Mulțumirile noastre la 3 luni de blogging

o-primavara-ca-nicicand.jpg

În cele aproape trei luni de audiență ale blogului nostru ( pe 6 martie se împlinesc trei luni) rata cititorilor care ne au în bookmarksurile pesonale a crescut la 52, 4 procente și am ajuns, cu ajutorul dv., la peste 19.000 de accesări ale blogului nostru.

Avem 390 de postări pe blog, un blogroll cu peste 160 de locații cărora le facem publicitate pentru că le considerăm de mare interes și 22 de categorii de subiecte pe care încercăm să le acoperim cât mai mult și cât mai bine. Nu avem prea mult timp, dar ne rupem din timpul nostru liber și din odihna noastră, ca să scriem pentru dv.

Pentru a aduce o undă de echilibru, de entuziasm și de sinceritate în sufletele dv., am încercat să fim prezenți, pentru că, după cum spunea Nichita Stănescu, prietenul nostru, Bătrâne, prietenia înseamnă prezență. Și prietenia înseamnă și adevăr, și onestitate, și larghețe de inimă și conștiința celui mai viu umanism și înțelegere față de slăbiciunile tuturor.

Nădăjduim să vă fi fost de folos postările noastre și sperăm ca și dv. să fiți mult mai înțelegători și mai aproape de efortul nostru editorial. Dacă doriți ca să citiți lucruri corecte, frumoase, de adâncă intimitate, atunci trebuie să încurajați pe cel care vine spre dv. și nu să îl descurajați.

Avem să mulțumim la peste 30 de portaluri și platforme web care ne fac publicitate.

Vrem să mulțumim tuturor cititorilor de limbă română din țară și din străinătate, cât și cititorilor de limbă engleză care ne-au încurajat și ne încurajează prin frecvența cu care ne citesc și celor care ne-au trimis mesaje cu diverse ocazii.

Mulțumim celor care ne-au transmis mesaje cu diverse atenționări, celor care ne-au ajutat cu ideile lor cât și celor care s-au manifestat bădăran și fără bun simț, față de noi.

Poate pe viitor, cunoscându-ne mai bine și recunoscând fiecare dintre noi ceea ce poate să facă fiecare și ce facem, vom fii în stare de mai multă colegialitate, îngăduință și dialog. Dialogul presupune să afirmi crezul tău și el să fie receptat ca un crez care este identic cu viața ta. Crezul merită respectat atâta timp cât el este cel care îți ghidează întreaga viață. Ai ajuns la niște concluzii în viața ta și crezi că acelea sunt adevărurile tale. Ca să schimbi crezurile unui om sau să îl îmbogățești cu ale tale, trebuie să mărturisești propria ta împlinire interioară, propria ta certitudine.

Pentru noi dialogul presupune să ai certitudini și să nu abdici de la ele și cu ele să impresionezi pe cei care te ascultă. De aceea suntem de acord să discutăm deschis cu orice credincios de orice religie, de orice orientare politică, sexuală, educațională, economică etc. în măsura în care el are crezuri și nu doar opinii.

Am văzut în aceste trei luni de blogging oameni cu foarte multe opinii dar cu prea puține crezuri, certitudini, valori definitorii la nivel personal. Tocmai de aceea nu am reușit ( pentru noi este incredibil acest lucru!), să coalizăm alături de noi alți membrii care să scrie pe platforma Teologie pentru azi. Adică nu ne-a solicitat nimeni o colaborare serioasă până la această dată pe nicio temă. Nu ne descurajează acest lucru, dar este curios să avem atâția cititori care vin și ne dau mesaje, ne atenționează, ne felicită și niciunul care să aibă un articol de 1-2 pagini sau de o jumătate de pagină, de 3 rânduri, prin care să își demonstreze viul credinței sale ortodoxe.

Am rămas uluiți de cât de puțină reflecție teologică există pe siteurile și blogurile ortodoxe, de cât de puțină personalitate ortodoxă există pe web și ce searbăd și închistat se vorbește despre interiorul ființei noastre ca ortodocși. De la panica obsesivă a ecumenismului la cea a lui 666 pe buletine, de la scandalurile mediatice la cancanuri, se observă că discutăm probleme care nu sunt în noi ci în afara noastră. Cu alte cuvinte afișăm o credință din ce în ce mai nepersonală, netrecută prin mintea și simțirea noastră, pe care o copiem ad litteram.

În blogul nostru, credem noi, am dovedit întrucâtva că Ortodoxia este un mod de viață nu o utopie, un mod de viață care implică toată seriozitatea dar care nu e un tabuu, adică un lucru despre care nu putem să scriem nimic. Poate că pe mulți dintre ai noștri i-am bulversat cu acest mod propriu, direct, tranșant cu care am discutat problemele vieții duhohnicești, cele care țin de mântuirea noastră, care este o realitate personală, conștientă, zilnică și nu un basm.

Vom continua să decriptăm, sperăm noi, cu ajutorul Prea Curatei Treimi, evenimentele, ritmul interior al vieții noastre ortodoxe într-o lume postmodernă, care face din țânțar armăsar ( ca acum, cu cele trei coșciuge) și care nu are altceva de făcut, decât să relativizeze și să sucombe prestigiul oricărei evidențe și a oricărei certitudini. Provocarea noastră este tocmai aceea de a arăta că avem destule certitudini în fața unei lumi care se crede debusolată.

Rămâneți cu noi pentru ca să fim mai puternici interior și mult mai capabili de a stăvede adâncul vieții. Mulțumim încă doată tuturor și vă dorim un sfârșit de duminică plin de pace și de bucurie duhovnicească!

……………….

Tank you all who read us and who visit our bog. We are very flatted for your amiability and your constancy with what you are visiting us. After three mounts of work on this blog we are very pleased for your perseverance and for your loyalty. Tank you all again and a very good weekend!

……………..

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *