Jurnal de om cotidian ( un fel de lasă-mă să te las)

o-altfel-de-trecere.jpg

În fiecare zi ești pus să optezi între mai mult sau deloc.
O iei pe strada principală, faci la dreapta,
te lovești de realitate,
o izbire dură
și iarăși mai mănânci ceva la doișpe.

Te răzgândești în mijlocul străzii.
Dacă ești mai zănatic pui mâna pe bicicletă sau pe motocicletă și faci turul gândurilor.
Din gând în gând, te cam dor oasele,
o foame de doi lei te răpește
și mai muști din viață încă o dată.

Deși foamea nu e gurmandă se ține de tine ca guturaiul.
Plățile se țin ca scaiul de nori.

Te uiți iarăși la ceas, obturezi tastele,
te dor iarăși șalele
și plonjezi în virtualitatea ta hoinară,
dându-te când Maricica din Balcic,
când Ostrogotul de la capătul mării.

Tu,
despre tine, vorbești urât…
Eu încerc să vorbesc mai cu acupunctură cu tine,
mai cu elan.

Eu nu cred că ție ți-e foame numai de năluci,
chiar dacă visezi numai berze, rațe și alte găinării…
Eu cred că dincolo de neliniștea ta tâmpă stă un băiat care nu e caraghios nicidecum,
care își face temele, care e un viitor de băiat,
care nu e o hahaleră.

Însă cine știe cum ești tu, dacă te subestimezi?
Cine să știe că tu ai principii dacă te lași dus de val?
Cine bagă mâna în foc după tine, dacă pe tine puțin te doare de tine?

La 21: 15, el a ieșit din casă, într-o amărâtă de geacă la modă,
și-a luat bani la el și s-a dus să…bea.
Bineînțeles, singur.

Daca vrei sa îi spui că nu e bine așa, el ți-o retează scurt: Las-mă, bă, în pace!…
El folosește pe bă!…cam nazal, dar pe cine intersează asta?!
El e el și să plece toată lumea când trece el.

După câteva zeci de ore, se va întoarce ca un mort, ca un fir de trandafir stors de vlagă
și va adormi buștean. Când se va trezi va vrea să mânânce, deși nu a contribuit cu nimic la frigider. De milă, îi pui să mănânce, că de aia ești mamă de adolescent și nu…lichea.

Apoi intră pe chat până i se înroșesc ochii, înjură și drăcuie birjărește, dă muzica în surdină până exasperează toată scara…și tot așa, ca o pală de enervare,
te insultă la nesfârșit
și se insultă la sigur,
ros de invidia că nu e și el altul

Final.

Nu sunt de acord cu acest mod de viață, dar el există.
Nu putem da nicio lege în acest sens și nu putem să schimbăm nimic cu forța.
Însă e lamentabil să trăiești așa.

Un nou început.

Se aude un cântec vesel în camera lui. Cred că a aruncat Canibal Corps la gunoi, cu tot grohăitul lor demonic…și și-a adus aminte de vremuri mai bune. Pot eu să cred într-o nouă identitate a acestui tânăr? De ce nu aș face-o… Toți merităm să înviem din morți.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *