Despre deficiente de relatie
Observ, din experienta proprie, ca noi, crestinii ortodocsi, suntem adesea perceputi ca niste oameni care au aptitudini maladive spre claustrare si obedienta muta fata de dogme, care traim o frica paralizanta si glaciala in fata lui Dumnezeu si a Judecatii Sale, si suntem, in mare masura, aculturali si asociali.
Oamenii cu care am intrat in contact, si nu numai aici, pe blog, si care veneau dinspre filosofie sau alte stiinte umaniste, ne-au tratat initial, pana sa-si dea seama ca gresesc, ca pe niste ageamii in ceea ce priveste ramurile „laice” ale culturii.
Ne-am dat seama ca aceasta este o reactie inoculata in mintile oamenilor, sub forma a nenumarate prejudecati, de catre societate si institutiile de invatamant imbibate de filosofie umanista. Suntem priviti ca niste habotnici, care gandim in serie, ca niste persoane incapabile de judecata critica profunda in domenil stiintific, care acceptam cu lejeritate si confort „adevarul biblic” si suntem incapabili de reactie in fata „dogmei bisericesti”.
Asezarea in fata noastra a interlocutorilor nostri non-ortodocsi sau mai putin ortodocsi in fapta si in cugetare, este aceea a oamenilor care cred despre noi ca ne-am nascut in Manastire sau in varful muntilor, am fost crescuti de monahi sau, in orice caz, undeva in sanul Bisericii, n-am citit in viata noastra decat Biblia si n-am privit decat Biserici si oameni credinciosi ca si noi. In timp ce realitatea este tocmai contrariul unei asemenea opinii de-a dreptul infantile despre noi.
Realitatea este ca n-am aprofundat in scoli si in facultati (in cazul meu, Facultatea de Litere), ca materii de studiu, decat viziuni filosofice si stiintifice ateiste, anti-crestine si anti-ortodoxe, ca nu am gasit calea spre Biserica in aceasta lume decat printr-o minune dumnezeiasca, fiindca nimic din anturajul nostru nu ne-a indemnat vreodata la asa ceva. Intalnirea cu Dumnezeu a insemnat o cadere a cerului in capul nostru, care ne-a dat peste cap toata viziunea pe care o aveam despre noi si despre lume, care n-a luat prin surprindere si ne-a indurerat catastrofal de profund in ceea ce priveste capitolul „intalnirea cu noi insine”. Pe Dumnezeu L-am aflat in urma unui parcurs anevoios, plin de lupte si de privatiuni, infruntandu-ne cu noi insine dar si cu opozitia celorlalti si cu umilinte de tot felul venind din partea celor pusi pe batjocura.
Am fi putut ramane foarte frumos in orizontul stiintei si al filosofiei moderne si am fi fost apreciati, fara sa ne mai zbatem atat de mult, fara sa mai ne simtim fiinta sfaramata de suferinte de tot felul, din cauza acestei optiuni. Din punctul de vedere al prosperitatii materiale, al confortului social si al recunoasterii publice, ne-ar fi fost incomparabil mai bine decat ne este in situatia de fata.
Insa noi am fugit de acestea nu pentru ca nu le cunosteam (ar fi un paradox), ci pentru ca eram saturati de ele si pentru ca nu ne-au atras atentia decat asupra saraciei noastre sufletesti, umplandu-ne de durere pentru conditia umana, dar nu ne-au dat si metodele de imbogatire spirituala, ci numai surogate si subterfugii „spiritualiste”, filosofice, epistemologice, lipsite de orice continut real, cu adevarat spiritual, duhovnicesc.
Nu ne „inchidem” in Biserici si nu ne „ingropam” in Manastiri pentru ca nu stim ce e lumea si ce e viata sau pentru ca suntem refractari, mizantropi, asociali, ci tocmai pentru ca am experimentat-o prea mult in varianta ei „laica”, ateista („agnostica”, dupa cum imi atragea atentia cineva), pentru ca ne-am pierdut foarte multa vreme si energie cercetand filosofia si cultura lumii. Si pentru ca am gasit o explozie de viata si o dimensiune existentialista de o bogatie infinita in interiorul Bisericii, care face sa para paupera toata experienta umana din afara ei, care ne umple mental, afectiv, duhovniceste, ne implineste plenar si ne lasa sa vedem ca lumea, cu toata frumusetea ei lasata de la Dumnezeu, nu e decat varful iceberg-ului, in timp ce viata duhovniceasca e adancul intelepciunii si al bucuriei care nu se vede de la suprafata lucrurilor.
Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina