Logica iertării la Dumnezeu

Duminica a 5-a a Marelui post are în ea logica iertării lui Dumnezeu, atâta timp cât Sfânta Maria Egipteanca, ca și femeia păcătoasă de la Lc. 7, 37-50, deși a păcătuit mult i s-a iertat mult. În lumea noastră, unde se caută trecut ireproșabil, CV nepătat, o faimă bună, logica iertării lui Dumnezeu vine ca o adevărată palmă peste conștiința noastră.

În casa fariseului unde Hristos Dumnezeu prânzește apare femeia păcătoasă, femeia fără nume în Evanghelie și ea întrece cutuma locului. Cu banii din desfrânările ei aceasta cumpără mir și cade la picioarele Domnului și le spală cu lacrimi și cu mir. Sărută picioarele Domnului spre stupefacția fariseului, a gazdei, care vedea acest gest ca incompatibil cu un Rabbi sau cu un Prooroc, cum era Hristos pentru el.

Însă Domnul arată că iubirea Sa nu are parametrii umani secătuiți de orgoliu și de imagine. El ne arată că nu imaginea și nici trecutul nostru nu contează înaintea Lui ci statutul prezent, ce facem noi acum, cum ne raportăm noi la El în clipa asta. Ce am făcut ieri contează mai puțin. Ce am făcut e trecut. Iubirea e mereu prezent. Iubirea e un prezent.

Iar dacă iubirea nu e în prezent înseamnă că nu mai e. Și în urma parabolei cu datornicii, cu cei doi datornici, fariseul răspunde drept. Îl va iubi pe cămătar cel căruia i s-a iertat mai mult.

Duplexul acesta are logica lui. Hristos trece de la realitate la parabolă pentru a se întoarce la starea interioară a femeii din fața Lui. Femeia avea un trecut infam, avea o viață dezordonată. Dacă Sfântul Luca spune că e păcătoasă, înseamnă că era foarte păcătoasă. Și Domnul recunoaște acest lucru, cf. Lc. 7, 47.

Dar această femeie nu stă distantă față de Domnul. Nu ia o atitudine de egalitate față de El, ci ea se aruncă la pământ, se aruncă cu toată ființa și dragostea și darul ei la pământ, cu acel mir scump, și își arată din destul dorul ei pentru Domnul. Iertarea lui Dumnezeu nu vine ca o răsplată a mirului, nu vine pentru săruturi, pentru că și Iuda știe să sărute, nu pentru că a căzut la picioarele Lui și și-a recunoscut păcătoșenia, ci pentru că iubirea ei era imensă, era reală pentru El, văzând în El pe Stăpânul lumii, pe Cel ce o înțelege pe ea și nu o va trece cu vederea.

Iubirea credinței pentru Dumnezeu, iubirea colosală, magnifică, tulburătoare la maximum este logica lui Dumnezeu, este o învățare a inimii noastre de către Dumnezeu. Iubirea calculată, iubirea hoață, iubirea interesată nu are nimic dumnezeiesc în ea. Ea este un contract, o relație de complezență. Însă iubirea pentru Dumnezeu, iubirea văpaie, iubirea ca un torent de foc spre El este dumnezeiască, e nebunie curată pentru omul de rând, pentru că e iubirea cu care Dumnezeu ne iubește și pe care ne-a insuflat-o și nouă.

Iubirea lui Dumnezeu și iertarea Lui nu le înțelegem pentru că nu avem inima aprinsă de foc, de văpaia Duhului. Dacă nu înțelegem câtă iubire are Dumnezeu, încât Se coboară ca să ia trup pentru noi, să fie hulit de niște oameni nemernici, să fie schinguit, să fie omorât de lucrul mâinilor Lui, nu putem înțelege de ce iartă El pe această femeie, pe care nu o iartă nimeni.

Cei care nu știu să ierte și să creadă în schimbările de adâncime ale oamenilor, arată că nu s-a petrecut cu ei nicio schimbare. Dacă nu ai avut o viață rea și nu te-ai întors la Domnul și nu ai gustat iubirea și iertarea Lui din destul, nu știi cum este logica, care este logica lui Dumnezeu, a iertării Sale. Dacă ai avut o viață cu păcate mici, dacă ți s-a iertat puțin, e semn că nu ai strigat din Iadul cel mai de jos spre Domnul, ca El să te audă.

Iubirea și iertarea au o logică care nu se înscrie într-o viață comodă. Femeia noastră, această dumnezeiască femeie, primește iertarea păcatelor ei ca și Sfânta Maria Egipteanca, pentru că s-a trezit în ea iubirea care înspăimânta logica înceată a lumii. Când intră în tine logica iubirii dumnezeiești atunci nu mai ai logica lumii, asta în care albul e alb pentru că așa vrem noi, ci atunci când trăim logica lui Dumnezeu negrul devine alb, se curățește prin har și cel care era odinioară păcătos începe să facă minuni copleșitoare.

Nouă ne place să disprețuim femeia curvă în societate și să ne gândim la ea cu plăcere, când suntem singuri. Suntem duplicitari. Ne place să nu dăm nicio șansă celor care par afundați cu totul în păcat, în Iad. Însă Dumnezeu dă o șansă tuturor, El scoate pe fiecare din Iadul în care se află și știe să ierte mult și cu asta câștigă pe tot păcătosul. Secretul dragostei lui Dumnezeu întrece orice logică canonică a noastră. La noi, dacă a păcătuit într-un anume fel cineva îl canonisim cu atât, îl ținem la respect. Însă Dumnezeu îl ia pe cel care se pocăiește imediat în brațe, imediat ce a început să îi pară rău, să nu mai poată fără El, să simtă că moare fără El, că este ca un pește pe uscat.

De ce a pus Dumnezeiasca Biserică tocmai astăzi, înainte de duminica Floriilor, pe Sfânta Maria Egipteanca în cadrul acestei duminici a 5-a și a făcut din ea o emblemă a zilei, când ea e pomenită la 1 aprilie? Pentru ca să mustre pe cei care se cred drepți. Ca să mustre pe cei care au postit, pe cei care nu s-au murdărit de păcate trupești, pe cei care se cred îndreptățiți să fie iubiți mai mult de către Dumnezeu, pentru că au o viață ireproșabilă. Însă Dumnezeu arată că nu face doi bani ireproșabilitatea noastră, dacă nu este dor imens, iubire imensă pentru Dumnezeu.

Viața noastră curată, ca și a fecioarelor nebune, dacă e un bun în sine, o laudă de sine, o îndreptățire la mântuire e o feciorie păgână. Trebuie să ai în trupul tău mult mai mult decât dreptate, feciorie, curăție: trebuie să ai foc, să ai pe Duhul, să ai lumină. Dacă ți-ai pregătit casa cu de toate, cu toate virtuțile și nu ai Focul ceresc, nu ai pe Duhul și pe Mirele Bisericii, ești un palat frumos, dar mormântal, pentru că veselia nu se află în el.

Sărbătorim astăzi pe cea care ne-a dovedit că sfințenia înseamnă ceva bulversant, ceva care nu are logica lui sunt un creștin bun, pentru că fac tot ce trebuie. Sfânta Maria ne spune că nu e niciodată prea mult ce facem pentru Dumnezeu și că nu avem nicio îndreptățire să credem că suntem cineva în fața Lui.

În acest an, iubirea căreia i se iartă mult, adică Sfânta Maria Egipteanca, e sărbătorită odată cu Prea Curata Maria, Împărăteasa lumii, Cea mai desfătată decât cerurile. Binevoirea, acceptarea întrupării întru Prea Sfinția Sa a Mântuitorului lumii e bunăvestirea faptului că iubirea lui Dumnezeu nu are termeni de comparație, că ea este copleșitoare, că ne bulversează mintea, ne-o umple de dragoste și de lumină dumnezeiască.

Prea Curata Stăpână întrece întreaga creație cu curăția Ei fără nicio pată. Dumnezeiasca Maria a Egiptului, după o viață destrăbălată care a atins cote inimaginabile, a ajuns la o sfințenie mai mult decît inimaginabilă. Cea Prea Curată și cea plină de sfințenie după o viață de curvie, stau înaintea noastră spre adâncă smerenie. Pentru că în Biserică cuvintele nu stau pe gol, nu stau pe nimic, ci cuvintele stau pe fapte.

Dacă există în tine fapte există cuvinte cu putere. Când Domnul rostea cuvinte către oameni cuvintele Lui umpleau de văpaie, de dragoste copleșitoare pe cei care le auzeau. Ele intrau până în străfundul lor. Cei care ascultăm astăzi cuvintele Lui trăim aceeași măreție a vocii și a dumnezeirii Sale în cuvintele Evangheliilor și ele sunt hrana noastră.

Dar ca să iubești mult, trebuie să simți copleșitoarea milă și iubire a lui Dumnezeu, deși nimeni nu dă pe tine doi bani. Ca să uimești trebuie să fii umit de iubirea lui Dumnezeu. Ca să înspăimânți în cuvintele tale pe alții, trebuie să te fi înspăimântat Dumnezeu cu iubirea Lui, să fi primit foc de la El, foc care mistuie întreg trupul, îl face vâlvătaie.

Însă dacă nu ai suferit transformări adânci în ființa ta, duminica de astăzi e una plictisioare, pentru că aici e vorba de lucruri care cer o inimă largă, prea încăpătoare. Cei care nu înțeleg iubirea și credința lui Dumnezeu nu înțeleg de ce cinstim noi pe Prea Curata Stăpână a lumii și de ce iubim curăția, nevinovăția. Înțelegerea e partea iubirii multe. Nu poți să ai ceva, dacă nu îl ai în tine. Tot ce avem în noi ne aparține cu adevărat.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.