Despre cultură, știință și credință

Un articol semnat de Daniela Șerb, în ziarul Adevărul: aici.

”Cercetarea arată că un elev petrece, în medie, şase ore pe zi la şcoală. Timpul dedicat efectuării temelor sau lecturii este mai redus decât cel petrecut cu prietenii sau în faţa televizorului. Astfel, pentru lectură sunt alocate, în medie, 68 de minute zilnic, 20% din repondenţi declarând că nu citesc nici măcar câteva minute. Alţi 22% au susţinut că citesc timp de 30 de minute zilnic. Lecţiile ocupă 2 ore şi 17 minute din programul unei zile obişnuite, cu variaţii foarte mari de la un elev la altul. Astfel, peste 10% au afirmat că alocă până în 30 de minute pentru aşa ceva, 20% îşi rezervă o oră şi aproximativ 50% din repondenţi peste două ore”.

O statistică dramatică. Nu au timp, au probleme familiale diverse dar mai ales nu știu să își gestioneze timpul pentru a se instrui. Li s-a inoculat ideea că școala trebuie să le aducă bani, că studiile trebuie să îi ducă la obținerea unui job bun și doar atât.

Însă culturalizarea pe care o începe cu noi școala nu trebuie să ne facă simpli utilitariști, obsedați de salariu, ci ea trebuie percepută și ca dezvoltare armonioasă de sine, ca zidire interioară, ca împlinire interioară. Ce începem în școală trebuie să continuăm în întreaga noastră viață, pe cont propriu sau asistați de persoane capabile pentru acest lucru. Cultura înseamnă formare, formare prin și întru adevăr, adâncire de sine.

Dacă eu am studii diverse, diplome diverse și nu sunt angajat sau am un salariu mai mic asta nu înseamnă că școala sau învățătura nu sunt rentabile la nivel personal, că nu sunt importante, ci factorii economici, sociali, politici care angajează pe oameni au o deficitară concepție despre pregătirea interioară pentru viață și pentru veșnicie.

Cultura, în adevăratul sens al cuvântului, e o realitate care presupune închinarea adevărată în fața lui Dumnezeu, pentru că, cultură vine de la cultus, adică e o realitate care derivă din relația noastră cu Dumnezeu. Când cultura a început să devină o parte componentă a procesul de atutonomizare a omului, a separării interioare de Dumnezeu, cultura a început să însemne o zugrăvire a propriilor noastre patimi mai degrabă decât a calităților proprii sau un experiment ontologic onest.

Cultura și știința nu sunt rupte de o gândire religioasă. Putem să ne ocupăm de scris și de studiul științific fiind niște oameni credincioși. Credința nu exclude cercetarea științifică sau experimentul cultural veritabil, ci le presupune. Pentru că adevărata dimensiune interioară a credinței este aceea de continuă scrutătoare a vieții lui Dumnezeu și a istoriei, pentru a vedea cum să ne pregătim pentru viață și pentru veșnicie.

Ce face un fizician sau un chimist când studiază particulele microscopice? Vrea să vadă cum arată viața în adâncurile ei. Și noi, oamenii credincioși, vrem să știm asta, pentru că trupul nostru și elementele chimice sunt creația lui Dumnezeu.

Ce face un matematician sau un un informatician când unește diferite calcule pentru a crea programe complexe? Nu face decât să arate că există conexiune între diferite sisteme, că există logică, rațiune, ordine, ceea ce și credința spune dintru început.

Dacă vedem analiză psihologică, psihiatrică, psihanalitică în romane sau în științele umaniste, fără doar și poate găsim aceste moduri de cercetare ale ființei noastre și în viața duhovnicească, unde, ajutați de har, nu înțelegem numai procese interioare extrem de complexe, ci vedem și rolul lor mîntuitor în viața noastră; vedem cum ne ridică harul lui Dumnezeu spre o înțelegere duhovnicească a omului și a lăuntrului său și cum omul se îndumnezeiește zilnic.

Astfel trinomul cultură-știință-credință nu este văzut defalcat decât de către cei care vor să elimine orice racordare a noastră la transcendență, la viața lui Dumnezeu. În viața noastră însă acest trinom este o realitate faptică, concretă și nu am probleme în a citi sau a discuta în mod conex teme de cercetare culturală, științifică și teologică oneste.

Tinerii noștri elevi trebuie să înțeleagă faptul că școala nu este în primul rând o introducere în câmpul muncii, ci în câmpul cunoașterii de sine. Școala îți deschide ochii și tu continui pe drumul de care te simți legat, pentru care simți că ești destinat.

Cred că, dacă reușim să convingem pe cei tineri, că citirea înseamnă luminare interioară, cunoaștere de sine, împlinire de sine și numai după aceea bani pentru viața de zi cu zi, vor trece la un program intensiv personal de lectură și de studiu. Asta trebuie să facem noi, adulții, cu cei care acum încep să simtă viața în propriile lor vene.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.