care are de daruit mult raman mereu contaminat de el. Nu mi-e frica de faptul ca m-as pierde in gandirea cuiva, in sentimentele cuiva, in modul de aprehensiune al lumii intr-o varianta anume, personala. Tocmai atunci cand ma scufund in experienta cuiva, in iubirea cuiva inteleg adancimile mele si mai mult, neajunsurile mele, pacatele mele. Nu mi-e teama sa iubesc si sa admir oameni, oameni diversi, oameni diferiti. Admir pe cineva pentru ca stie sa isi lege sireturile la pantofi, admir demnitatea altuia, verva unuia in discurs, sufletul frumos al scriitorului si predicatorului cutare, admir pocainta unuia sau faptele lui extraordinare, admir o gaza si admir un munte. De ce m-as teme sa admir si sa ma bucur, sa iubesc, sa imi placa ceva, atata timp cat toate aceste admiratii si iubiri si sinceritati fata de cineva sau ceva ma creeaza?! Nu mi-e teama sa ma intalnesc nici cu mine si nici cu altul in mine. Insa nu suport excesul in a-ti face rau de unul singur. E un sadomasochism demonic de care nu avem nevoie ca sa traim.

*

M-am prins ce vrei sa-mi spui… Decodificam mesajele venite spre noi mai inainte de a da raspunsuri. Cand privim cuvintele si nu au o semnificatie logica, asteptam intotdeauna sa existe undeva, cumva, o portita de scapare. Tocmai de aceea cuvintele dintr-un rebus sau iesirea dintr-un labirint presupune intotdeauna o solutie si concentrarea de a iesi de acolo, de a rezolva micul tau mister. Cand stii ca esti intr-un labirint stii ca cineva a facut si o iesire. Numai ca cel mai greu lucru e sa ne imaginam ca nu exista nici o solutie. De la nici o solutie vin toate belelele. Cand crezi ca nu mai este nimic de sperat atunci cazi in negura deznadejdii. Insa pentru un crestin ortodox exista intotdeauna o gaura in zid pe unde afli, cu ajutorul lui Dumnzeu, cum sa te strecori sau pentru credinta ta, cad zidurile ce iti stau inainte. Omul postmodern trebuie sa inteleaga logica zidului cu fisuri sau a zidului care se prabuseste din senin. Dumnezeu a dat omului logica nadejdii care nu poate suporta zidurile inexpugnabile.

*

Ameteli de primavara si raceala de primavara…Poti sa ai si betie de primavara, indragosteala de primavara, nebunie de primavara…Exploatarea primaverii are ori flori ori excursii de amor. Martie vine la noi cu flori, cu cadouri iar de ceva timp februarie vine cu dragoste, cu amor. De ziua indragostitilor dar si a libidinosilor se ascut/tocesc imediat simturile in muzica la maximum sau in sex la plezneala. Vom avea deopotriva reclame la dragoste cu bani sau la casatorii de o zi. Ne consumam toata dragostea de ziua indragostitilor si apoi dam de 1 si 8 martie numai flori, pentru ca pe 9 martie, barbatii avizi de alcool, sa bea intre 44 sau 99 de pahare de ce mai au sau mai pot sa cumpere. Intre bani, sex, cadouri, flori, alcool, droguri, orgii, calatorii exista un fir rosu, un fir care leaga toata afacerea: trebuie sa ne consumam acum toata dragostea si puterea, pentru ca nu mai avem cand. Mitul tineretii cu forte inepuizabile se bate cap in cap cu mitul batranului bosorog care nu se mai bucura de nimic. Numai ca tanarul imbatabil ajunge bosorog in scurt timp, ajunge generatia expirata si priveste tacut, molcom, la visul unei nopti de primavara, in care a crezut ca trebuie sa se epuizeze atunci cu totul, pentru ca mai tarziu nu mai are cand.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: