Un număr excepțional al Revistei Rost pe luna februarie

În locația http://www.rostonline.org/rost/index.shtml
veți găsi articole tematice referitoare la viața Fericitul Benedict Ghiuș, despre comunism și democrație în Europa, despre iconoclasmul recent și Legea cultelor, despre rezistența românilor în istorie și păstrarea credinței ortodoxe de către cei bătrâni, care frânează secularizarea.

Pr. Dorin

Pași pe tărâmul inimii

pustiu-luminos.jpg

Reacționăm la ceea ce ne bruschează inima. Fiecare om care a trecut prin inima noastră a lăsat urme. Lasăm urme. Este incompatibilă iubirea cu nedreptatea. Oricând iubești pe cineva, nu suferi ca el să fie nedreptățit, ultragiat. Însă iubirea învață din suferință cum să iubească și mai mult. Iubirea se maturizează pe măsură ce înțelege că suferința este cea care întărește iubirea și nu o disipează.

*

Încercăm întotdeauna să ne fixăm lucrurile în minte și în inimă, ca să nu le uităm. Dar le uităm…Ceea ce rămâne fixat pe o foaie de hârtie, pe o pânză, într-o piatră, pe o foaie web, într-o fotografie rămân vii pentru noi, o amprentă a vieții noastre. Când ne revedem însemnările, fața în diferite situații, înțelegem că nu am stagnat, că ceva s-a mișcat în noi, că am mers mai departe. De fiecare dată a merge mai departe înseamnă a privi în urmă sau pentru a merge mai departe ai nevoie să te scufunzi și mai mult în tine, ca să îți căștigi forță pentru viitor. Pe măsură ce te concentrezi și te clarifici, pe măsură ce te scufunzi în tine prin smerenie, afli că harul lui Dumnezeu țâșnește și mai mult în ființa ta și poți să treci peste stări, peste lucruri peste care nu te credeai în stare să treci. Despărțirea de cineva iubit, de cineva care ți-a trădat încrederea, suferința, toate acestea sunt depășite prin harul lui Dumnezeu, pe care îl primim din destul tocmai când ne scufundăm în smerenie în fața Sa și acceptăm preasfânta Lui voie cu noi.

*

Cei care știu durerile rugăciunii inimii știu că rugăciunea lui Iisus, rugăciunea care se face cu mintea în inimă creează durerea inimii, suferința duhovnicească a inimii pline de dor către Hristos. Nu e o suferință a inimii fizice ci e o dulceață pe care duhul nostru o simte în rugăciune și care, de atâta intensitate, ne afectează și inima. Mari Sfinți isihaști ai Bisericii au avut probleme de inimă tocmai datorită bogăției de har din ființa lor. Inima lor era prea plină de slava lui Dumnezeu, întreaga lor ființă era plină de har și unii dintre ei au adormit, din cauza inimii, în timp ce se rugau. Rugăciunea s-a scris din belșug în inima lor. Ea a fost plină de rugăciune, de dureri pentru oameni, de simțirea acută a nedreptăților pe care le vedeau.

*

Inimă amară. Cine are inimă amară, amărâtă, plânge, se roagă sau cântă; își găsește alinarea exprimându-și durerea. Cel mai adesea durerile mele s-au transformat în cuvinte și în rugăciuni. Mă alină lucrurile frumoase și cântările pline de dor, cele de un dramatism profund. Ne alină dulcea bucurie a harului, abundența de har pe care Dumnezeul nostru o dă inimii rănite de dor, de durere, de dragoste. Însă durerea inimii vine din dragoste, din sinceritate și nu din indiferență, din lașitate, din caracter obtuz și înfumurat. Cei care iubesc suferă la tot pasul pentru că sensibilitatea lor este plină de frumusețe. Nu te doare atât nedreptatea ci gratuitatea ei prostească, răutăcioasă.

