Zi: 7 martie 2007

Ca orice zi seculară specială, Ziua femeii seamănă frapant de bine cu Ziua copilului sau cu Ziua muncii. De Ziua muncii lumea nu muncește ci doar se distrează, foarte mulți pe baza muncii altora. De Ziua copilului se desenează pe asfalt, se mănâncă dulciuri, se scot în evidență copiii cu însușiri speciale, fără a se intra însă în dezbateri speciale despre nevoile și aspirațiile reale ale copiilor.

Ziua femeii , odinioară o zi a mamei, a surorilor, a florilor și a cadourilor, tinde să fie astăzi o zi cu precădere a strip tease-ului pe bani grei sau a întâlnirilor libidinale. De la respectul pentru maternitate și pentru frățietatea de sânge s-a trecut, treptat dar sigur, spre o zi a manifestărilor bolnăvicoase, a exceselor și a subminării credibilității femeii.

Feminismul, pus în practică ca răzbunare de clan a femeilor, a reușit să înjosească femeia ori printr-o poziție nefirească și a-tradițională, în contratimp cu rolul bărbatului în familie și societate, ori să o vulgarizeze prin depravarea ei morală. Femeia muncitoare, femeia lider, femeia macho, femeia vampă: sunt tot atâtea poze sociale degradante ale femeii, care tinde să fie din ce în ce mai masculizată și fals entuziastă.

Femeia muncitoare, care se întrece cu bărbatul în muncă sau femeia lider nu fac altceva decât să schimbe dictatura de facto sau presupusă a bărbatului cu dictatura femeii iar în profilul femeii macho, a femeii actriță sau a femeii vampă, care nu înseamnă că e prostituată neapărat dar e una care știe să profite de sexualitatea ei, vedem utilizarea slăbiciunii ca armă de supraviețuire.

Mitul fascinației feminine, a eternului feminin , creat din nimic și din iarbă verde a fost transformat într-o emblemă a puterii feminine. Supremația feminină născută tocmai din dezintimizarea sexualității și din banalizarea trupului a devenit paravanul sub care femeia a decăzut de la poziția de mamă la aceea de femeie sexualizată, singură, care știe să se ferească de sarcină pentru că are pastile contraceptive dar care se poate bucura de avantajele sexului; care vrea mai mult carieră și o viață mondenă decât fericire în cuplu și împlinire interioară sau care își poate schimba sexul sau poate intra în conjuncții cu partenere de același sex.

Iar dacă așa stau lucrurile, dacă femeia este scoasă din familie și singularizată, dacă este atomizată sau a devenit numai o etichetă socială, Ziua femeii nu este cumva numai o distincție pentru cei slabi, în care femeile își iau revanșa în fața unui număr de strip tease?

Conceptul femeii tari e o chestiune de marketing, ca și mitul bărbatului care nu are nicio teamă, niciun conflict interior, nicio povară pe suflet. Femeia postmodernă este o femeie abțibild pentru un bărbat de carton. Femeia abțibild are nevoie să i se spună că e frumoasă pentru ca să nu îl creadă nicidecum pe bărbat iar bărbatul de carton are nevoie să i se spună că e viril și puternic pentru ca să se mintă că e capabil de o relație. Însă ambii sunt infantilizați, dezaxați, scoși din normalitatea unei relații, unde nu trebuie să conteze neapărat aspectul fizic ci resursele interioare ale celor doi.

Dezamăgirea e marca zilei de 8 martie. Atâta timp cât pentru profesoara căreia îi dădeam o floare în clasa a doua nu mai avem niciun pic de respect când ajungem în clasa a zecea și privim sexual pe toate femeile iar femeia acceptă să fie privită ca un obiect sexual și nu ca un partener egal și credibil, atunci femeia nu mai are nicio demnitate iar bărbatul care o vede astfel cu atât mai mult.

Femeia zilei se lasă etichetată ușor, se lasă trivializată cu un zânbet ambiguu în colțul gurii iar bărbatul nu face altceva decât să își transforme viitoarea familie, dacă o va avea, într-o bezmetică adunătură de oameni, în care niciunul nu știe de ce sunt împreună sau de ce apar copiii pe lângă ei, pentru că nu le mai văd sensul, rostul lor lăsat de Dumnezeu.

Trivializând femeia bărbatul își denaturează viitorii copii, transformându-i în victime ale propriei sale nesăbuințe. Dacă pentru tine ca bărbat femeia e o curvă, o prăpădită, o femeie care doar îți toacă banii dar nu e demnă de încredere, copiii tăi vor fi niște oameni care nu se vor simți bine în pielea lor, pentru că ori vor fi misogini ori curvari de profesie. Dacă pentru femeie bărbatul este doar un profitor, un leneș și un animal în călduri, fata ei va ajunge ori prostituată ori dereglată mintal.

Ce sărbătorim? O zi pe care bărbații o alocă pentru sexul slab , dar tot în beneficiul lor sau transformăm pe mai departe Ziua femeii într-o zi a revanșei femeii asupra bărbatului?

Soluția este să terminăm odată cu presupusa rivalitate congenitală între bărbat și femeie și să vedem împlinirea amândurora în căsătoria binecuvântată de Dumnzeu, în dragoste și ascultare reciprocă. Nu există împlinire reală la nivelul relației dintre bărbați și femei decât prin iubirea ca asceză, ca înțelegere, ca dăruire și ascultare reciprocă.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

Fericitul Părintele nostru Nicolae Steinhard a bătut foarte mult monedă, în cărțile sale, pe atragerea atenției asupra a două patimi mari, foarte mari, care îndeobște nici nu sunt luate în considerare ca atare: prostia și frica. Despre prima dintre ele nu-mi propun să vorbesc nimic acum, ci doar să spun câteva cuvinte despre cea de-a doua. În ce le privește însă pe amândouă, cuvintele Fericitului Nicolae de la Rohia sunt foarte bine venite pentru cei care suferă de aceste patimi și vor să lupte împotriva lor. Și îmi permit să spun că mulți suferim, greu de tot, de ele, mai ales în ziua de astăzi.

Vorbind despre ele, Fericitul Nicolae le așeza, cu o înțelepciune și o limpezime duhovnicească aparte, în categoria celor mai grele patimi. El însuși s-a luptat cu ele și le-a biruit, pe prima prin multa citire și cugetare și pe a doua prin acceptarea cumplitei detenții comuniste. Despre această frică teribilă, pe care a trebuit să și-o învingă, avea să spună mai târziu, citând din Apocalipsă, că ea este prima dintre păcate care împiedică intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, mai înainte de curvie, crimă și alte păcate grele (Apoc. 21, 8: „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.”).

Îmi amintesc acum și de o rugăciune a Sfântului Efrem Sirul (cred că nu mă înșel că a sa este) în care se spune: „Doamne, izbăvește-mă de frica cea care cumplit mă tiranisește ziua și noaptea” și în multe rugăciuni ortodoxe se cere izbăvirea de frica adusă în suflet de demoni. În Psaltire frica este condamnată ca nelegitimă, căci se spune: „Acolo s-au temut de frică, unde nu este frică, căci Dumnezeu este cu neamul drepților” (Ps. 13, 5); „Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică, că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei” (52, 6) și „Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?” (Ps. 26, 1-2)

Frica și timorarea noastră în fața oamenilor sau a demonilor, în așa măsură încât să ne facă să renunțăm la a mai fi oameni sinceri și corecți și la a mai face binele, alegând în schimb ascunderea, închiderea în sine, deghizarea sentimentelor, cameleonismul social, minciuna și dedublarea cotidiană, sunt prin urmare sever osândite de Dumnezeu. În același timp, frica este o patimă grea, care cere de la noi multe rugăciuni și umilință înaintea lui Dumnezeu pentru a scăpa de ea. Vizitele la psiholog sau la psihiatru și tratamentele psihiatrice nu fac decât să o amelioreze puțin sau să te facă să te minți singur că nu mai ai această boală, dacă te îndopi cu antidepresive sau cu alte pilule.

Există frici și frici: frica de hoți și frica de penibil, frica de moarte și frica de a nu fi dat afară de la serviciu, frica de oamenii bârfitori și frica de non-sens sau de obsesii, frica de asteroizi sau de catastrofe și frica de întuneric, frica de boli și suferințe și frica de vrăjitori, demoni sau de Judecată. Niciuna din aceste frici nu este bună dacă te lași copleșit de ea, paralizat, timorat în tot timpul, fără să cauți un răspuns și fără să lupți ca să o depășești, fără să fie însoțită de pocăință adevărată, care atrage iertarea lui Dumnezeu și scoate frica afară din inimă. Pentru că frica este adesea legată cu mândria, frivolitatea și necredința.

În fiecare moment se pot ivi ocazii care cer să-ți depășești frica prin credință: poți să rămâi blocat în lift, să se strice metroul între stații sau să ia foc, să te amenințe cineva fără motiv, să se mânie șeful și să vrea brusc să te dea afară, să fii nevoit să te întorci pe întuneric acasă pe străzi lăturalnice, să-ți moară cineva drag sau să rămâi singur, etc., etc. Toate sunt încercări care așteaptă de la noi rugăciune cu nădejde.

O mare frică ne-o induc în suflet păcatele noastre, făuritoare de obsesii și de frici fără număr, dar și a unei stări generale de incertitudine, de negură interioară, de teroare permanentă și „inexplicabilă”. Cînd intervine acestă frică semi-permanentă sau permanentă, dezlegarea ei se găsește în cercetarea de sine și descoperirea lucrurilor cu care mâniem pe Dumnezeu, chiar dacă nouă ni se pare că nu facem păcate mari. Prin aceasta se arată însă față de noi și mila lui Dumnezeu, pentru că dorința de a ieși de sub imperiul fricii și al terorii demonice sub care stăm, ne îndeamnă să căutăm salvare la Dumnezeu, la Biserică, la stabilirea unei relații cu Dumnezeu care să aducă în noi harul și să pună pe fugă dracii.

Vorbesc despre frică nu ca una care am scăpat de ea, ci ca una care încă am multe de pătimit de pe urma ei. Din fragedă copilărie mi-a rămas în minte o întâmplare cu resorturi demonice, o apariție stranie, iar apoi, în copilărie și adolescență eram foarte ușor de timorat. De-abia când, târziu, m-am întors la Biserică (la 18 ani) am început cu adevărat să lupt împotriva acestei patimi, iar Fericitul Nicolae Steinhard a fost primul care mi-a deschis ochii spre a privi cu seriozitate această patimă.

Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina