Iubim natura rupând flori

Avem un mod special de a ne arăta iubirea: distrugându-ne sursa de sănătate și priveliștea de contemplat. Dacă de Crăciun asasinăm brazi, de 1 și 8 martie împușcăm în cap toate florile. Când vedem o floare frumoasă, hârșttt…și îi luăm frumusețea ca să o veștejim. Suntem un fel de vampiri care secătuim frumusețea florilor, a câmpurilor, a pădurilor și o aducem la noi acasă ca s-o veștejim.

Mă apropii de florării cu inima cenzurată. Știu că tot ce omori nu mai învie. Știu că uneori aș vrea să miros flori sau primesc flori și mă bucur când le văd. Dar știu că florile acestea mor, mor la mine în pahar sau în glastră și îmi pare rău.

Mă doare suferința, mă dor priveliștile pline de suferință, de degradare, de moarte. Cu toate că știu că florile se usucă rapid, mor repede, nu mă îndur să le rup, să le confisc existența în mod egoist. Din punctul lor de vedere nu procedez corect, ca să le elimin din existență mai înainte de vreme. O moarte prematură…

Când mă duc la bunica mea la țară, acolo unde am copilărit, mă aplec și miros florile. Nu îmi vine să fiu criminal al frumuseții. Dacă eu mă bucur de frumusețea ei, se pot bucura și alții până când ea moare. Mai bine fotografiez o floare, o miros, o contemplu, decât să o rup.

Dacă o rup arăt că vreau să îi folosesc frumusețea, să mă bucur de ea în mod egoist. Dacă o contemplu arăt că respect în ea mâna nevăzutului Creator, Care ne umple de multă frumusețe.

Da, și eu am rupt și rup câteodată flori ca să le dărui cuiva. Am un fel de amnezie temporară, ca atunci când sunt nevoit să mai tai câte o pasăre de curte. Mă împinge de la spate nevoia și cutuma noastră și rup flori și tai păsări. Dar apoi mă pocăiesc pentru aceste fapte ale mele și le consider ca lipsite de delicatețe, de umanitate. Eu sunt atunci în postura de criminal al frumuseții și al vieții. Și nu eu am creat viața și frumusețea.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.