*

Om fără inimă…Omul cu inimă uscată de zgârcenie, de nedreptate. Un om cu inimă mare… Omul care dovedește că iubirea lui e reală, că e copleșitoare. Cel care are o inimă mare, care e foarte bun dovedește că a învățat din bunătatea lui Dumnezeu ceea ce este cel mai valoros în această lume. Valoarea cea mai mare a omului este iubirea și milostenia inimii sale, frumusețea sa pe care o revelează mereu în fața oamenilor, ca pe o comoară neîmpuținată. Cel care are Treimea în el știe să arată darurile cele prea mari ale lui Dumnezeu și altora. Iubirea și milostenia nu împuținează pe om ci îl fac și mai încăpător. Înțelepciunea nu se diminează pe măsură ce se dăruie ci se îmbogățește continuu. Numai cel care crede că bogăția e lașitate și cupiditate pierde cea mai mare bucurie a inimii: bucuria de a avea o inimă mare, milostivă, generoasă și a te bucura cu cei care prețuiesc frumusețea interioară a omului.

*

Mergeam într-o zi pe stradă și am văzut un om foarte sărman dând milostenie unui om și mai sărman decât el. S-a oprit și l-a mângâiat pe cel mai sărman decât el și cel din urmă a simțit că omul cunoaște ce înseamnă durerea inimii. Nu s-a simțit lezat de compătimirea primului, pentru că vedea că mila lui era reală. S-a simțit respectat de cel care știa cât de greu e să fii suferind și neajutorat.

*

Eram într-um moment special din viața mea și aveam nevoie de un sfat al unei inimi corecte. M-am dus la acel om și l-am întrebat ce să fac. Răspunsul său mi-a ajuns la inimă, pentru că inima mea recunoștea că mi-a spus adevărul, că era adevărul pe care îl căutam. I-am mulțumit și i-am sărutat mâinile acelui om. Eram bucuros, foarte bucuros. Știam că adevărul a venit prin gura lui și inima mea l-a acceptat imediat.

*

Nu mă lasă inima să plec…Părintele îi spunea ucenicului său că nu se teme de moarte, dar se gândește ce va face ucenicul lui, când el nu va mai fi. Grija Părintelui față de ucenic era cea care îi hrănea inima ucenicului. ”Știu că tu nu mă vei uita niciodată, ci te vei ruga pentru mine în cer, la Dumnezeu, ca să mă miluiască și pe mine”, îi spuse ucenicul Părintelui. Lacrimile lui, care curseră deodată hrăneau inima Părintelui, pentru că erau sinceritatea și dragostea cu care ucenicul își hrănea Părintele.

*

Vă am pe toți în inima mea și în rugăciunile mele. Un duhovnic adevărat nu exagerează când spune acest lucru. Fiecare rugăciune nu e numai pentru el ci pentru întreaga omenire. Ne purtăm în inimă și în rugăciuni întregul neam omenesc. Rugăciunea e cea mai mare taină a inimii unui duhovnic pentru că ea este inima răstignită în iubirea pentru lume, pentru că e inimă daruită cu totul lui Dumnezeu. Și când ții în inima ta întreaga lume atunci rugăciunea ta e pentru întreaga lume și rugăciunea întregii lumi e cea care te ajută și te sprijină pe tine.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

Exorcizări în Biserica Ortodoxă și posesia demonică ca realitate universală

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KDZhXa7FUkw]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Do9b-ZtFNRs]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=edBpHgTPAQU]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=soW6TX0WOwk]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VLHft6xyGh0]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_bX4V9Dmkv4]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Wz5FHtw3aAo]

Nu avem de-a face cu un fenomen izolat și nici pe departe posesiile satanice nu sunt ceva de domeniul trecutului. Starea jalnică a celor posedați e dezolantă, terifiantă și ei au nevoie de rugăciunile Bisericii pentru a se vindeca.

Rugăciunile de exorcizare nu sunt decât rugăciuni în care preoții ceartă pe demoni ca să iasă din om, din făptura lui Dumnezeu și să se depărteze de ei.

Am dat aceste imagini video pentru a arăta că și în alte Biserici surori se practică exorcizări și că oameni posedați sunt peste tot și fiecare religie încearcă să exorcizeze cumva pe demoni. Însă numai în Biserica Ortodoxă acești oameni primesc cu adevărat o despărțire reală de demoni, dacă își îndreaptă total viața.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian

Update, 7 aprilie 2008:

Un site al Bisericii Ortodoxe Ruse despre posesia satanică

Pr. Dorin

Reamintim scrisoarea părintelui Daniel Corogeanu către PFP Teoctist din iulie 2005

Această scrisoare arată cumpănire și smerenie din partea părintelui Daniel.

Textul scrisorii, cf. sursa.

Prea Fericite Pãrinte,

Cu metanie pânã la pãmânt, ca fiu si preot al Bisericii stramosesti, îmi cer iertare pentru tulburarea ce s-a pornit de la încercarea noastrã nevinovatã de a face tot ce ne-a stat în putintã pentru a ajuta un suflet necãjit, greu încercat – mila pentru suferinta Irinei ne-a fãcut sã o primim în obste, ca sã o ajutãm doar dupã rânduielile prevãzute în Molitfelnic – tulburare care se rãsfrânge acum asupra clerului si întregii noastre Eparhii si Biserici Ortodoxe Române.

As vrea sã cuprind în aceastã mãrturie scrisã ceea ce nu am putut sã vã fac atunci cunoscut, când am venit seara la Husi sã mã mãrturisesc PS Sale, PS Ioachim fiind Episcopul care m-a hirotonit, pentru a afla în Sfânta Tainã a Spovedaniei cum s-au petrecut în realitate lucrurile.

În cazul Irinei Cornici vã putem spune cã mila pentru acest suflet necãjit a fost singurul motiv care ne-a fãcut sã o primim pe lângã obste. Am aflat de tratamentul nepotrivit la care a fost supusã în spitalul în care a fost internatã dupã ce a avut o prima mare încercare, o crizã începutã chiar la Mânãstire, în aprilie, înainte de Sf.Pasti. De Spital nici nu mai voia sã audã, fapt confirmat si de fratele ei, si pentru aceea am încercat sã-i dãruim un pic din pacea si linistea pe care le dãruieste Biserica prin Sfintele sale Taine si prin Sfintele sale Slujbe.

Dupã Pravilã, am respectat tot ceea ce trebuia fãcut, având bucuria sã aflu cã zilele trecute chiar Prea Fericirea Voastrã ati arãtat presei si invitatilor la deschiderea unui asezãmânt, felul în care îi putem ajuta pe cei suferinzi, apelând la practicile traditionale ale Bisericii noastre. Nu am facut nimic în plus fatã de cele spuse de Prea Fericirea Voastrã.

A fost însã nevoie, fiindca era violentã, de nestãpânit, sã o imobilizãm pe o targã improvizatã cu un suport la fel de improvizat si pentru brate (deci, nici vorbã despre vreo legare pe o cruce asa cum s-a acuzat; targa se aflã la Procuraturã si poate fi vazutã!) – imobilizatã, pentru a nu-si putea face singurã rãu, asa cum se întâmpla în asemenea cazuri.

Noi – eu, cel ce semnez dupã aceste rânduri, dar nici maicile din obstea Mânãstirii – nu am avut niciodata intentia de a ne sustrage ascultãrii pe care o datorãm Episcopului locului, PS Ioachim fiind cel care m-a hirotonit întru preotie, si nici ierarhiei Bisericii noastre, dar presiunea televiziunilor, ziarelor, interventiile politiei si presei au fost cele smintitoare si pentru noi si pentru credinciosii aflati de fatã, si nu ne-am vãzut vreo vinã pentru aceea ce s-a provocat.

Niciodatã nu am considerat ascultarea de mai marele meu altfel decât obligatorie, dupã învãtãtura Sfintilor Pãrinti. Am cerut sfat Prea Sfintiei Sale pentru aceea, ori de câte ori în viata obstii cãreia i-am fost duhovnic au apãrut diverse probleme, pentru a nu face ceva dupã capul meu sau încãlcând voia Prea Sfintiei Sale.

Prin acest fapt, dimpreunã cu acela ca PS Ioachim, Episcopul care m-a hirotonit, nu semnase vreun un act împotriva mea, la care se adaugã faptul ca în ziua hramului Mânãstirii nu a fost trimis nici un preot ca sã slujeascã, am nãdãjduit cã greseala mea nu-mi va fi scootitã, cã mai rãu ar fi fost dacã, în împrejurãrile de atunci, îi lãsam fãrã Sf.Liturghie pe cei peste trei sute de credinciosi adunati la mânãstire de Sãrbãtoarea Sfintei Treimi, si care cu lacrimi au cerut sã nu întrerupem Slujbele care se tin de cinci ani neîncetat.

Ne vom supune judecãtii consistoriale pentru aceastã neascultare. Mi-as fi dorit din inimã sã fiu chemat sã dau întâi socotealã în fata Bisericii, dupã a cãrei lege si rânduieli am slujit din clipa hirotoniei mele pânã astãzi. Apelez la dragostea Prea Fericirii Voastre de a fi cercetat de cãtre Prea Sfintia Sa Ioachim dimpreunã cu ceilalti reprezentanþi ai Bisericii, dupã canoanele Sfintilor Pãrinti si de voi fi gãsit vinovat voi primi sã mi se aplice oricare dintre pedepse.

Vã cer iertare încã o datã, si îmi pare nespus de rãu cã, legat de mine si de Sf. Mânãstire Tanacu, s-a petrecut acest scandal care afecteazã clerul si întreaga Bisericã Ortodoxã. Nãdãjduim însã cã Bunul Dumnezeu va face luminã, cã se va descoperi si va triumfa Adevãrul !

Finalul scrisorii

Un om care ar fi fost dezechilibrat și revanșard, nu putea să scrie o asemenea scrisoare echilibrată și plină de smerenie.

Reamintim alte articole sugestive despre nedreptatea petrecută cu acești oameni:
1.http://www.romfest.org/rost/sep2005/tanacu-invataminte.shtml ( un articol corect)
2. http://www.nistea.com/dosare-ortodoxe.htm
La părintele Nistea avem articole preluate de-a valma, fără să găsim și propria sa poziție.
3. http://www.culte.ro/ClientSide/RevistaPresei.aspx?ID=320
4. http://www.jurnalul.ro/articol_1370/cine_a_ucis_o_pe_irina_.html

Pr. Dorin

Despre Postul Paștelui

Jurnalul Național, în ediția de colecție de ieri, 19 februarie 2007, a acordat un număr în integralitate Postului Mare, pe care vă invit să vi-l salvați în computer. Linkul:
http://www.jurnalul.ro/articol.php?id=72420

Însă, pagina web a ziarului se deschide din păcate mai greu de vreo două zile. Poate e vorba de un virus…

Pr. Dorin.

Despre rușinea de a fi ortodox adevărat și despre cum se spală Justiția de păcate

parintele-daniel-cel-nedreptatit.jpg

Părintele Dorin a spus, pe acest blog, în articolul de mai jos, lucrurile esențiale ce erau de spus despre condamnarea la ani grei de închisoare a părintelui Daniel Corogeanu și a maicuțelor împreună cu el. Nu vreau să fac o completare, ci vreau să vorbesc, pentru că nu vreau să tac. Mi se pare că se tace prea mult sau că nu sunt lăsați să vorbească cei care consideră că părintele și măicuțele n-au greșit cu nimic.

Aseară la Realitatea TV au fost cinci invitați care l-au calomniat toți pe părintele Daniel Corogeanu și cărora realizatorul emisiunii le ținea isonul. Unde e CNA-ul acum, să se sesizeze de faptul că un om este condamnat într-o emisiune, fără să i se dea dreptul să se apere? Am reținut însă două aspecte, dintre cele ce s-au discutat.

Primul se referă la faptul că părintele Daniel Corogeanu ne face de rușine, odată ca popor în Europa, pentru că francezii ne-au receptat ca medievali prin prisma exorcizărilor, și a doua oară pe noi, ortodocșii, pentru că strică imaginea Bisericii Ortodoxe. Dacă problema noastră, ca ortodocși, este aceea de a nu ne strica imaginea, degeaba mai susținem că suntem creștini. Dacă părintele Daniel ne strică imaginea pentru că a fost un om simplu, dar plin de râvnă, atunci înseamnă că și Sfântul Siluan Athonitul, care n-a fost decât ”două ierni” la școală, și Fericiții Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Ilie Cleopa și mulți alți Sfinți, începând cu Proorocii și Apostolii care au fost chemați de Dumnezeu de la turme și de la plasa de pescuit, ne strică imaginea, pentru că au fost oameni simpli și au alungat demonii din cei demonizați.

Al doilea aspect la care vreau să mă refer a fost adus în discuție de unul dintre invitații emisiunii, care a spus că justiția trebuie, prin acest exemplu al părintelui Daniel și al măicuțelor împreună cu el, să arate în sfârșit că își face datoria, cu alte cuvinte, că știe să sancționeze exemplar, dacă vrea, pentru că în alte cazuri, prea bine cunoscute, între care și în cazul soției senatorului Adrian Păunescu, justiția i-a achitat pe cei acuzați de crimă, nemulțumind opinia publică.

A venit deci, să înțelegem, momentul ca justiția să demonstreze cât este ea de fermă și de dreaptă, acum, când este vorba de un ieromonah simplu, părăsit de toată lumea, nedreptățit și prigonit într-un mod barbar de media, dar abandonat și de ai săi, de cei care ar fi trebuit să sară ca niște vulturi ca să îl apere și care sar ca niște ulii, în schimb, ca să îl sfâșie. Dacă ar fi fost preot sau monah catolic sau de altă confesiune, ar fi fost apărat cu dinții multă vreme, pentru credința și râvna lui, dar la noi nici n-a apucat să apară bine știrea în mass-media, că a și fost judecat și osândit de toată lumea.

Prin urmare, coana Justițica, cum îi zic Cârcotașii, a aflat în sfârșit cu cine să se măsoare și peste cine să reverse dreptatea dumneaei șifonată de nenumărate cazuri răsunătoare de achitări sau pedepse minime pentru infractori la vedere. A aflat cum să-și spele obrazul murdărit de anchete interminabile soldate cu verdicte penibile. În timp ce bătrâni de 70-80 de ani fac pușcărie pentru nu știu ce amendă neplătită iar cei care fură o găină primesc și ei ani grei de închisoare.

Acum, un ieromonah nevinovat și măicuțele acuzate împreună cu el, trebuie să suporte revărsările de mânie ale justiției omenești, care a fost brusc cuprinsă de sentimentul că n-a mai făcut de mult dreptate pe lume.

Ne rugăm pentru părintele Daniel și nădăjduim în dreptatea lui Dumnezeu cea adevărată! Am înțeles că există o listă cu mulți părinți duhovnicești ai României de azi, care i-au luat apărarea părintelui Daniel (Fericitului Gheorghe Calciu și-a făcut publică opinia în acest sens) și au îndreptățit faptele sale, dar care nu a fost dată publicității, pentru a nu se crea vâlvă. Așteptăm însă ca adevărul să iasă la lumină, deși știm că dacă acest adevăr încă mai zăbovește, nu este fără un scop proniator, pe care numai Dumnezeu îl cunoaște.

Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina