Zilele tăcerii

Pentru mine ca preot, deși în aceste zile vorbim și ne rugăm foarte mult, sunt zile ale tăcerii, ale scufundării în inimă în fața Domnului pentru a privi iubirea Lui și durerea Lui pentru noi. Mă pregătesc pentru Denia din această seară în tăcere, gândindu-mă la femeia păcătoasă, care ca și mine, ca fiecare dintre noi, a simțit dumnezeirea Lui și a luat rânduială de Mironosiță.

O tăcere teologică în fața patimilor Sale. Ce am putea să spunem în fața Lui?! În fața durerii inima e o rană, mintea se jelește, trupul e străpuns de jale. Acestea sunt durerile credinței.

Mâine în zori, în Biserica noastră ortodoxă, se face spălarea picioarelor ca parte componentă a slujbei. Spălăm picioarele credincioșilor și ne coborâm în smerenie. Le spălăm picioarele ca niște robi, imitând exemplul Celui care s-a încins cu ștergarul și i-a învățat pe ucenicii Săi, că a fi mare înseamnă a fi slujitorul tuturor.

Suferință, durere, transpirație, transpunere în fața Crucii Sale, epuizare de atâta slujbă: cam așa arată viața mea acum. Nu cred că alți credincioși o duc mai bine, pentru că peste post am pus multă osteneală cu toții în aceste zile, multă muncă și acasă și la Biserică și la serviciurile noastre.

Însă mă rog ca Domnul să ne întărească, pentru ca să ne bucurăm întru Învierea Sa. Mă rog să ne veselim dumnezeiește, să ne veselim în mijlocul acestei epuizări imense.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.