Pocăinţă şi cutremurare

mantuirea-lumii.jpg

La începutul Păresimilor, o cântare a Triodului din Litia duminicii întâia a Postului, ne-a făcut cunoscut următorul fapt: „soarele razele şi-a ascuns, luna cu stelele în sânge s-au schimbat, munţii s-au înfricoşat, dealurile s-au cutremurat, când s-a închis Raiul, ieşind Adam…”. La, sfârşitul Postului şi în Săptămâna Mare cu precădere, iarăşi vom auzi că soarele cu luna şi cu stelele s-au întunecat şi tot pământul s-a cutremurat, când vom retrăi spânzurarea pe lemn a Celui ce a spânzurat pământul pe ape.

Postul nostru se întinde între ieşirea Sfinţilor Protopărinţi din Rai şi reintrarea lor în Rai, cu Hristos. Se întinde între două cutremurări şi întunecări ale pământului şi ale universului, prima, cea de la căderea omului din Eden, şi a doua, cea de la moartea lui Hristos Dumnezeu pe Cruce, care l-a scos pe om din Iad. Tot acest cutremur al cosmosului, al creaturii, chiar şi a celei neînsufleţite (soarele, luna, stelele şi pământul), ne învaţă să nu fim nesimţitori, mai nesimţitori decât pietrele (şi stelele şi planetele sunt tot pietre) în faţa Ziditorului şi Dumnezeului nostru, aşa cum natura, chiar şi firea de piatră, nu a fost nesimţitoare la căderea stăpânului ei, omul, şi, cu atât mai mult, la moartea Stăpânului şi Creatorului ei, Dumnezeu-Omul, ci cu frică, cu dragoste şi cu cutremur să slujim Celui care l-a făcut pe om împărat peste toată creaţia cea văzută.

Sfântul autor al cântării ne vorbeşte despre transformarea lunii în sânge şi întunecarea soarelui la ieşirea omului din Eden, amintindu-ne de profeţiile eshatologice (Ioil 3, 4) din Sfânta Scriptură, care leagă asemenea evenimente de sfârşitul lumii şi de Judecata ce va să fie. Cel ce l-a judecat şi l-a osândit cu milă pe omul dintâi, izgonindu-l din Rai pe pământ, este Acelaşi Judecător de pe Cruce care a dăruit tâlharului din dreapta Sa Raiul, în timp ce tâlharul din stânga s-a osândit prin hulă, şi Acelaşi Judecător care va veni întru slava Sa şi ne va aşeza fie de-a dreapta, fie de-a stânga Sa, în funcţie de felul în care ne purtăm crucea fiecare, ori cu mulţumire şi cu pocăinţă, ori cu răutate şi nerecunoştinţă.

Postul acesta petrecut între cutremure, care trece prin cutremurul Răstignirii şi se încheie cu cutremurul de la Înviere, este chiar icoana petrecerii noastre pe pământ, în această „vale a plângerii” (Ps. 83, 7), în care ajungând Sfinţii Adam şi Eva după cădere, au plâns 40 de zile bătând la porţile încuiate ale Raiului, pământ care e loc de exod şi de pocăinţă şi pentru noi, urmaşii lor, până când ne vom întoarce la patria noastră din cer. Prin urmare, postul acesta de 40 de zile este vremea în care trebuie să învăţăm ce rost avem pe lume şi cum trebuie să vieţuim în ea, în care intrăm prin cutremurul naşterii şi ieşim prin cutremurul morţii: cu smerenie, cumpătare şi pocăinţă, pentru că viaţa aceasta este vremea în care batem plângând la porţile Raiului, trecând prin răstignirea patimilor şi a poftelor noastre.

Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina

Povestea omului care și-a depășit condiția

in-cercul-vostru-stramt.jpg

Ce atâta por favor, por favor?, se gândea tristul mon amour, Mitică din Floreștii de Vale. El nu înțelegea în ruptul capului de ce televizorul transmite câteodată telenovele plicticoase, știri butucănos de senzaționale, capete tăiate și fețe bătute cu pumnii. Se zgâia ca o rață defilantă prin fața televizorului, se uita la fața televizorului și nu înțelegea neam, nici să îl bați să îl omori de ce dragostea e atât de rostogolită la televizor și atât de fără etichetă în realitate.

Într-o zi, se puse să înțelagă cum e cu viața. S-a dus în tot satul să ia interviuri consătenilor săi despre cum e cu dragostea, cu politica, cu moartea. Ăștia, oameni serioși, nu glumă, începură să râdă de Mitică că nu știe cum e treaba cu viața. Și râdeau de se prăpădeau pe ei de năduf, pentru că ei înțeleseră că Mitică a ajuns filosof dacă se gândește la altceva decât la țuică, femei, și somn, mai ales somn.

Somnul, ca o uitare de sine, îi lua în primire și când mergeau la câmp. Tocmai de aceea unul adormea tot timpul în picioare, cu sapa în mână, altul adormea fumând țigarea, altul bând un pahar de duhoare ieftină.

Mitică, ca orice filosof incipient duhnea a curiozitate. Dragostea îl sfâșia la inimă. Întrebările îl ghilotinau, soarele îi brăzda nasul ( de ce tocmai nasul?) cu o teribilă remușcare, remușcarea că el nu mai este ca toată lumea dacă nu are dragoste. Însă tocmai dragostea, așa, ca un hiatus între eu și mă chem, era întrebarea.

Mânca cărți. Stingea televizorul, care până mai deunăzi îl învățase că viața este neroadă și acum citea cărți. Cărți grele, cărți de carte. Când vorbea Mitică se auzea vestea în tot satul. Cuvintele lui erau memorate de către consăteni ca un albastru de Verona ( nu de vermut).

Ce mai…Trecu vremea și își găsi o iubită, o viitoare soție și chiar se căsători cu ea. Se mută la oraș. Nu mai era țăran ci orășean cu stil. Însă acum nu avea cui să vorbească, chiar dacă el clocotea de inteligență. Inteligența, ca o haină de pe corpul tău, nu se poate împrumuta. Satul de unde plecase rămăsese fără filosof iar orașul nu iubește filosofii.

Dezamăgit de oraș, domnul Mitică citește cărți, toată ziua cărți. Deși viața bate cartea, totuși Mitică citește cărți. Când Cărtărescu termină o poveste de asta de doi lei și 35 de bani, și nu mai vrea să o termine ca lumea, scrie un cuvânt de vreo 70 de ori, cam așa:
citește cărți, citește cărți, citește cărți, citește cărți, citește cărți,
citește cărți, citește cărți, citește cărți, citește cărți,
citește cărți, citește cărți, citește cărți,
citește cărți, citește cărți,
citește cărți…cine? Mitică!…

Te rostogolești în cuvinte…și iarăși scrie:
el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi,
el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi,
el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi, el nu are cu cine vorbi, etc…, că e mare enervare.

Povestea omului, a lui Mitică, nu e nici pe departe absurdă.
Repetițiile acestea sunt trucate. Până și Mitică știe asta. E mai mult plictiseală decât umor, deși umorul e o formă elegantă de plictiseală.
”Ba, nu. E o răutate…”
”Cine, domnule, Mitică?!”
Nu, umorul. Umorul, ca un amor al artei, vine și te torpilează direct în față.
Mitică stă și te privește și apoi îți spune: Nu ai fler, domnule!

Dacă în locul lui Mitică ar fi fost Mădălin, ar fi fost altceva? Ce ar fi făcut Mădălin, băiat de bani gata, în locul lui Mitică, care a muncit mult și și-a întrecut condiția? Ce atâta luptă de clasă? Ce condiție?

Mitică mănâncă cu o mână și cu alta citește, adică ține cartea în mână. Mitică nu are freză și nici breton. Nu are nici urechi lungi, clăpăuge. Nu e nici mitocan, nici pamblicar, nici misogin, nici dementin. Mitică e domnul Mitică. Ca să zic și mai explicit, domnului Mitică nu îi plac petrecăreții ci oamenii așezați.

El spune în neștire aceste cuvinte: ”Cine are ceva de spus acela e om viu”. Criptic, nu?! El nu e o criptă, ci e criptic. Nu e nici friptură, ci este intelectual. Filosofii sunt intelectuali deși au inimă și ei. Oamenii au inimă și ei deși nu îi acordă prea multă importanță. Copacii nu au inimă dar au frunze. Cei care nu au frunze nu au frunze și gata. Iar cei care nu înfrunzesc și nici nu desfrunzesc sunt ca domnul Mitică, care nici nu tace dar nici nu face.

Ce-o fi crezând autorul anonim sau cititorul dezinteresat când a scris aceste rânduri? Ce or fi crezut pălăriile domnului Axinte, de la vânzare, despre meticulozitatea vieții lui Mitică, acea strategie a timpului inclus? La finalul trecerii în revistă a fragmentelor de viață din domnul Mitică, totul e glorie și niciodată mundi.

Pr. Dorin.

Alte biblioteci imense teologice

O enciclopedie ortodoxă de proporții uriașe:
Biblioteca Sfântul Pahomie cel Mare

http://www.voskrese.info/spl/index.html

The Syriac Computing Institute

http://syrcom.cua.edu/Links/index.html#Journals

Unele linkuri importante nu funcționează din păcate de la această adresă.

Journal of Syriac Studies
( numere între 1998-2007)

http://syrcom.cua.edu/Hugoye/VolInd.html

Pr. Dorin

O bibliotecă extraordinară de teologie mistică ortodoxă

O găsiți în locația http://www.marquette.edu/maqom/.

Textele sunt în limba engleză.

Temele luate în discuție:

THEME 1: Jewish and Christian Mysticism: Definitions
THEME 2: Aphrahat
THEME 3: The Macarian Homilies
THEME 4: Evagrius of Pontus
THEME 5: Ephrem the Syrian
THEME 6: Isaac of Nineveh
THEME 7: Corpus Dionysiacum
THEME 8: Jacob of Serug
THEME 9: Mar Narsai
THEME 10: Anthropomorphism in Rabbinic and Eastern Christian Sources
THEME 11: Baptismal Traditions
THEME 12: Garments of Light
THEME 13: Prayer
THEME 14: Jewish Temple Traditions and Christan Liturgy
THEME 15: The Pseudepigrapha and the Transmission of Jewish Texts and Traditions in Eastern Christian Environment
THEME 16: Adamic Traditions in Jewish and Syrian Christian Writings
THEME 17: Noachic Traditions in Jewish and Eastern Christian Environments
THEME 18: Enochic Traditions in Jewish and Eastern Christian Environments
THEME 19: Melchizedek Tradition in Jewish and Eastern Christian Environments
THEME 20: Josephus’ Texts and Traditions in Eastern Christian Environment etc.

Sunt 29 de teme tratate aici și o bibliografie prodigioasă pe autori. Unii din autorii care semnează articolele sunt: Alexander Golitzin, Andrei Orlov,Hilarion Alfeev, Meir Bar-Ilan, Daniel Falk, Joseph Tabory, Robert Kraft, Harold Attridge, Kallistos Ware, John Meyendorff, Vladimir Lossky, John S. Romanides etc.

Vă invităm călduros să vizitați și să downloadați aceste resurse teologice fabuloase.

Pr. Dorin