Când ai ochii orbi… (nu cred niciodată în întâmplare când e vorba de sfințenie)

Dacă un ortodox, care dovedește că este un om Drept, este hărțuit non-stop de media și denigrat iar nimeni nu îl apară, se numește că e un om cu viață sfântă, pe care nici oamenii și nici demonii nu îl suportă. De ziua hramului mănăstirii, a doua zi de Rusalii, de Sfânta Treime, părintele Daniel Corogeanu a fost decăzut din treaptă înainte de o cercetare prealabilă, la ordin, și nu i s-a permis să slujească Sfânta Liturghie, pe motivul că a ucis-o pe maica Irina Cornici. S-a dovedit ulterior că maica a murit în salvare, spre spital și nu din cauza maltratării ei de către maicile mănăstirii, unde ea era una dintre ele, ci moartea a survenit în urma unei doze prea mari de insulină, administrată de către medicul de pe salvare.

Din emisiunea domnului Dan Diaconescu de la acea dată, unde toată lumea cu ochii limpezi a văzut simplitatea și frumusețea de suflet a părintelui și așezarea interioară a maicilor, dragostea lor pentru sora lor adormită, a reieșit că maica Irina era realmente posedată de demoni, că era foarte slăbită, că demonii o oboseau foarte tare și că maicile doreau să îi dea să mânânce dar ea nu putea sau nu dorea să o facă.

Ca orice preot și creștin, care a văzut demonizați și știe cum se comportă astfel de oameni, știm că demonii dau puteri unor copii sau unor tinere, de nici 4-5 bărbați în toată firea nu pot să țină pe un demonizat pe loc, pentru că se agită, blestemă, te trage de haine, spune tot felul de blestemății sau e gata să își facă singur rău. Dacă nu îi ții bine sau dacă nu îi obstrucționezi cumva, dacă nu îi închizi într-o cameră sau nu îi legi, astfel de oameni pot să facă orice.

Pe Realitatea TV a fost o emisiune în jurul orei 20 unde toată lumea îl considera fals preot, sectar, nebun și spuneau că în Biserica Ortodoxă nu se fac exorcizări. Și data trecută, unii dintre colegii preoți care au dat interviuri în presă au spus că așa ceva, adică exorcizări, citirea molitvelor Sfântului Vasile și ale Sfântului Ioan nu se fac în Biserica Ortodoxă și că astfel de ritualuri sunt temperamente de ev mediu.

Ridicolul situației îți face inima pungă de durere. Dacă Biserica nu vindecă pe oameni de demoni, prin Sfintele slujbe ale Bisericii, cine ar putea să îi elibereze pe oameni de demoni ? Un medic, un psihoterapeut, un ORL-ist? Mă uitam cu groază la confrații mei care vroiau să se dezică cu orice chip de părintele Daniel, ca nu cumva Biserica Ortodoxă să fie acuzată de obscurantism, de fals misticism, de bigotism, de fanatism religios.

Însă care sunt faptele pentru care îl incriminăm? De ce l-am pus la zid mai înainte ca Justiția să decidă și de ce dăm Justiției note false despre starea de lucru a Bisericii și despre situația de fapt?

Părintele Daniel și obștea i-au citit Sfintele Moltive, unei maici tinere, care făcea parte din soborul Mănăstirii și care a venit de bună voie la Mănăstire. Oricine se poate face monah, chiar dacă are hanidicapuri și păcate mari la activ. De ce i s-au citit rugăciunile de exorcizare? Pentru că demonii au început să vorbească prin gura ei și ea să fie furioasă și o determinau la tot feluri de gesturi scandaloase. Nu a fost țintuită pe cruce. Asta este invenție mediatică! Ea a fost imobilizată pe două lemne puse de-a curmeziș de prin mănăstire, pentru ca să o țină în loc.

Ce se întâmpla cu ea dacă o luau medicii și considerau că are probleme psihice? O băgau într-o cameră separată și o puneau în cămașă de forță. Dacă murea la spital și nu la mănăstire, într-un ospiciu, mai făceau atâta tamtam? Nu; cu siguranță nu. Nu mai auzea nimeni de ea, pentru că astfel de oameni mor adesea în condiții stranii.

Cei care neagă exorcismele și spun că spasmurile ei erau craniene și nu provocate de entități demonice infiltrate în noi, datorită păcatelor noastre, bineînțeles că sunt materialiști, care se închină la trup și cred că omul e numai trup și că noi nu avem suflet și nici demoni nu există. Însă noi avem și suflet, suntem atacați și de demoni, și să ferească Dumnezeu pe cei cei care astăzi, în prima zi de post, l-au condamnat pe părintele Daniel la 14 ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o nimeni, și pe toți cei care l-au acuzat și îl acuză de tot felul de răutăți, să fie vreodată demonizați, ei sau cineva din familiile lor, că o să ne explice atunci, cât de ușor și de repede o scot la capăt cu ceea ce simt în ei.

Toți marii duhovnici și părinți ai Bisericii, pot depune mărturie despre cazurile de demonizați care le-au venit în față și despre giumbușlâcurile de tot felul pe care demonii le fac cu noi. Există înregistrări video, audio, translatări ale vorbelor demonilor din cei botezați, cazuri de ex-posedați sau de actual posedați care fac lucruri incredibile pentru cei care cască gura și care născocesc tot felul de răutăți. În România au fost și sunt cazuri cu duiumul de posedați de demoni.

Îmi aduc aminte de cazul unui tânăr copil, posedat de demoni, care într-o iarnă, într-un moment de nesupraveghere, s-a aruncat în iazul înghețat al mănăstirii gol pușcă și făcea baie fără să simtă frigul. O femeie, care ulterior a devenit soră de mănăstire și am întâlnit-o recent în București (despre exorcizările ei Fericitul Ilie Cleopa și Părintele Ioanichie Bălan au făcut o întreagă carte cu ceea ce spunea când demonii vorbeau prin ea), în momentele cele mai sfinte ale Sfintei Liturghii spunea că o arde prezența lui Hristos, că nu mai poate să suporte în Biserică, că vrea afară, să plece și o țineau vreo patru-cinci oameni cu schimbul, care o stropeau cu Sfânta Agheasmă și o sprijineau pe brațe. În momentele de posesie puternică avea o putere așa de mare încât îi răzbea pe cei 5, care o țineau cu ambele mîini, nu în joacă, și dorea să îi ia la bătaie pe preoți. Când ieșeau demonii din ea, i se schimba vocea și avea o voce blândă, frumoasă și începea să se roage, fiind epuizată, extenuată de zvârcolirile și contractările întregii ei ființe.

A nega aceste evenimente eclesiale (pentru că ele se petrec în mijlocul Bisericii, cum le vedem și de fiecare hram, aici, la Patriarhie, de Sfântul Dimitrie, când începe cineva să țipe și să vocifereze și să se tăvălească pe jos) înseamnă a sfida pe tot omul cu minte la cap și a lupta împotriva oricărei evidențe. Posesiile demonice încap pe pagini multiple în cărțile Bisericii, mulți Sfinți au trăit posesii demonice temporare iar dacă noi am devenit cu toții iluminiști acum și atei, agnostici sau liber cugetători, sau pur și simplu ne e rușine să spunem adevărul în fața unei societăți care nu stă în adevărul lui Dumnezeu, înseamnă că suntem niște ortodocși ratați, care nu ne mai știm identitatea.

Maica Irina nu mai dorea să mânânce. Maicile, surorile ei de mănăstire, au legat-o pe niște scânduri improvizate, pentru ca să nu își facă rău singură și au îngrijit-o permanent. Îi dădeau să mânânce și să bea ca unui om suferind, o îngrijeau cu delicatețea pe care numai niște maici ca ele o puteau face. Unde este aici fanatism? Dacă eu nu mai vreau să mai mânânc de astăzi și încep să zbier, să urlu, să îmi fac rău singur, iar rudele și soția mea mă leagă de pat și mă îngrijesc cum pot, îmi vor oare răul? Cum să îmi vrea răul cineva care mă iubește și îi e milă de mine?

Presa centrală, de la București, nu s-a dus la fața locului, în afară de OTV, nu a vorbit cu părintele Daniel și cu Maicile (așa au declarat în ziua cu pricina membrii mănăstirii) ci a creat mitul celui mai nebun preot posibil, un fel de Dracula al Mănăstirilor, care ar fi făcut exorcisme, numai el în toată Moldova ( s-a insistat până la disperare, la exasperare acest amănunt în acele zile), dându-se senzația că slujbele Bisericii pentru cei demonizați ar fi un rău și o înapoiere inadmisibilă pentru secolul XXI, a Bisericii.

Lipsa de reacție a majorității ortodoxe, care s-a lăsat manipulată de media, de televiziuni mai ales, cât și depunerea din treaptă a părintelui, luată în pripă, mult prea în pripă, a făcut să se statuteze o nedreptate strigătoare la cer ca o reacție corectă a autorităților statale și a Bisericii, când nimeni nu a dorit să o omoare pe maica Irina, nici măcar medicii de pe ambulanță, ci moartea a survenit ca urmare a epuizării ei imense.

Deși tocmai astăzi, după atâta vreme (nici nu mai știu cât a trectut… aproape un an), s-a dat o sentință, care nu e definitivă, de condamnare a inculpaților, acești oameni au fost judecați mai înainte de orice judecată, au fost condamnați public, cu multă mânie, cu multă răzbunare demonică, înainte ca să fie ascultați, au fost condamnați înainte ca să se facă probele, expertizele medico-legale. Nici statul, nici Biserica, nici CNA-ul nu au fost blânzi cu acești oameni, nu s-a mers pe prezumția de nevinovăție, s-a pus semnul egal între ei și cei mai mari criminali, încât Nuțu și Sile Cămătarul sau Râmaru par mai de gașcă și mult mai buni , decât niște oameni care nu au omorât pe nimeni, nu au dorit și nu doresc răul nimănui și sunt imediat băgați în închisoare.

Adică vine revoluția română și se trece cu tancul peste manifestanți și este băgat un grup la pușcărie, stau ce stau și ies bazma curată. Vin minerii, se linșează oameni pe stradă sau te împușcă în ziua mare sau se devalizează bănci și se dau 4-5 ani de pușcărie, iar pentru niște oameni ai Bisericii, care au făcut tot ce s-a putut să ajute un om, dar omul ca atare moare și nu e de vină nimeni de moartea ei (numai dacă nu vrem să dăm vina pe Dumnezeu care a luat-o la El), se dau 14 ani de închisoare, cât pentru două cazuri de viol sau pentru trei inși care ar face fals în declarații.

Nedreptatea, sacrilegiul este atât de imens încât nici nu îl pot descrie. Cu siguranță că noi toți vom suferi pentru astfel de nedreptăți împotriva oamenilor lui Dumnezeu. Dreptatea umană, când e oarbă, e oribilă. S-a făcut un mare sacrilegiu în acest caz. Cei care știu ce este acela un sacrilegiu în Dreptul canonic ortodox, știu că mă refer la pângărirea unor oameni, care nu au fost tratați pe drept și au fost acuzați de lucruri pe care nu le-au făcut, dar ei sunt oameni dedicați lui Dumnezeu, sunt slujitori ai Bisericii.

Cu toții ne-am grăbit să acuzăm când datoria noastră era să luăm în brațe pe astfel de oameni. Prin această decădere nedreaptă din treaptă și prin condamnarea acestor oameni ai Bisericii, am lezat Biserica în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă am aliniat-o standardelor lumii noastre. De ce fel de oameni am curățit societatea noastră și Biserica lui Dumnezeu? Așa arată criminalii : unii care iartă și ascultă, care se supun legilor chiar și când verdictele sunt nedrepte?

Dacă ar fi fost senatorul X și magnatul Y într-o astfel de situație, a două zi o zbugheau din țară și îi vedeai în Uganda, la Polul Nord sau în Norvegia, numai pentru ca să nu facă pușcărie. Însă noi băgăm în închisoare niște oameni Drepți, pe care i-am judecat strâmb și pentru care vom plăti ca și pentru milioanele de avorturi pe care le facem, pentru multiplele crime sufletești pe care le facem prin exemplul nostru prăpăstios, pentru Martirii revoluției, pentru Mărturisitorii închisorilor comuniste și pentru orice nedreptate sfidătoare la adresa lui Dumnezeu și a omului.

Nu e nicio întîmplare că a fost depus din treaptă de ziua Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu, și a fost condamnat, așa, la întâmplare, în prima zi a Postului Mare. Dacă suntem orbi atunci ni se pare că noi avem dreptate și totul e OK. Dar dacă vedem bine, dacă privim adevărul cu ochii inimii, atunci această zi e o zi dublă de post și de penitență pentru membrii Bisericii, pentru că se face o mare nedreptate împotriva unor oameni, care nu au vrut și nici nu vor să facă rău cuiva.

Am scris aceaste cuvinte cu inima plină de durere și pentru a-mi astâmpăra conștiința care mă îndeamnă să spun adevărul. Dacă și la recurs vor fi găsiți vinovați și vor face închisoare, am întreaga convingere că lor le va fi bine, ei se vor dovedi oamenii lui Dumnezeu și mai mult, dar povara cade peste noi, peste cei care am fost pasivi și nu ne-a durut inima pentru nedreptate. Mă voi ruga în continuare pentru frații mei aceștia și voi avea durerea lor în inima mea și știu că Dumnezeu nu ne va face de rușine. Iubirea nu face răni, ci ea le suportă.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruș