Cuminţenie şi fandoseală
Copiii cuminţi sunt copiii care au învăţat să respecte munca părinţilor şi dragostea lor pentru ei. Şi au învăţat acest lucru de prea devreme. Copiii fandosiţi, pretenţioşi nu au înţeles că iubirea cere linişte, că iubirea părinţilor cere înţelegere.
Mofturile sunt întotdeauna legate de o percepţie uşoară asupra vieţii. Când crezi că totul vine de-a gata e uşor să crezi că viaţa e uşoară. Tocmai de aceea ne pomenim adulţi şi nu putem să trăim fără mama, fără bunica, fără cea care ne-a crescut, ne-a spălat, ne-a călcat până atunci. Şi adolescentul plecat de acasă, care nu poate trăi singur, îşi găseşte o prietenă, o amantă, ca să intervină în viaţa lui şi să facă ce făcea mama şi bunica pentru el.
Libertinajul cere şi o cămaşă curată. De aceea bărbatul singur, căruia nu îi place munca şi se vede deodată descoperit în faţa vieţii fără familia lui are nevoie de cineva care să îl susţină. De la nevoia de o mâncare caldă şi de cineva cu care să nu îţi fie urât noaptea apar copiii fără tată. Bărbatul tânăr, adesea mândru, nu va recunoaşte că e dependent de confort şi pentru aceea încheie în grabă un mariaj provizoriu.
Tânăra adolescentă, şi ea, are nevoie de aceleaşi lucruri: confort, intimitate, protecţie. Când lipsesc acestea oamenii ştiu din plin ce e singurătatea şi mizeria socială, ce e acela un câine abandonat într-o gară. Când există bani prea mulţi apar însă excesele, dacă tânărul cu pricina nu ştie să îşi ordoneze corect viaţa.
Cuminţenia e o răspundere personală; o luare de decizie. Când înţelegi că ai tăi nu au bani şi că tu, ca să reuşeşti în viaţă trebuie să munceşti din greu, atunci încerci să nu işti niciun fel de probleme, mai mult decât e necesar, familiei tale. Îţi iei angajamentul faţă de tine să nu faci probleme, să nu vii acasă cu amenzi, cu pozne.
Cuminţenia e o responsabilitate asumată, dorită. Nu poţi să fii cuminte cu forţa. Eşti cuminte numai dacă vrei, dacă vezi că aceasta e ordinea în lume şi că situaţia materială a familiei e cea care este. Nu poţi să îi ceri mamei o nouă fustă, un nou pantalon, bani de distracţie dacă voi în casă nu aveţi cu ce plăti lumina. Numai un om iresponsabil, rău, arogant, face una ca asta.
M-a oprit o doamnă în vârstă, foarte necăjită şi a vrut să vorbească cu mine despre fiul ei care se droghează. M-a pus să mă rog pentru el, că vine acasă şi o forţează să îi dea bani ca să îşi cumpere o nouă doză. Când l-am cunoscut pe băiat, un tânăr în toată firea, la prima vedere părea că nu e în stare de un asemenea egoism. Dar în scurt timp am înţeles că mama lui avea dreptate: era în stare să o vândă ca să îşi astâmpere dorinţa de a se excita prin intermediul drogului.
Copiii mici, în ciuda a ceea ce cred filosofii şi psihologii, nu cred că sunt egoişti din fire, că toţi sunt egoişti, ci că ei devin egoişti şi răi şi desfrânaţi pentru că aşa vor, nu pentru că părinţii lor au aceste patimi. Mimează patima nu numai în afară ci mai ales înăuntru.
Priveşti la televizor câte o emisiune cu copii şi vezi că şi-au însuşit la perfecţie prefăcătoria, impostura, laşitatea, lascivitatea…De ce? Pentru că şi-au dat seama că ea este profitabilă într-o lume coruptă. Şi aşa se face că dacă vrei să minţi pe cineva te crede iar dacă vrei să îl convingi să facă un bine nu se lasă deloc convins. De ce? Pentru că el a înţeles foarte bine că virtutea nu aduce o bună prestanţă în faţa tuturora, dar viciul e mai căutat.
Şi cu toate acestea eu mizez pe cuminţenie, pe virtute, pe cea care demonstrează că copilul în cauză este un om matur la minte. Îmi plac copiii bătrâni la minte şi surâzători la inimă. Îmi plac copiii care nu sunt perverşi şi nu încearcă să fie perverşi, care nu vor să te laude sau să te provoace să îi placi într-un mod pervers, dulceag. Copilul credincios este copilul care ştie să aibă maturitatea alegerii, cel care a înţeles că a alege prost înseamnă a alege pedeapsa părinţilor.
Fandoseala, acest a fi în trend, arată că nu ai scopuri prea mari în viaţă. Dacă a-ţi cumpăra ciorapi şi farduri şi a arăta bine e tot ce vrea o fată în viaţă, credeţi-mă, nu mi-ar plăcea să am o asemenea noră. Căsătoria cere o minte echilibrată, lipsă de egoism, pace în suflet, ca să poţi să le suporţi pe toate. Ca să faci un copil trebuie să te pregăteşti toată viaţa pentru asta. Dacă vrei să devii avocat, preot, politician trebuie să visezi şi să te şlefuieşti numai în acest sens.
Deşi poţi ajunge lemn tănase în posturi de conducere bune, poţi spolia, poţi omorî ca să ajungi sus, cei care te vor şef al lor nu te vor suporta dacă eşti un prost, un papă lapte. Omul te salută, îţi spune în faţă ce îţi spune, dar dacă nu îl convingi cu adevărat că munceşti, că trudeşti, că eşti cineva, nu te va lăuda niciodată pe unde se duce.
Performanţa cere cuminţenie, cere răbdare, cere lucru continuu. Nu poţi să ajungi mare cercetător în istoria religiilor sau în teologie dacă citeşti doar 3 cărţi pe an. Nu poţi să ajungi mare dacă nu te-ai zbătut îndeajuns de mult încât să înţelegi mai mult decât alţii. Şi pentru aceasta trebuie să munceşti zilnic, să trudeşti la propriu şi nu să te faci că îţi iei salariul şi pleci.
În prima mea tinereţe nu am putut să suport nici în gând ideea să pierd timpul, să nu fac ceva, să nu lucrez ceva, să nu învăţ ceva, să nu mă îmbogăţesc în tot lucrul bun. Cei care încercau să spună că trebuie să facem mai puţin, că trebuie să o iau mai cu binişorul, acum se ruşinează să mă vadă. Am terminat de câteva zile teza doctorală şi trebuie să o predau spre corectare părintelui profesor. A fost o muncă grea dar iluminatoare. Dar dacă încerci să crezi că poţi să faci lucruri excepţionale stând doar două-trei ore la masa de scris şi la citit te înşeli amarnic.
În rândul nostru, al ortodocşilor, studiile doctorale în Teologie par o muncă mai degeaba, fără sens. Se crede adesea că simpla citire a unei traduceri sau a unui text înseamnă şi înţelegerea textului cu pricina sau că nu trebuie să ai o viaţă curată, sfântă ca să înţelegi dar nici prea multă cunoaştere filologică şi teologică pentru ca să nu te mândreşti prea mult. Adică e de preferabil să fii un ignorant, care să dai în toate gropile ereziilor şi ale păcatelor decât un om învăţat sau se crede că dacă eşti învăţat, iniţiat în multe eşti în mod automat şi mândru.
Însă, dacă copilul nu e simplu la inimă pentru că e simplu, ci pentru că aşa vrea el, pentru că aşa alege, tot la fel, cel care se iniţiază mai mult în Teologie nu devine mândru, ci dimpotrivă mult mai smerit, văzând câte necunoscute are cercetarea teologică şi cât de grea e viaţa ortodoxă. Nu cunoaşterea multă strică ci cunoaşterea care se face pentru a te da grande şi nu pentru a te smeri.
Adevărata cunoaştere teologică smereşte, sfinţeşte, te face simplu, cu bun simţ, echilibrat, te face să vorbeşti puţin şi să cercetezi mult pentru câteva vorbe spuse în amvon sau în plenul unei conferinţe. Numani când crezi că le ştii pe toate, când crezi că toate sunt uşoare şi că nu există nicio taină pentru tine, atunci e de rău, pentru că atunci te faci gol de orice înaintare şi de orice acumulare de frumuseţe duhovnicească.
Cuminţeania se învaţă cu munca şi fandoseala cu pierderea timpului. Alegeţi şi dumneavoastră ce credeţi că vă caracterizează!
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.
