Iradierea harului

Dumnezeu pictează realitatea cu har. El ne colorează cu adevărat toată existența sau El este Cel care adaugă la culorile vieții noastre acea lumină care le face vii, ceva (ca să înțelegeți mai bine) ca în tablourile lui Rembrandt, în care lumina este cea care dă sens întregii compoziții și face tabloul fascinant, punând în această lumină și personajele umane.

Întotdeauna mi-au plăcut tablourile în care pictorii au pus nu numai culoare, ci și o lumină care nu este cea fizică, ci metafizică, spirituală. Nu mi-am explicat însă de la bun început cum trebuie această apetență, dar eram iubitoare de această lumină.

Această lumină este o evidență duhovnicească și în realitatea de zi cu zi. Lumina harului dumnezeiesc iradiază din lucruri și acest lucru se observă foarte bine tocmai când te închizi și nu mai ești apt să sesizezi această strălucire interioară a firii, când te lași copleșit de tristețe și de nemulțumire și vezi că nicio licărire de lumină nu mai stă în cele dimprejurul tău, ci dimpotrivă, chiar și cele mai frumoase lucruri sunt îmbrăcate cu haina neagră a întunericului tău sufletesc.

Dar când sesizezi acest har, atunci lumea e frumoasă, fiindcă e creația lui Dumnezeu, și inima se bucură de ea. Atunci înțelegi că bucurie nu există decât în harul dumnezeiesc și înțelegi că trebuie să te lași în mâinile Creatorului tău, ca El să te învețe cine ești și să te umple de fericirea care este proprie omului care nu-și renegă adevărata ontologie.

Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina