Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Scrisori, rugăciuni, cuvinte de iertare

primavara-de-muguri.jpg

Am primit și am scris scrisori de iertare. Când mi-am cerut iertare de la cineva am făcut-o pentru că am conștientizat greșeala mea și am elogiat părerea și demnitatea celuilalt.

M-am înșelat de mai multe ori asupra unor persoane, care s-au dovedit oameni de forță, de echilibru în cele din urmă, pe când au existat și destui oameni care m-au dezamăgit în mod repetat, încât cuvintele de iertare și-au pierdut toată semnificația lor benefică.

Scrisoarea de iertare este una de conștiință. Ceri iertare numai de la oameni care simți că pot să vadă că gestul tău este un gest de conștiință, că este o restaurare a adevărului interpersonal.

Este superfluu însă să ceri iertare de la cel care nu mizează pe conștiință în viață, pe conștiința inimii, ci pe o civilitate searbădă searbădă, care se simte lezată la infinit pentru un gest al tău, chiar dacă tu îl regreți în mod evident.

*

Crestinii ortodocsi au obiceiul frumos, foarte sfant, ca inainte de orice post sa isi ceara iertare reciproc. In ritualul ortodox al Pavecernitei sau la Miezonoptica monahii si mirenii isi cer iertare de la cei mai mari si intre ei.

In ceee ce ma priveste, cred ca nu se poate face rugaciune in comun acasa sau la Biserica pana nu ne cerem iertare reciproc, pana nu ne acceptam cu bunavointa si cu smerenie unii pe altii. Iertarea ca mila de la Dumnezeu si iertarea altora sunt contingue, dupa cum auzim in rugaciunea Tatal nostru. Insa nu suntem iertati doar pe cat iertam noi.

Dumnezeu nu ne iarta pe masura iertarii noastre ci cu masura divina. Tocmai de aceea cuvintele: si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri nu trebuie sa ne duca la gandul ca exista o echivalenta intre iertarea lui Dumnezeu si iertarea semenilor nostri de catre noi, ci Domnul a vrut sa ne spuna ca pe masura ce noi tindem sa iertam si iertam oamenilor, El ne iarta din plin, ca un Dumnezeu si nu cu masura umana, greselile noastre.

*

Nu cred ca poate exista om frumos daca nu stie sa ceara iertare, daca nu stie sa isi vada erorile si sa invete din ele. A-ti cere iertare de la cineva arata noblete, tarie de caracter si nu slabiciune. In rugaciunile noastre iertarea pacatelor, cererea milei lui Dumnezeu este continua. Mila lui Dumnezeu nu este o sintagma pioasa, fara continut pentru crestinul ortodox care isi vede pacatele si cere iertare pentru ele.

Ea este o realitate, o realitate ce ne adanceste, ce ne infrumuseteaza. Dupa slujbele de seara de dinainte si din Postul Mare avem rugaciunea Sfantului Efrem, rugaciunea pocaintei cu metanii mari si mici. Cazand la pamant cu toata umilinta in fata lui Dumnezeu, gestul fizic fiind o urmare a gestului interior de cadere inaintea lui Dumnezeu, la mila Lui, simti cum harul pocaintei, al umilintei coboara in tine si te stapaneste.

Dupa lungile slujbe ale acestei perioade iesi ca din cuptorul de foc, iesi transfigurat, innoit, stapanit de o dulceata si de o sfiiciune interioara rara. Se petrec lucruri cutremuratoare cu noi in Biserica lui Dumnezeu! Lucruri care intrec orice minte, orice simtire, orice asteptare.

Intri un om greu, un om bulversat la rugaciune si iesi un om cu aripi de har, iesi un cal alb dupa ce inainte erai un rapciugos. Numai sa te stapaneasca Duhul rugaciunilor, sa te umpli de har. Daca te stapaneste harul lui Dumnezeu atunci nu mai iesi cel de dinainte, ci un om innoit.

*

Iarta-ma! este o adanca si sfasietoare nevoie interioara. Pana nu primesti raspunsul, raspunsul la cerere, pana nu simti iertarea inima ta e trista, e plina de lacrimi. Uneori trebuie sa asteptam zile, luni, ani, chiar o viata intreaga ca sa primim raspunsul de iertare, iertarea cuiva sau asteptam la nesfarsit sa vina cuvantul de cerere a iertarii spre noi si nu vine.

Neiertarea e o suferinta care ne sfasie inima. Cand am fost intr-o asemenea situatie nu am putut sa stau prea mult, am cerut iertare imediat, insa exista si oameni in viata mea care nu imi primesc si nu sunt bucurosi sa ma ierte.

Pentru ei sufar si voi suferi: dar sufar cu nadejde, iertandu-i si dezlegandu-i de toate pacatele ce le fac impotriva mea, din ura nestapanita ce o au impotriva lui Dumnezeu si a vietii curate, cuvioase. Asteptarea iertarii e o rugaciune continua, o rugaciune care face bine ambelor parti, chiar daca cei care se impotrivesc rugaciunilor tale nu stiu ce dumnezeiasca si inspaimantator de puternica si de inalta e rugaciunea.

*

In cadrul familiei iertarea si bucuria pentru celalalt, rugaciunea pentru celalalt e aerul insesi al familiei. Intr-o enorie sau intr-un asezamant monahal fara iertare reciproca, ingaduinta reciproca si conlucrare intre membrii lor nu se poate convietui. Iertarea insa e mai mult decat toleranta. Toleranta accepta o stare de lucruri dar nu incearca sa o schimbe.

E o acceptare pasiva, un altfel de discriminare tacita sau o suportare de nevoie. Iertarea insa isi asuma pe celalalt chiar daca el nu are simtul iubirii prea dezvoltat sau nu vrea sa intre in fluxul continuu si vesnic al iubirii Bisericii, care este iubirea Treimii fata de oameni.

Iertarea se manifesta ca rugaciune si lacrimi, si dor, si asteptare pentru luminarea si indreptarea oamenilor, a tuturor oamenilor. Toleranta insa e o dimensiune sociala, pe cand iertarea si rugaciunea sunt dimensiuni vesnice, pentru ca pun pe om in relatie directa cu sursa iertarii, cu Dumnezeu.

*

O mostra de sensibilitate sfanta: un om duhovnicesc isi cere iertare la orice om, copac, planta pe care o striveste, o deranjeaza…Pe un om cu mintea lui Hristos il deranjeaza orice nedreptate, orice pacat, orice nesimtire, orice moarte, orice abjectie.

Sensibilitatea curata nu poate suporta neadevarul si nedreptatea, nu poate suporta minciuna si depravarea. Ea reactioneaza cu durere, cu rugaciuni de durere catre Dumnezeul tuturor. Nu te poti ascunde de pacatele oamenilor dar nici nu le poti accepta in fiinta ta. Pentru ele te rogi.

De aceea crestinii ortodocsi nu tac nici cand tac, nu accepta minciuna chiar cand nu vocifereaza impotriva ei, ci reactioneaza in inima lor pentru ca nu se pot impaca cu ceea ce e nedrept in fata lui Dumnezeu. Insa crestinul ortodox stie ca nu se poate petrece nimic in viata lui sau in viata lumii fara ca Dumnezeu sa ingaduie.

Atunci cand omul duhovnicesc simte ca Dumnezeu ingaduie o anumita oroare, atunci el tace si se smereste in fata dreptei judecati a lui Dumnezeu, pentru ca el are constiinta ca si el merita pedeapsa, ca si el e demn de judecata lui Dumnezeu.

*

Stim ca Dumnezeu ne-a iertat pacatele cand nu mai simtim ca ele lucreaza in noi, cand nu mai avem niciun drag de ele. Simtim iertarea lui Dumnezeu ca o despartire progresiva de tot ceea ce ne impovara. Ne simtim in largul nostru, fara sa ne mai simtim stransi de gat, cand fratele nostru cu care eram in cearta se impaca cu noi si ne vede cu ochi binevoitori.

Ne simtim la loc larg, ne simtim liberi, cand stim ca facem altora ceea ce vrem sa ni se faca si noua si ne achitam cu constiinta de toate datoriile noastre. Chiar daca nu stim sa scriem cuvinte de iertare sau nu ne gasim prea bine cuvintele, fata noastra si putinele cuvinte pe care le putem spune in fata celui care e suparat cu noi inseamna impacare.

Iertarea e impacarea cu altul si cu noi. Exercitiul impacarii este un exercitiu al inimii, al libertatii. Pentru ca suntem liberi sa iertam si putem sa iertam primim si mai multa libertate interioara si mai multa pace si mai multa incredere in oameni.

Neiertarea e o ramanere pe loc a noastra nu a celorlalti. Va indemn sa faceti pasul iertarii catre celalalt, in masura in care simtiti ca acest pas e dorit si asteptat!

Daca considerati ca gestul dv. este unul comic sau impropriu pentru celalalt, asteptati clipa impacarii cu el cu rabdare, rugandu-va pentru el. Rugaciunea naste minuni daca ura naste monstri. Nu veti fi niciodata dezamagiti de rugaciunea dumneavoastra de iertare pentru cineva anume. Va asigur de acest lucru.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu împotriva arianismului manifestat în arta modernă

Next

Hristos si sfințenia în Rugăciunile din canonul pregătitor pentru Dumnezeiasca Împărtășire

7 Comments

  1. Bogdan

    Iertarea implica o asumare a conditiei, un act de smerenie profunda. Cand iertam pe cineva fiinta noastra il accepta pe celalalt si incepe un dialog sincer cu el. Iertarea faciliteaza dialogul si dovedeste iubirea de aproapele.

    Nicolae Steinhardt vorbeste de greutatea iertarii personale, omului ii este cel mai greu sa se ierte pe sine. Iertarea persoanei proprii reprezinta un act de profunda smerenie, o acceptare a conditiei si o lasare in voia lui Dumnezeu.

    Sunt intru totul de acord cu cele afirmate de Parintele Dorin. Libertatea implica iubire, iar iubirea implica acceptare, iar acceptarea implica iertarea celuilalt si primirea iertarii de la celalalt.

  2. Multumim frumos, domnule Bogdan, pentru comentariul dv.

  3. Istrate Claudia

    Avem cel mai frumos cuvant din DEX-ul limbii romane ,,Iarta-ma,,. Si ce poate fi mai frumos decat putitatea si sinceritatea unui ,,IARTA-ma,, care spun cu lacrimi in ochi face mai mult decat orice altceva!…

    Iertarea o primim si de la Dumnezeu pentru gresalele noastre, si daca primim de la El cu siguranta trebuie sa o oferim si noi celor care ne-au gresit!!!

    Azi ne rugam lui Dumnezeu pentru avere, case, masini….nicidecum prentu iertare….doar atat trebuie sa-ii cerem si El ne va da ceea e nici nu visam ca ne va folosi!…si anume Mantuirea….rau de cei ce cer atatea, fara sa ceara mantuirea!!!…cu Mantuirea avem totul, daca il avem pe Dumnezeu avem viata vesnica!!!

    Dumnezeu sa mantuiasca tot credinciosul!

  4. Camelia

    Mark Twain,vorbind despre iertare,spunea, ca:

    „Iertarea este mireasma pe care violeta o lasa pe calcaiul care a strivit-o.”

    Cred ca este una dintre cele mai frumoase definitii date iertarii.

    Insa nu odata,multi dintre noi au spus:Te iert,dar nu pot uita!

    Parinte, ce legatura poate exista intre iertare si uitare?

    Se poate spune ca se conditioneaza una pe cealalta sau nu?

    Neuitand nedreptatea suferita sau ofensa primita, pot spune ca am iertat cu adevarat sau doar ma pacalesc pe mine insami?

    Va multumesc anticipat si va doresc tot binele.

    Doamne, ajuta!

  5. Pr. Dorin

    Atât iertarea cât şi uitarea păcatului tău sau a păcatului altuia faţă de tine nu sunt, cu adevărat, acţiuni pur umane.

    Omul nu poate nici să ierte şi nici să uite ceea ce a păcătuit sau ce i-a făcut altul, fără harul lui Dumnezeu.

    E un mare har atât iertarea păcatelor noastre cât şi puterea de a ierta pe alţii.

    A uita păcatele ce le-au făcut alţii faţă de noi e un mare dar al lui Dumnezeu, care vine când noi începem să ne rugăm pentru ei şi să nu stăm, continuu, în reamintirea durerilor ce ni le-au provocat.

    Însă ambele vindecări vin de la Dumnezeu şi când vrea El, tocmai de aceea nu se pot condiţiona la nivelul voinţei mele umane, pentru că eu nu pot nici să iert şi nici să îmi iert păcatele, după cum nici nu pot să-mi reformatez mintea, prin cine ştie ce exerciţii şi practici, ca să uit ceea ce mi s-a făcut rău.

    Eu înţeleg, într-un mod abisal, pe cei care nu pot să uite ceea ce li s-a făcut rău şi nici pe promotorii răului faţă de ei, pentru că ştiu că nu au început, să se roage pentru duşmanii lor, ca pentru ei înşişi.

    Iertarea porneşte cu rugăciunea şi cu neţintuirea minţii şi a inimii, în mod resentimentar, faţă de persoane şi lucruri trecute.

    Uitarea a ceea ce ni s-a făcut e la capătul acestei rugăciuni şi priviri senine faţă de duşmanii noştri declaraţi sau ascunşi în crăci.

  6. Camelia

    O,Doamne,cu cata superioritate afirmam odata ca am iertat pentru ca nu sunt la fel ca ea,eu sunt altfel,sunt mult mai buna,nu ma cobor la nivelul ei…

    Atunci nu constientizam ca sunt victima sigura a mandriei.De fapt,nu realizam nici faptul ca,dupa ce terminam o fapta buna,eram gazda primitoare a ideilor pline de multumire de sine…

    Chiar si acum,pot spune eu ca respect poruncile?Nu,nici vorba.
    Pentru ca incalc cu buna stiinta porunca iubirii Domnului Dumnezeul meu. Prin faptul ca incerc sa rezolv singura multe probleme,nu incerc eu oare,in subconstientul meu sa ma aseman Domnului?

    Cred ca daca as tine cont de prima porunca a Domnului in toate lucrurile,gandurile si faptele mele, as gasi cea mai buna cale de rezolvare a problemelor.Pentru ca prima porunca le cuprinde in ea pe toate celelalte.

    Va multumesc,Parinte,pentru raspuns!

    De fapt mi-ati dat cheia de care aveam nevoie!

    Doamne, ajuta!

  7. Camelia

    Parinte, am sentimentul ca ceva din vorbele mele v-au ranit, v-au suparat.

    As dori sa-mi cer iertare daca,din greseala,asa am procedat.

    Ma simt destul de stanjenita de cateva ceasuri,insa dupa rugaciunea de seara sentimentul a devenit apasator,de aceea am revenit.

    Iertati si binecuvantati, Parinte!

    ………………..

    R: Nu, doamnă, nu m-aţi supărat! Vă doresc numai bine şi spor în toate ale vieţii dv.! Domnul să vă binecuvinteze şi să vă întărească întru toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort