Spălarea picioarelor și sensul slujirii

Învățătorul și Stăpânul lumii se pleacă și spală picioarele Ucenicilor. Ați înțeles ce v-am făcut Eu vouă? Dacă Eu v-am spălat pe voi, le spune Domnul, și voi sunteți datori să spălați picioarele unii altora ( Cf. In. 13, 12, 14). Dacă Eu M-am smerit pentru voi, atunci smerenia Mea vă îndatorează pe voi să Îmi urmați Mie.

Obligația în Biserică nu e una legalistă ci e o mișcare a conștiinței. Slujești din conștiință, cu conștiință. Vii la Biserică, te spovedești, te împărtășești, te bucuri de aceste momente unice de sărbătoare, te odihnești cu duhul tău pentru că așa îți spune conștiința ta. Nu facem lucruri pentru că așa se fac, ci pentru că inima noastră ne dă ghies la faptă, la lucru.

Spălarea Domnului din această zi e o pildă ( cf. In 13, 15), un exemplu pentru noi de comportament total. Dacă Domnul Însuși Se umilește mereu, slujește mereu, cară în spate suferința lumii, tot la fel trebuie să facem și noi slujitorii și credincioșii Bisericii: să cărăm cu noi neputințele și suferințele lumii. Și aceste neputințe nu sunt puține. Trebuie să cari în spate lipsa de înțelegere a altora, răutatea, înciudarea demonică perpetuă, oboseala, greul, acest greu care te face să cazi la pământ și să țipi către Domnul să te scoale, să mai ai putere să mergi mai departe.

Smerenia e o mare sfâșiere interioară. Smerenia e o slăbiciune care poartă poveri inimaginabile, adevărate stânci, munți de durere, de imposibil. Smerenia e o slujire imposibilă, greu de imaginat dacă ești în afara ei. Dacă nu te pătrunzi, dacă nu te doare și nu suporți cu durere mare iubire a lui Dumnezeu pentru noi, suferința Lui pentru noi, poți să slujești lejer, poți să liturghisești senin. Însă dacă ești plin de durerea smereniei, a ascezei, a iubirii pentru Dumnezeu și pentru oameni, slujirea e o povară cocoșantă.

Te cocoșează slujirea în fața lui Dumnezeu. De ce? Pentru că toate se petrec înauntrul tău și nu în afara ta. Și smerenia sau iubirea nu încep și nu se termină odată cu slujba, ci sunt poverile noastre de fiecare clipă. Sfințenia macină trupul. Harul mult distruge inima, face din minte și din inimă un cuptor de foc nestins și te face să vezi numai iubire. De aceea, dacă citești numai litere, prietene, nu citești nimic!

Cum ne putem imagina pe Dumnezeu spălâdu-ne picioarele, adică dându-ne iertare de fiecare dată, când noi cădem în patimi înfricoșătoare? Ce fel de Dumnezeu este Acesta, Care iartă toate, dacă nu e Dragoste? Și cum poate să fie această dragoste a lui Dumnezeu puțină, când ea e copleșitoare, e bulversantă și ne întrece orice închipuire?

Domnul smereniei Se pleacă și spală picioarele Ucenicilor, pentru ca să-i învețe că preoția este sfințenie. Adică nimic nu e de formă, nimic nu e numai pentru bani, nu e pentru fală, ci preoția e pentru sfințenie pentru că e sfințenie. Sensul sujirii este acesta: să faci lucrurile bulversante ale iubirii cu multă iubire. Dacă reduci totul la ce vezi și la ce înțelegi nu poți să fii preot cu adevărat. Pentru că preoția înseamnă să ai în tine acest foc al dragostei de a sluji mereu, până la capăt, oamenilor, de a-i uimi cu dragostea lui Dumnezeu care bulversează orice minte.

Bine, bine, dar ce înseamnă să speli? Cu ce să speli? Cu har! Pe cine? Pe tot cel care vrea să se mântuiască. Și cine se mântuiește? Cel care se lasă pătruns de focul iubirii lui Dumnezeu, cel care nu mai gândește cu mintea lui seacă, liniară, ci cu mintea lui Hristos, cu mintea Lui paradoxală.

Pentru că slujirea nu e o rușine, ci o ridicare continuă în inima celor pe care îi slujești. Iubirea niciodată nu te face să caști. Iubirea și slujirea lui Dumnezeu este o rană continuă purtată pentru fratele nostru. Chiar dacă el e somnambul acum, chiar dacă el nu înțelege că slujirea ta pentru el este curățire de păcate, când va înțelege că slujirea ta e iubire pentru el se va smeri.

Și numai iubirea poate smeri! Pentru că numai ce depășește, ce te depășește te smerește. Și când vei înțelege că cei care slujesc Domnului pentru a sluji fraților lor, fac un lucru mare pentru tine, atunci te vei smeri și vei prețui foarte mult viața lor de slujire.

Slujim pentru ca să ne smerim și ne smerim pentru a fi înălțați în har. Cei care astăzi au spălat picioarele fraților lor au simțit din plin smerenia lui Dumnezeu coborând în ei și în cei spălați de către ei. Au simțit că slujire înseamnă să mergi până la capăt, să nu vezi punct de final al smereniei și prin aceasta să câștigi pe tot omul care e chemat de către Domnul la mântuire.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.