Cărți providențiale

Multe cărți m-au format, m-au schimbat, m-au întărit sau m-au luminat, mai ales cărți duhovnicești. Conținutul lor dumnezeiesc mi-a dat viață, m-a umplut de dulceața și de pacea harului, citindu-le.

De foarte multe ori am simțit că faptul de a le citi era unul proniat de Dumnezeu, că ele veneau cu răspunsul exact la ceea ce mă chinuia, la întrebări și frământări interioare pe care, poate, nici nu știam să le formulez prea bine întotdeauna, ci doar le simțeam măcinarea.

Dumnezeieștile cărți nu mi-au transmis numai învățături, ci și harul lui Dumnezeu și dragostea Sfinților și certitudinea iubirii lui Dumnezeu care, așa cum i-a învăluit pe ei, învăluiește întreaga umanitate, pe toți oamenii.

Între aceste cărți, îmi amintesc în mod deosebit două, deoarece am simțit numai văzându-le și citind titlul de pe copertă,că au să-mi transmită ceva foarte important, esențial.

Prima a fost „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, a Sfântului Siluan Athonitul. Venea într-un moment oarecum la puțină vreme după reconversia mea duhovnicească, exact când aveam o nevoie zdrobitoare să mă dezbrac de deznădejdea păcatului, a omului vechi care nu întrevede iubirea lui Dumnezeu arzătoare și uriașă pentru noi.

Cea de-a doua carte, ceva mai târziu, a fost „Am iubit pătimirea”, a Sfântului Luca al Crimeei. Ea a deschis un nou drum drum de înțelegere a vieții în sufletul meu. Am înțeles (sau am început să înțeleg) că trebuie să iubim să pătimim pentru Hristos.
În Ortodoxie, ispita nu e ceva rău, ci ceva bun, pentru că, fie că vine sub formă de îmbiere la păcat, fie ca durere sau necaz în viața noastră, sensul ei nu e să ne doboare, ci să ne smerească și să ne mântuiască.

În general însă, toate cărțile duhovnicești (mai ales cele duhovnicești) mi-au vorbit adânc inimii și au contribuit la schimbarea mea lăuntrică, făcând parte din pietrele de temelie ale ființei mele care încearcă să se zidească întru Hristos.

Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina