ochii-invierii.jpg

Pentru că este primăvară,
şi nu avea bani de flori,
un om fugea cu realitatea la subraţ prin oraş,
prin cotloanele oraşului
şi îşi jumulea propria lui umbră de întrebări.

Un om fugea cu o maşină prin întrebările tale,
nefiind îndrăgostit de stopuri
şi mânca întruna insatisfacţii, dejecţii verbale, tranzitive,
declamative,
corelative…

De ce nu este oprit acest om care mănâncă faruri?
Ce, dacă e primăvară, trebuie să meargă cu realitatea galant, pe stradă?!
Să se mai oprească şi el, oxigenatul,
să mai ia aer.

Primăvară de primăvară,
primăvară fără teorii,
fără reproşuri,
plină de politică oligarhică şi de mucaliţi fără bani.

O primăvară în care oamenii se tem de ei,
o primăvară în care câmpurile nu mai au poveşti de adormit copiii,
o primăvară cu zgomot surd,
cu maşini aruncate la fiare vechi.

Prea multă primăvară.
O violentă primăvară.

Dragostea, ca o primăvară,
te atenţionează să nu fi obscen.

Poţi să fii om, dar nu obscen!, zice primăvara.
Primăvara nu este ca primăvara care a fost. Ea este întotdeauna ca primăvara care este în toi sau în mugur.

Nici noi nu mai suntem ca primăvara care a fost ci ca primăvara care dă cu ochii de noi.

Ce te doare, de primăvară?
Ce nu mă doare, de primăvară?

Dacă tot a fugit omul ăla cu realitatea şi ne-a lăsat numai cu emoţii creţe,
la ce mai poate fi primăvara?

Oricum de primăvară,
oricând de primăvară,
mereu înotând în desluşirile paşilor tăi,
mereu izolat de ierni cu năluci.

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş

Did you like this? Share it: