Acesta e motto-ul zilei liturgice de astăzi! Să ai candela inimii plină de Duhul și de fapte bune. Să aștepți Mirele în miezul nopții și să nu dormitezi în rău, să nu caști, să nu dormi tun, cu inima pierdută în vise, ci să fii treaz cu inima, privighetor, ca inima ta să se roage chiar și când dormi.

De ce să ai candela aprinsă? Pentru că nu se poate fără har. Mântuirea nu se poate dobândi fără să avem în noi harul Treimii. Fecioarele nebune nu sunt nebune pentru că sunt fecioare, ci sunt nebune pentru că faptele lor bune nu le-au dus să aibă în ele lumina lui Dumnezeu. Rămânerea la lucruri exterioare, la exteriorul faptelor și al slujbelor ne face spectatori ai cultului și ai vieții ortodoxe dar nu trăitori ai ei.

Zilele Săptămânii Mari sunt zile eshatologice și hristologice în același timp. Pe de o parte auzim la strană că se cântă despre Mirele care vine în miez de noapte iar pe de altă parte că drumul Crucii e unul al Învierii, că duce la Înviere. Hristos, Mirele Bisericii, nu se lasă biruit pe cruce, nu este un Dumnezeu întrupat secătuit de putere, abandonat de către Tatăl și Care nu face față torturii ci dimpotrivă este biruitorul morții, al diavolului și al păcatului, Cel care întărește trupul Său prin suferință, Care simte cu toate mădularele crucea și durerea ei și prin această durere imensă, neînțeleasă de noi, umple întreg trupul Său de slavă dumnezeiască.

Icoana Răstignirii în Ortodoxie este o teologie a transfigurării. Hristosul ortodox este un Hristos al suferinței care îndumnezeiește trupul, cu toate că întreg trupul Său, așa cum spusese Isaia, era o rană, era cu totul plin de răni. În icoana ortodoxă a Răstignirii vedem pe Hristos ca Dumnezeu care învinge moartea în trupul Său, pentru ca în icoana Învierii să vedem pe Hristos transfigurat care scoate pe Sfinții protopărinți Adam și Eva din Iad, pentru a le reda fericirea avută dintru început.

Icoana ortodoxă nu este atât comemorativă pe cât este de eshatologică. Hristosul de pe cruce este plin de slavă. Hristosul înviat e plin de slavă. Hristosul care va veni să Judece lumea vine cu slavă multă. Și poți să primești pe norii slavei pe Hristosul care va veni dacă ești plin de lumină, de slava Sa.

Înțelegeți de ce trebuie să avem candela aprinsă? Pentru că fără inimă sfântă, fără fapte de sfințenie, fără harul lui Dumnezeu în noi nu așteptăm pe nimeni. Când ai lumina aprinsă vezi. Când ai harul distingi binele de rău, sfințenia de contrafacere. Dar când bâjbâi, când ai inima îngreuiată de mâncare și de băutură nu mai poți să sari din pat imediat, din patul somnolenței, ca să aștepți Mirele.

Mirele vine ca un fur. El vine ca un tâlhar, care ne ia pe nepregătite. Ca să atepti pe Mirele care vine trebuie să fii mereu în lumina Sa, să ai în tine slava Sa. În această idee a persistenței noastre în har, în lumină, Sfântul Simeon Noul Teolog insistă pe faptul, că pentru cei care văd pe Dumnezeu de acum, Hristos nu va mai veni (ca o surpriză absolută), pentru că El deja a venit la ei. Cei care văd de acum pe Dumnezeu în extaz știu cum va veni Mirele. Venirea Lui la noi nu mai este o necunoscută pentru cei care L-au văzut pe El!

Însă noi așteptăm instaurarea deplină a Împărăției Sale pentru toți vecii în întregul univers. Așteptare, încordare. Așteptăm nu fumând o țigare ci încordându-ne întreaga ființă în iubirea și dorirea Lui. Dacă Mirele este El noi suntem fecioarele care trebuie să dăm dovadă de înțelepciune. Trebuie să avem fecioria credinței, nevinovăția iubirii, puritatea voii îndreptată spre El. Dacă El e tâlharul care vine la miezul nopții, atunci să-L lăsăm să ne fure inima aprinsă de dor de El.

Dincolo de ușă, de ușa insesizării Lui, stă Mirele. Dacă ai inima rece crezi că nu există foc în jur, că nu există dragostea Lui. Dar nu e așa. Dacă ești dincolo de ușă, dacă ești dezlipit de vederea Lui, dacă nu ești cu El ești o fecioară nebună. Ai de toate dar nu ai esențialul. Ai cultură, ai știință, ai credință, dar nu ai sfințenie și fapte de dreptate. Adică nu ai esențialul. Rămâi la lucruri colaterale și nu ești plin de lumină.

Degeaba mai bați în ușă, pentru că ușa e clădită de tine! Noi înșine ne facem ușă care să ne separe de El. Mirele e și cale, e și lumină, e și dragoste. Dacă te bagi la separeu doar cu tine însuți, dacă tragi perete între tine și El, dacă trăiești numai pentru lumea aceasta și nu ai nicio nădejde atunci ești de plâns.

Pe cine dai vina dacă știi să construiești perete între tine și Dumnezeu?!
Cine e de vină dacă nu ai minte care priveghează?

Veghere și priveghere. Atenție, vigilență, scrupulozitate maximă la candelă, la inimă! Aici se aprinde sau se stinge lumina! Aici se face diferența între nebunie și înțelepțire. Iubiții mei, în inimă e lumina pe care întunericul și minciuna nu o pot acoperi cu nimic!

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: