Hristos a înviat! Bucuria noastră este cu noi

În atmosfera preafrumoasă a nopţii trecute, când am dat şi am primit lumina bucuriei şi a păcii, ne-am dat de fapt unii pe alţii lui Hristos, Care ne luminează cu pacea Sa. Bucuria noastră a fost imensă. Zeci, sute, mii de oameni au umplut Bisericile şi curţile Bisericilor. Toţi au avut în inimă bucuria şi nădejdea lor. Venirea pentru a lua lumină, pentru a participa la slujba învierii Domnului a fost o mărturie că învierea lui Hristos e netrecătoare şi că ea este vie în ei.

Oboseală plăcută, odihnitoare şi bucurie: aşa a fost noaptea trecută, această noapte plină de lumină, această noapte zi, în care străzile şi uliţele şi casele şi întreaga natură s-au umplut de bucurie. Soarele de afară ne invită să ne bucurăm de primăvara duhovnicească a acestor zile sfinte ale Săptămânii luminate, ale săptămânii pline de lumină cerească.

După cum aţi avăzut ne-am schimbat veşmintele preoţeşti. Ele sunt albe. Ele sunt simbolul luminii divine pe care trebuie să o vedem şi să o trăim în viaţa noastră. Uşile împărăteşti şi diaconale vor sta deschise. Credincioşii vor privi înăuntru în această săptămână, acolo unde este Domnul iar în mănăstirile noastre începe să se citească tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la cartea Faptele Apostolilor.

Am ascultat aseară prologul Evangheliei Sfântului Ioan, cap 1, 1-17 şi începutul cărţii Faptelor Apostolilor şi am văzut că Biserica ne vorbeşte în zilele învierii despre începuturi: despre Treimea fără început şi despre începuturile Bisericii. Pentru că toate sunt noi şi toate sunt pline de slava lui Hristos Cel înviat.

Am venit acasă şi am sfinţit masa de Paşti, am mâncat sărbătoreşte şi ne-am culcat, pentru a ne trezi în bucuria sărbătorii. Cine ne va lua această bucurie? Dacă Hristos e cu noi cine este împotriva noastră? Vecernia luminată de astăzi ne pune în faţă bucuria de a rosti Evanghelia primei întâlniri dintre Hristos înviat şi Sfinţii Apostoli în mai multe limbi.

De ce rostim această Evanghelie într-o multitudine de limbi? Pentru a preciza că Învierea este a tuturor şi că toţi sunt chemaţi să se bucure de învierea Sa din morţi. În vechime, de învierea Domnului, se botezau catehumenii, cei care se pregătiseră prin învăţătură, pocăinţă şi exorcizare să primească luminarea Sfântului Botez. Bucuria era dublă: înviau la viaţă şi se bucurau de Cel înviat Care îi învia din moartea păcatului.

Paştele Domnului, Paştele cel preaslăvit însă e trăit astăzi descărnat de substanţa lui, de bucuria lui, de cei care nu mai înţeleg că sensul învierii e schimbarea, schimbarea noastră deplină. Ciocnim ouă, ne salutăm cu saluturile pascale, dar nu mulţi le mai simt ca pe mărturisiri de credinţă ci ele s-au transformat în saluturi formale.

Mesajul învierii însă nu e formal dacă e bucurie în noi şi har. Dacă trăim în noi bucuria învierii atunci acest dialog binecuvântat: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat! este o mărturisire de credinţă şi nu o amabilitate oarecare. Cei care au în ei bucuria învierii au bucuria că sunt alţii, că au renăscut, că sunt capabili de fapte care să arate o schimbare fundamentală în viaţa lor.

Mă gândeam în aceaste zile la trecutul, prezentul şi viitorul Bisericii, la ce se întâmplă cu noi şi lăudam bunătatea lui Dumnezeu pentru modul cum El Se acomodează continuu cu mintea noastră slabă şi ne dă har din belşug, deşi noi nu avem viaţa şi sfinţenia Părinţilor şi a Maicilor din vechime, faţă de care ne simţim ca nişte prunci. Deşi viaţa noastră e lejeră, laxă, cu tabieturi şi pogorăminte multe, totuşi El este cu noi şi Îl simţim pe Domnul tot la fel de viu şi de prezent ca şi Părinţii şi Maicile din orice timp şi veac.

Perenitatea Bisericii, cea atât de veche şi mereu nouă, constă în aceea că Hristos nu se învecheşte niciodată ci El este noutatea care ne umple şi pe noi de noutatea prezentului, de ceea ce trebuie să fim noi, astăzi, în lumea noastră. Schimbările din societatea noastră, secularizarea ei galopantă, modul intelectualist sau hedonist prin care percepem viaţa deşi am crede că secătuiesc Biserica, dimpotrivă o fortifică.

Cu cât suntem mai strânşi, mai strâmtoraţi în societate de noile tendinţe anticlericale, antibisericeşti, anticreştine cu atât Domnul ne luminează mintea să găsim noi soluţii de ripostă autentic creştină, ortodoxă. Prigoana credinţei, relativismul, ateismul nu distrug Biserica ci o fac şi mai întărită, pentru că ne întărim cu toţii, suntem întăriţi de către Domnul şi luminaţi cum să ne bucurăm, cum să vorbim, cum să trăim ca nişte fii ai învierii şi nu ai morţii.

Dacă noi am slujit Domnului azi-noapte, alternativele la slujbă au fost şi ele imense. Dacă unii au vrut dans, beţie, destrăbălare, noi am vrut pace, bucurie şi sfinţenie şi cred că cei ca noi au venit împliniţi şi bucuroşi acasă, cu adevărat bucuroşi deşi osteniţi. Ne-am întors acasă cu bucurie în suflet şi aş vrea astăzi să scriu de zeci, de sute de ori cuvântul bucurie, atât în inimi cât şi pe garduri, pe frunze, pe mii de lucruri pentru ca să mărturisesc şi să mărturisim adevăratul calapod, adevărata albie a vieţii noastre în această zi.

Aceasta este ziua bucuriei, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa! Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul, avanpremiera zilei celei veşnice, în care cu toţii vom sta în lumina Lui, întru Împărăţia Sa. Pentru că ziua aceasta, împărăteasă şi doamnă, este icoană a eshatonului, a celor ce vor să fie şi de aceea o trăim ca şi când am fi intrat deja în bucuria cea veşnică şi deplină.

Mulţumim din nou tuturor celor care n-au trimis emailuri, mesaje pe telefonul mobil, care ne-au sunat şi ne-au felicitat sau care s-au rugat în inimile lor pentru noi. Mulţumim şi celor care ne-au înjurat, poate, copios şi care nu sunt de acord să se bucure, ci vor să se întristeze şi să plângă. Din partea noastră toată iertarea şi bucuria, pentru că trebuie să iertăm toate pentru învierea Sa din morţi şi să ne îmbrăţişăm cu dragoste unii pe alţii, cântând:

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte/mormânturi viaţă dăruindu-le!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian